Vremea azi, 23 februarie. Dimineață geroasă în toată țara, temperaturi minime de până la -21°C în estul Transilvaniei

×
Publicitate

Astăzi avem o dimineață geroasă în majoritatea zonelor și o amiază cu temperaturi scăzute în sud, în est și în depresiuni.

Vântul are intensificări în sudul Banatului, iar maximele pleacă de la -3 grade în Bărăgan și ajung la 8 grade în Maramureș.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici sunt condiții de ceață dimineața, dar mai târziu se înseninează treptat. Este, însă, foarte frig: în Bărăgan maxima nu trece de -3 grade – cea mai mică valoare din țară. Iar în Dobrogea se ating cu greu 2 grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem cer mai mult senin. Vântul nu pune probleme, însă și pe-aici va fi frig: maximele se opresc tot la 2 grade cu plus.

Vreme rece găsim și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, chiar dacă temperaturile cresc ușor. Cerul rămâne curat, iar la amiază se ating 3 grade. Peste noapte, gerul revine în toată provincia.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș vor fi ceva înnorări, mai ales în zona Maramureșului. Tot pe-acolo, însă, avem cele mai mari temperaturi din țară: 8 grade. În rest, domină atmosfera însorită, iar peste noapte va fi ger doar în zona Transilvaniei.

Și în vestul României se adună norii, dar nu se anunță precipitații. Temperaturile ajung pe la 6 grade – valori apropiate de normalul perioadei. În sudul Banatului, vântul agită atmosfera cu rafale de până la 55 km/h.

Vremea se menține rece în toată țara

În Transilvania este foarte frig dimineața, mai ales în zona depresionară, pe unde temperaturile au coborât sub -20 de grade. Pe-aici nu vedem deloc norii și se face puțin mai cald decât ieri – mai ales în jumătatea vestică, pe unde se ating 5...6 grade. La noapte, însă, minimele ajung la -21 de grade în estul provinciei.

În Oltenia, vremea se menține rece și nu avem mai mult de 3 grade la orele amiezii. Soarele strălucește toată ziua, vântul nu pune probleme, însă la noapte va fi ger.

În ținuturile sudice va fi foarte frig, chiar dacă soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei. Nu vor fi mai mult de zero grade, iar acum, dimineața, sunt ceva condiții de ceață. Peste noapte se lasă din nou gerul și temperaturile se apropie de -20 de grade în Lunca Dunării.

În București avem atmosferă însorită, dar foarte rece: la amiază, termometrele vor indica în jur de zero grade. La noapte, temperaturile coboară din nou sub pragul gerului: vor fi -11 grade în centru și -18 grade la periferie.

Și la munte va fi foarte frig: ger dimineața și temperaturi modeste la amiază. Norii apar sporadic, însă vântul continuă să agite atmosfera în Munții Banatului, cu rafale de 55 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Vremea azi, 22 februarie. Ger năprasnic în România. Temperaturile vor ajunge la noapte și la -21 de grade

Avem încă o dimineață geroasă în majoritatea zonelor. Peste zi vremea rămâne foarte rece în sud, în est și prin centru. Avem atmosfera însorită și doar în Meridionali și în Dealurile Olteniei sunt ceva înnorări.

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi mai ridicate decât cele normale începând cu 3 martie

Săptămâna 24 februarie - 3 martie, ultima cu temperaturi mai mici decât cele obişnuite, anunţă vineri meteorologii, care precizează că urmează trei săptămâni cu temperaturi peste cele normale în această perioadă.

Vremea azi, 21 februarie. Vânt puternic, ger dimineața și ninsori isolate. Vor fi -16 grade la noapte în București

Vineri avem temperaturi foarte scăzute în sudul, în estul țării și parțial în zonele centrale. O să mai vină câțiva fulgi de zăpadă, la munte, în Oltenia, în Muntenia și în Dobrogea.  

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.