Vacanțele de vară din Italia devin tot mai scumpe. Cât ajunge să plătească o familie pentru o săptămână în Amalfi

62365778
Shutterstock

Organizațiile pentru protecția consumatorilor trag un nou semnal de alarmă: vacanțele la mare în Italia au devenit un lux pentru tot mai multe familii.

Prețurile cresc de la an la an, iar în vara lui 2025 mulți renunță la concediile lungi din iulie și august, preferând perioade mai accesibile, cum ar fi iunie sau septembrie, potrivit ANSA.

Conform calculelor asociației Assoutenti, Emilia Romagna este regiunea cu cele mai prietenoase tarife pentru cazare. O familie cu doi copii care își petrece o săptămână în Rimini în jurul datei de 15 august plătește de la 1.030 de euro. În stațiunile Riccione și Milano Marittima, suma urcă la 1.498, respectiv 1.512 euro. În Toscana, în Lido di Camaiore sau Viareggio, vacanța costă peste 1.600 de euro, iar în Marina di Pietrasanta ajunge la 2.226 de euro.

În Liguria, diferențele sunt mari: în Rapallo o familie plătește 1.610 euro, dar în Santa Margherita Ligure, aceeași vacanță costă peste 3.500 de euro. În Veneto (Jesolo, Caorle), o săptămână la hotel ajunge la 1.500 de euro, iar în Friuli (Lignano Sabbiadoro, Grado), la puțin peste 1.800. În Puglia, pentru o vacanță în Gallipoli sau Otranto, e nevoie de un buget de minimum 1.700 de euro.

Lucrurile se schimbă radical în destinațiile de lux. În San Vito lo Capo și Cefalù (Sicilia), o săptămână de cazare pentru patru persoane costă peste 2.000 de euro. În Sorrento pornește de la 2.051 euro, în Amalfi de la 2.264, iar în Sardinia se ating cele mai mari tarife din țară: 2.681 de euro în Baja Sardinia, 2.870 în Golfo Aranci și minimum 3.015 euro în San Teodoro.

La toate acestea se adaugă costurile de transport. Prețul feriboturilor a crescut în medie cu aproape 10%. O familie care călătorește cu mașina și fără cabină, cu plecare pe 8 august și întoarcere pe 16, ajunge să plătească 1.343 euro pe ruta Civitavecchia–Olbia, 1.363 euro pe Genova–Porto Torres, 1.197 euro pentru Livorno–Olbia și 1.005 euro pentru Civitavecchia–Porto Torres. Pentru ruta Napoli–Palermo dus-întors, costul este de 678 de euro.

Nici relaxarea pe plajă nu mai e ce-a fost. Prețul mediu pentru închirierea unei umbrele cu două șezlonguri, într-un weekend, rămâne între 32 și 35 de euro pe zi, dar diferențele sunt mari de la o regiune la alta: 45 de euro în Sabaudia, 90 în Gallipoli și până la 120 de euro în unele locații din Sardinia.

Iar pentru un loc în primul rând la mare, în zonele exclusiviste, tarifele ating niveluri greu de imaginat. La Twiga, în Versilia, cel mai scump cort – care poate găzdui 10 persoane – costă 1.500 de euro pe zi în august. La Hotel Augustus din Forte dei Marmi, un loc premium pe plajă costă 560 de euro/zi și include șezlonguri, fotolii, prosoape și un seif. La Nikki Beach Costa Smeralda, pachetul „Beach bed + sofa” ajunge la 550 de euro, dar include și un credit de 230 de euro pentru consumație. Iar pe plaja hotelului Excelsior din Lido di Venezia, o căsuță de plajă în primul rând costă 515 euro pe zi.

Vacanțele în Italia rămân un vis frumos, dar pentru tot mai mulți – un vis tot mai greu de plătit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62361792
Vacanța de vis în Corfu care s-a transformat într-un coșmar pentru o turistă britanică. Ce s-a întâmplat

O turistă britanică a numit vacanța ei în Corfu un „coșmar” pentru că nu a găsit „mâncare englezească” disponibilă în timpul sejurului.

62549868
O turistă s-a îndrăgostit de hotelul la care a stat în Thailanda și a decis să-l cumpere. Cum a reacționat soțul ei

O femeie a cumpărat un hotel boutique pe plaja din Koh Samui și, deși nu avea experiență în domeniu, a transformat locul într-un paradis cu influențe mediteraneene, adăugând facilități precum un studio de yoga și un spa.

62484326
Un bar popular din Grecia cere 100 de euro pentru o bere. Reacția turiștilor. „Am fost șocați”

Un bar de pe insula Mykonos a stârnit revoltă printre turiști, după ce mai mulți clienți au reclamat că au fost taxați cu sume exorbitante pentru băuturi, ajungând chiar și la 100 de euro pentru o bere.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.