Cod roșu de ploi abundente în trei județe din țară. Alte zone sunt sub avertizare de Cod portocaliu și galben. Hartă

62580487
Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare Cod roşu de ploi abundente, care vizează judeţele Constanţa, Călăraşi şi Ialomiţa începând de marţi seara.

Potrivit meteorologilor, în aceste judeţe, în intervalul 7 octombrie, ora 21:00 - 8 octombrie, ora 23:00, va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 110, 120 l/mp.

Pe de altă parte, tot de marţi seara de la ora 21:00, până miercuri noaptea la ora 23:00, un Cod portocaliu de ploi importante cantitativ vizează judeţe din Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei, unde se vor acumula cantităţi de apă de 60, 90 l/mp şi izolat de 100 l/mp.

harta

A fost emis, de asemenea, şi un Cod galben de ploi şi vânt puternic, care va fi valabil în acelaşi interval, în judeţe din centrul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul şi sudul Olteniei şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde se vor acumula 25, 30 l/mp şi izolat 40, 50 l/mp.

În judeţele marcate cu Cod galben, Vrancea, Galaţi, Buzău, Prahova, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea şi Ilfov, dar şi în municipiul Bucureşti, vântul va avea intensificări cu rafale de 50, 70 km/h.

În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 m va ninge temporar viscolit (rafale de 60, 90 km/h) şi se va depune strat de zăpadă (10, 30 cm). 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62580485
Zonele din țară unde apar ninsorile. ANM a emis și un Cod galben de ploi și vânt puternic în mai multe județe. Hartă
ANM a emis Cod galben de ploi și intensificări ale vântului valabil de luni seara până marţi seara. Fenomenele vor afecta Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei și Carpaţii de Curbură, cu cantități importante de apă și vânt puternic.  
62580453
Vremea azi, 6 octombrie. Temperaturi scăzute și ploi în aproape toată țara, iar la munte și în nord se așteaptă ninsoare
Ziua de luni aduce vreme rece în cea mai mare parte a țării și maxime de la 10 grade în Transilvania, până la 20 de grade în Dobrogea.
62413422
Vreme rece și instabilă în următoarele zile. Vânt puternic și ploi în toată țara. Prognoza meteo pentru București
Meteorologii anunţă că începând de duminică seară şi până joi dimineaţă, în toată ţara, vremea va fi rece, va fi vânt şi va ploua, iar la altitudini mari va ninge viscolit.