Un mare oraș european vrea să atragă mai mulți turiști, în timp ce Parisul și Barcelona sunt nemulțumite de supraturism

62568882
Shutterstock

În timp ce multe oraşe din sudul Europei sunt nemulţumite de hoardele de turişti, Berlinul se promovează ca un antidot la supraturism, căldurile toride şi protestele împotriva turiştilor care provoacă probleme în alte părţi, transmite Reuters.  

Capitala Germaniei îşi promovează scena sa culturală de avangardă, palatele prusace şi faimoasele sale cluburi de muzică tehno pentru a impulsiona un sector turistic care a rămas în urma boom-ului post-pandemie înregistrat în alte părţi ale Europei.

„Nu avem o problemă cu supraturismul. Oraşul este unul mare şi oamenii sunt răspândiţi. În special în timpul verii, când berlinezii sunt plecaţi, există foarte mult spaţiu", spune Christian Taenzler, purtător de cuvânt la organismul de promovare VisitBerlin.

Potrivit datelor statistice oficiale, Berlinul, oraş cu o populaţie de aproximativ patru milioane de locuitori, a atras 5,9 milioane de vizitatori în prima jumătate a acestui an, care au fost responsabili pentru 13,9 milioane de înnoptări. În această perioadă, gradul de ocupare a hotelurilor din Berlin s-a situat la 52,8%, cu mult în urma celui din Madrid (65%) şi Paris (79%), oraşe unde turismul şi-a revenit mai rapid după pandemie.

În anul 2019, înainte de pandemie, Berlinul a atras aproape 14 milioane de turişti, cu 34 milioane de înnoptări.

Turismul a fost responsabil pentru 4,6% din producţia economică a Berlinului în 2023, incluzând aici şi efectele indirecte, potrivit unui studiu realizat de institutul economic DIW Econ.

În comparaţie, turismul a fost responsabil pentru aproape 14% din economiile locale din Paris şi Roma, şi 8% din Madrid, iar Berlinul se bazează mai mult pe călătorii germani care sunt mai atenţi la costuri.

Există unele organisme care speră că modificările climatice vor duce la reorientarea turiştilor spre nord în anii care vor urma. Un studiu al Centrului comun de cercetare al Comisiei Europene a ajuns la concluzia ca valurile de căldură fac destinaţiile din sud mai puţin atractive în plin sezon estival.

"Chiar dacă această temă ar putea apărea în următorii ani, până acum există puţine dovezi", spune Adrian Prettejohn, economist pentru Europa la Capital Economics, subliniind că deocamdată a avut loc doar o modificare spre alte perioade decât cel de vârf de sezon.

Taenzler spune că Berlinul, unde temperaturile maxime în timpul verii se situează, în mod normal, în jurul a 25 de grade Celsius, ar trebui să se adreseze turiştilor care caută un climat mai rece. "Suntem un oraş foarte verde, cu multe opţiuni în materie de înot, şi foarte multă umbră. Cred că asta va deveni mai important în viitor", a spus Taenzler.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Denis Drăguș a reacționat după ce atacantul a semnat cu FCSB: ”Se simte diferit!”
FOTO Soția lui Denis Drăguș a reacționat după ce atacantul a semnat cu FCSB: ”Se simte diferit!”
Citește și...
Turiștii aruncă milioane de euro în Fontana di Trevi. Ce se întâmplă cu monedele

Pe măsură ce monedele vizitatorilor se rostogolesc în maiestuoasa Fântână Trevi din Roma, purtând dorințe de dragoste, sănătate sau de revenire în Cetatea Eternă, ele oferă un ajutor practic oamenilor pe care turiștii nu îi vor întâlni niciodată.

De ce august este cea mai bună lună să vizitezi Mamaia

În luna august, Mamaia își consolidează reputația de cea mai animată stațiune de pe litoralul românesc.

Kusadasi – ghid complet pentru o vacanță de vis în perla Turciei. Totul despre transport, mâncare și atracții turistice

Kusadasi, una dintre cele mai populare destinații de pe coasta Mării Egee, atrage prin plajele întinse, portul animat și apropierea de vestigii antice, fiind considerată o adevărată perlă a Turciei.

Recomandări
Premier surpriză pregătit de Nicușor Dan. Președintele a discutat cu liderii partidelor despre nominalizare - Surse

În acest moment nu există voturile necesare pentru instalarea unui nou premier, motiv pentru care nominalizarea nu va fi făcută în acest weekend, ci săptămâna viitoare, au precizat surse din PSD pentru Știrile PRO TV.

România vrea să producă bunurile pe care le importă masiv. Statul va investi 760 de milioane de lei în fabrici

România vrea să producă local mai multe dintre bunurile pe care acum le importă masiv. Statul pune la bătaie aproape 760 de milioane de lei pe an pentru firmele din industria prelucrătoare care vor să investească în fabrici și echipamente noi.

De ce a atins benzina un preț record. Paradoxal, România are printre cele mai mici scumpiri din UE

Prețul benzinei a urcat vineri la un nivel record, iar sortimentul standard a ajuns la 9 lei și 70 de bani în unele stații.