Vreme mohorâtă în majoritatea zonelor țării. Ploi, vânt puternic și ninsori la munte

×
Publicitate

Astăzi avem vreme neplăcută. O să plouă în majoritatea zonelor, în dealurile sudice va fi lapoviţă, iar pe la munte va ninge.

Temperaturile rămân modeste în sud şi în est şi vor fi de la un grad în sud-vestul Olteniei, până la 11 grade prin Banat.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim ceaţă, umezeală dimineaţă, ploi temporare şi un vânt cam insistent la malul mării. Se mai încălzeşte puţin, însă doar pe litoral temperaturile ajung la valori potrivite momentului.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem o zi mohorâtă, cu ploi în mai multe reprize şi vânt activ. Maximele cresc cu vreo 3 grade faţă de ieri, dar chiar şi aşa va fi mai frig decât în mod normal. Temperaturile cresc şi pe timpul nopţii: minimele ajung pe la 1, 2 grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se simte o uşoară încălzire a vremii. Ieri au fost cel mult 2 grade, astăzi se ating 4, 5 grade. Va fi înnorat toată ziua, o să plouă şi vântul o să agite puţin atmosfera.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme urâtă, cer noros şi ploi din când în când. Temperaturile se menţin la valorile de ieri, valori normale pentru acest moment al anului.

În vestul ţării continuă să plouă, iar în sudul Banatului vântul mai are răbufniri, a apărut un cod galben de vânt, valabil până la ora 14 pentru judeţul Caraş-Severin. Se pot atinge viteze de 78 km/h, dar la munte chiar şi 100 km/h. Maximele ajung pe la 11 grade, iar la noapte se mai încălzeşte puţin: minimele vor atinge şi 6, 7 grade, valori neobişnuit de mari pentru această dată.

Vreme neplăcută şi în zona Transilvaniei, cu ploi frecvente, dar şi ninsori pe la munte. Şi tot la munte, pe creste, vântul va sufla cu putere şi va viscoli ninsoarea. În Meridionali sunt zone unde se pot atinge 100, 125 km/h. La noapte, temperaturile rămân pozitive în mare parte a provinciei. Doar în depresiuni vor fi minus 3 grade.

În Oltenia găsim atmosfera închisă şi rece, ploi la câmpie şi lapoviţă în zonele deluroase. Dimineaţa se menţin condiţiile de polei, iar la amiază va fi cam frig, cel mult 2, 3 grade.

Şi în sudul ţării o să avem vreme urâtă, precipitaţii frecvente şi temperaturi scăzute. O să plouă, dar la deal apare şi lapoviţă, iar maximele se opresc pe la 3, 4 grade.

În Bucureşti avem o zi rece, cu ploi temporare, vânt activ şi maxima se opreşte pe la 3, 4 grade. La noapte se lasa ceaţă, iar minima, în creştere faţă de noptea trecută, ajunge pe la 1 grad.

La munte se mai încălzeşte puţin, dar vin alte ninsori, iar în masivele vestice şi sudice se pot acumula 25 de litri de apă pe metru pătrat. În Munţii Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali vântul va sufla tare şi va spulbera şi viscoli ninsoarea.

Maine temperaturile cresc simţitor şi vremea devine caldă pentru această perioadă: în Banat se ating chiar şi 16 grade. Atmosferă va fi cam mohorâtă, cu ploi în vest, nord şi centru, lapoviţa şi polei pe la munte şi câţiva stropi în celelalte zone.

Joi vin alte ploi în vestul, centrul şi sudul ţării, iar la munte se anunţă lapoviţă. Dimineaţa, în zonele joase, în special din sud şi sud-est apare ceaţă, iar la amiază temperaturile depăşesc din nou valorile potrivite momentului.

Vineri avem atmosfera schimbătoare, ceață dimineaţa, un pic de soare peste zi şi precipitaţii prin nordul ţării. Vor fi ploi, dar în zona Carpaţilor Orientali mai apar ceva ninsori cu lapoviţă. Vremea se menţine caldă pentru această dată.

Instaleaza GRATUIT aplica?ia ?tirile ProTV:

CLICK AICI daca ai telefon Android
CLICK AICI daca ai iPhone

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Mesajul transmis de UEFA după ce Gabi Mureșan a decedat la 44 de ani
NEWS ALERT Mesajul transmis de UEFA după ce Gabi Mureșan a decedat la 44 de ani
Citește și...
Vremea se schimbă radical. ANM anunță furtuni, grindină și ploi torențiale în mai multe județe, inclusiv în Capitală

ANM a emis joi o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică și un Cod portocaliu de ploi torențiale pentru mai multe zone din țară. 

Vremea azi, 9 iulie. Instabilitate în toată țara, temperaturi în scădere. Care vor fi maximele zilei

Astăzi instabilitatea cuprind aproape toată țara. Vor fi averse zdravene, cu tunete, fulgere și răfniri ale vântului. Cantitățile de apă pot depăși 30...40 de litri pe metru pătrat. 

Codul galben de furtuni, prelungit până joi. Județele unde sunt așteptate vijelii, ploi abundente și grindină

Meteorologii au emis noi atenționări cod galben de instabilitate atmosferică, valabile miercuri și joi, pentru cea mai mare parte a țării. Sunt așteptate vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină, iar temperaturile vor scădea.

Recomandări
Aproape 9 din 10 județe din România se află printre cele mai bune regiuni europene pentru investiții

Aproape 9 din 10 judeţe din România sunt incluse în categoria celor mai atractive regiuni europene pentru investiţii industriale, pe fondul dezvoltării pieţei locale şi al avantajelor competitive oferite investitorilor, potrivit unui raport Colliers.

Studiu APSAP: Românii nu mai văd administraţia publică drept un dezastru, dar România rămâne ţara „dosarului cu şină”

Aproape jumătate dintre participanţii la un studiu naţional realizat de Centrul de Formare APSAP descriu experienţa cu serviciile publice drept mediocră, iar peste 8 din 10 au stat la coadă la ghişeele instituţiilor publice în ultimul an.

Cum să te ferești de „inflația turistului” în Grecia. Ce „oferte de nerefuzat” să eviți în timpul vacanței

Vacanțele în Grecia sunt mai scumpe în acest sezon, pe fondul majorării prețurilor la cazare, transport și servicii turistice, potrivit unei analize realizate de compania de investiții Finax.