Vremea azi, 11 octombrie 2025. Ploi și rafale de vânt la munte, dar mai cald în regiunile sudice

×
Publicitate

Ziua de astăzi aduce vreme schimbătoare și temperaturi scăzute în majoritatea regiunilor – mai puțin în sud.

Precipitațiile apar în special în zonele montane, iar vântul are intensificări în est, în sud-est și în sud-vest, de asemenea, la munte. Maximele pornesc de la 11...12 grade în nord-vestul României și ajung la 20...21 de grade în ținuturile sudice.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici soarele se arată trecător, iar vântul are intensificări, mai susținute în zona Dobrogei. Tot pe-acolo e posibil să vină și câțiva stropi de ploaie. După prânz, temperaturile ating 18 grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei vor fi ceva înnorări. Nu lipsesc perioadele însorite, iar vântul agită atmosfera în toată regiunea. Cele mai mari viteze, de 120 km/h, se vor atinge pe crestele Carpaților de Curbură. Maximele ajung la 19 grade – o valoare apropiată de normalul perioadei.

Norii se înmulțesc și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Precipitațiile apar mai ales în zona montană: vorbim despre ploi în zonele joase și lapoviță și ninsoare la altitudini mari. Vântul se întețește și suflă cu 60...70 km/h, iar temperaturile se opresc la 16 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem înnorări mai persistente, în special în zona Maramureșului. Tot pe-acolo o să plouă trecător, iar în zonele înalte de munte apar precipitații mixte. Vremea se menține rece pentru data din calendar.

În vestul României găsim atmosferă schimbătoare. Se înnorează din când în când, însă precipitațiile apar mai ales în zona montană. Vântul nu pune probleme, iar maximele ajung la 18 grade.

În Transilvania avem ceva condiții de ceață în primele ore, în special în depresiuni. Apoi se adună norii, o să și plouă în unele zone, iar vântul ajunge la viteze de până la 70 km/h în sud-estul provinciei. Pe crestele Meridionalilor, însă, vor fi rafale de 120 km/h. Temperaturile rămân scăzute pentru acest moment al anului.

Și în Oltenia se înnorează din când în când și e posibil să picure în unele zone. În ansamblu avem vreme bună, însă vântul bate tare în vestul regiunii. Cam la fel o să fie și în ținuturile sudice: înnorări, un pic de soare, poate și o ploaie slabă, de scurtă durată. Maximele se opresc pe la 20 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în București

În București avem ceva înnorări în primele ore, când o să plouă slab. Apoi iese soarele, iar la amiază avem atmosferă plăcută și o maximă de 20 de grade. Noaptea ne aduce vreme bună, iar mâine, în zori, temperatura coboară până la 9 grade.

Vremea la munte

La munte găsim vreme rece pentru data din calendar. Norii se înmulțesc, o să plouă, iar pe creste o să ningă sau o să cadă lapoviță. Vântul prinde putere mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură, pe unde va sufla cu 90...120 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Urmează încă o săptămână friguroasă. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Meterologii anunţă vineri că urmează o săptămână cu temperaturi uşor mai coborâte decât cele obişnuite în această perioadă. Prima săptămână din noiembrie va fi, însă, mai caldă decât de obicei pe întreg teritoriul ţării.  

Cod galben de vânt puternic în România. Rafalele vor ajunge până la 120 km/h în zonele montane. Zonele vizate | HARTĂ

O avertizare cod galben de vânt puternic este valabilă, vineri, în mai multe zone din țară, potrivit ANM. 

Vremea azi, 10 octombrie 2025. Temperaturile încep să crească, însă ploile și frigul se mențin în unele zone

Vineri o să plouă trecător în Maramureș, Transilvania și în Moldova, iar în zona montană înaltă, spre seară vor fi precipitații mixte. Vântul va ajunge la viteze de 40...55 km/h și se încălzește în cea mai mare parte a țării.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.