Vremea astăzi, 17 noiembrie. Înnorările persistã în sudul şi în estul tãrii, iar izolat va fi burniţă sau va ploua slab

×
Publicitate

Miercuri înnorările persistã în sudul şi în estul tãrii, iar izolat va fi burniţă sau va ploua slab, iar temperaturile vor fi scãzute pentru aceastã datã.

În celelalte zone, avem incã o zi frumoasã, cu cer mai mult senin, iar pe crestele montane, sunt posibile precipitaţii slabe mixte.

Vântul va sufla mai tare pe crestele montane şi în sudul Banatului, iar la amiazã vor fi 5 grade în depresiuni şi în Bucovina şi 12 grade în sudul Banatului.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune a ţării şi începem din Dobrogea şi Bărăgan. Pe aici atmosfera va fi închisă, e posibil să picure puţin iar temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, înnorările persistă, pot să vină 2-3 stropi de ploaie şi se mai răceşte puţin.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă mulţi nori şi condiţii de ceaţă în primele ore ale zilei. Soarele apare doar sporadic şi după prânz se vor înregistra cel mult 7 grade Celsius.

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, se anunţă soare şi atmosferă plăcută, iar temperaturile scad cu 3-4 grade faţă de ziua trecută.

În vestul ţării aşteptam vreme frumoasã, cu cer mai mult senin însă dimineaţă mai sunt condiții de ceaţă. Vântul va avea intensificãri în sudul Banatului şi se mai răceşte puţin.

În Transilvania acum dimineaţă este frig în depresiuni, pe unde sunt temperaturi negative şi se semnalezã ceațã. Treptat se înseninează şi temperaturile scad uşor.

În sud-vestul ţării, vor fi înnorări, condiţii de ceață mai ales dimineaţă şi poate câţiva stropi de ploaie. Vor fi şi scurte perioade cu soare iar după prânz se ating cel mult 9 grade.

În ţinuturile sudice, predominã vremea închisă. Pe la câmpie revine ceaţa, e posibil să burniţeze, iar temperaturile scad uşor.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, astăzi avem mulţi nori dimineaţă, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi temperaturile mai scad uşor. Maxima va ajunge pe la 9 grade, iar mâine noapte se ating zero grade Celsius.

Vremea la Munte

 

La munte, vor fi înnorări şi câteva ploi slabe în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, iar pe creste sunt posibile precipitaţii slabe, sub formã de lapoviţă. În rest, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va prinde putere la altitudini mari.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62211328
Vremea astăzi, 16 noiembrie. În sud şi în est ne-aşteaptă o zi cam mohorâtă

Marți, vremea împarte tara în două. În sud şi în est ne-aşteaptă o zi cam mohorâtă, în timp ce în zona intracarpatică avem cer mai mult senin.

62215577
Se răcorește în toată țara. Iată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Vremea se va răci în toată țara, în următoarele două săptămâni, conform estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pentru perioada 15 - 29 noiembrie.

62224674
Vremea astăzi, 15 noiembrie. Ploi slabe în sudul și estul țării

Luni avem vreme închisă și câteva ploi slabe în sudul și estul țării. În rest, se anunță soare și vreme plăcută, însă dimineața va mai fi ceață în zonele joase.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.