Vremea azi, 30 decembrie 2025. Prognoza meteo la final de an vine cu ninsori și temperaturi cu minus

×
Publicitate

Marți avem înnorări și ninsori slabe în multe zone. În vest o să fie și lapoviță și condiții de polei, iar vântul agită atmosfera în sud, în sud-vest și la munte.

Tot în ținuturile sudice se arată și soarele printre nori, iar maximele pleacă de la -4 grade în estul Transilvaniei și ajung la 6 grade în Muntenia și în Dobrogea.

În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme schimbătoare, cu soare, înnorări din când în când, poate și ceva fulguieli. Temperaturile se mențin la valorile de ieri și vor fi în jur de 5...6 grade.

Vremea în Moldova

Norii se înmulțesc și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. E posibil să vină și pe-aici câțiva fulgi de zăpadă, iar maximele se opresc la 4 grade. Vântul bate tare în zona montană, cu viteze mai mari pe creste.

În nordul Moldovei și în Bucovina urmează încă o zi cam mohorâtă, cu cer acoperit și ninsori slabe. Vântul se domolește, iar la amiază temperaturile ajung cu greu la 2 grade.

Vremea în Transilvania

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș vor fi înnorări destul de persistente. Ninsorile, destul de slabe, apar în toată regiunea, iar maximele se mențin la valori similare cu cele de luni.

În vestul României nu prea vedem soarele. Și pe-aici vin câțiva fulgi de zăpadă, iar în Banat, pe lângă ninsori, o să fie și puțină lapoviță. La fel ca luni, temperaturile nu mai trec de 3 grade.

În Transilvania avem o dimineață geroasă în depresiuni. Nu se încălzește foarte tare nici peste zi. La Miercurea Ciuc vor fi cel mult -4 grade, iar la Târgu Mureș maximele se opresc la 1 grad. O să ningă slab, dar vor fi și scurte momente cu soare. Vântul bate tare în zona Meridionalilor, iar pe creste viscolește ninsoarea, cu viteze de 120 km/h.

Vremea în Oltenia

Vântul are intensificări și în sudul și în vestul Olteniei, pe unde vor fi rafale de 50...70 km/h. Pe-aici soarele se arată trecător, dar e posibil să vină și ceva ninsori slabe. Temperaturile, la fel ca luni, ajung pe la 5 grade, însă din cauza vântului vom resimți valori mai scăzute de atât.

Și în ținuturile sudice avem un vânt insistent, mai ales în județul Teleorman. Pe la câmpie domină atmosfera însorită, iar maximele ating 6 grade – valori peste normalul perioadei.

Vremea în București

În București, ziua de marți aduce vreme bună, soare și un vânt cam insistent. Maxima ajunge pe la 6 grade.

Miercuri se înseninează, iar vântul se menține activ. Se mai răcește puțin, iar maxima se oprește pe la 4 grade. În noaptea de Anul Nou vor fi -5 grade în centrul orașului și -7 grade la periferie.

Cerul se păstrează curat și în prima zi din 2026. Vântul se domolește și se anunță o zi frumoasă, cu o maximă de 4 grade.

Vineri, soarele strălucește pe tot parcursul zilei. În plus, se încălzește și se ating în jur de 9 grade – o valoare ridicată pentru început de ianuarie.

Vremea la munte

La munte, marți se răcește. Norii se înmulțesc și o să ningă slab, pe arii extinse. Vor fi și scurte momente însorite, însă vântul bate tare în majoritatea masivelor: în zonele joase ajunge la 85 km/h, iar pe creste vor fi rafale de 120 km/h.

Miercuri, temperaturile continuă să scadă. Se înnorează peste tot, iar ninsorile apar în toată zona montană. Vântul continuă să agite atmosfera, în special în Carpații Meridionali și de Curbură.

În prima zi din 2026, cerul rămâne acoperit, dar se încălzește ușor. Mai apar câteva ninsori slabe, iar vântul rămâne insistent și atinge viteze mai mari în zonele înalte.

Vineri vedem puțin soarele printre nori, iar temperaturile continuă să crească. O să mai ningă, iar vântul continuă să bată tare pe creste.

Articol recomandat de sport.ro
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Citește și...
62574524
Vântul se intensifică în mai multe regiuni. Meteorologii anunță rafale puternice și viscol | HARTĂ

Meteorologii anunţă că luni va fi vânt cu viteze de 50 - 70 km/h în Moldova, Dobrogea, sudul şi vestul Olteniei şi sud-estul Transilvaniei.

62495827
Vremea azi, 29 decembrie 2025. Atmosferă însorită în cea mai mare parte a țării. Maximele zilei

Ziua de luni aduce soare în cea mai mare parte a țării, ceva înnorări în nord și în nord-est și câțiva fulgi de zăpadă în special în Carpații Orientali.

62602097
Viscol puternic în România. ANM a emis cod roșu, portocaliu și galben de vânt și ninsori în majoritatea regiunilor. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, pentru perioada 28–29 decembrie, mai multe avertizări meteorologice de ninsori viscolite și vânt puternic, valabile în mai multe regiuni ale țării.

Recomandări
Cazul alexandra protv
Un ordin de protecție și sute de alerte nu au împiedicat o crimă. Cazul „Alexandra” încă ridică întrebări despre reacția autorităților

„Iubirea nu omoară”, partea I. Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă, poveștile despre crime vor continua.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.