Meteorologii anunță răcirea vremii înainte de Crăciun. Două scenarii meteo pentru final de decembrie

62518379
Shutterstock

Meteorologii prognozează o răcire a vremii săptămâna viitoare, însă subliniază că există un grad ridicat de incertitudine atât privind intensitatea frigului, cât și apariția precipitațiilor.

Ei explică faptul că sunt două scenarii probabile, unul în care răcirea va fi mai puternică, iar precipitaţiile puţine sau deloc, în timp ce al doilea presupune o răcire mai puţin pronunţată, dar o extindere a precipitaţiilor.

Cum ar putea fi vremea până la finalul lunii

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în România, până la sfârşitul acestei săptămâni (20-21 decembrie), nu vor fi variaţii semnificative în câmpul presiunii atmosferice de la nivelul solului, astfel încât menţinerea regimului anticiclonic va încuraja în continuare mişcările descendente ale aerului pe verticală şi răcirea acestuia în vecinătatea solului, în timp ce în straturile medii ale atmosferei va persista un aer mai cald, motiv pentru care fenomenul de inversiune termică va rămâne de interes.

În aceste condiţii, în zonele de câmpie, mai ales din sud şi din est, dar şi în cele depresionare, temperaturile maxime vor fi apropiate sau sub cele normale, în comparaţie cu zonele montane şi submontane unde insolaţia diurnă va determina temperaturi mult peste mediile climatologice.

”Pentru săptămâna viitoare, din 22 decembrie, apar schimbări majore în structura câmpurilor sol-altitudine de la nivelul Europei, coroborate şi cu faptul că estimările arată o uşoară încetinire a vortexului polar şi implicit trecerea acestuia pe o fază uşor negativă (...), ce va conduce treptat la pătrunderea aerului rece, polar (...) peste mare parte din continentul european”, au arătat meteorologii.

Astfel, o răcire treptată a vremii este preconizată şi în România, pe măsură ce aerul polar va coborî către latitudini mai sudice.

”(...) Acest lucru indică un grad de incertitudine legat de cât de puternică va fi răcirea vremii în acea perioadă, dar incertitudinea şi mai mare este se referă la posibilitatea apariţiei sau nu a precipitaţiilor, implicit a formei acestora (ploaie, lapoviţă sau ninsoare) în special în Ajunul Crăciunului, intervalul 24 decembrie ora 09 - 25 decembrie ora 09”, au adăugat aceştia.

Anterior, modelul indica precipitaţii în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare în sud-vestul ţării, iar apoi indica o extindere a precipitaţiilor, predominant sub formă de ninsoare, în sudul şi sud-vestul ţării, în timp ce la rularea din 17 decembrie indică precipitaţii moderate cantitativ (local 15...20 l/mp) sub toate formele, ploaie, lapoviţă şi ninsoare, mai ales în regiunile extracarpatice.

Pe de altă parte, arată ANM, un alt model global, de prognoza pe lungă durată, modelul american GFS nu indică apariţia de precipitaţii la nivelul României pentru seara de Ajun şi nici pentru intervalul 24-25 decembrie, aşa cum anticipează în acest moment modelul ECMWF.

”În consecinţă, concluzia este că, având în vedere materialele probabile disponibile în acest moment (17 decembrie), gradul de incertitudine atât în privinţa răcirii preconizate, cât şi a apariţiei precipitaţiilor în perioada 24-27 decembrie este foarte mare”, adaugă meteorologii.

Ei descriu două scenarii probabile.

”Primul scenariu ar fi ca zona de presiune ridicată (anticiclonul) să câştige teren în favoarea ciclonului care se generează în zona Mediteranei, ceea ce va conduce la o răcire mai puternică a vremii, dar şi la precipitaţii puţine sau deloc (aşa cum indică în acest moment modelul GFS). Al doilea scenariu ar fi ca ciclonul din zona Mediteranei să fie mai intens şi să avanseze înspre Peninsula Balcanică şi implicit spre România, fapt ce ar presupune o răcire mai puţin pronunţată, dar o extindere a precipitaţiilor”, arată ANM.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62576553
Avertizare ANM de fenomene periculoase imediate. Cod galben în 20 de județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în localităţi din 20 de judeţe.

62518535
Vremea azi, 17 decembrie. Temperaturi neobișnuit de calde la munte. Vor fi chiar și 14 grade

Miercuri atmosfera se menține închisă și rece în zonele joase din sudul țării, iar în Lunca Dunării temperaturile nu reușesc să treacă de 2 grade.

62405487
Va ninge de Crăciun. Meteorologii au anunțat unde va fi zăpadă de sărbători

Vestea pe care o așteaptă în primul rând copiii, care vor fi în vacanță: va ninge de Crăciun în București și jumătatea de sud a țării.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Consultări la Cotroceni. Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Propunerea PSD de premier sunt eu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Nava platforma pescarus igav
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 salvați (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.