Stațiunea Rânca – stațiunea turistică aflată la cea mai mare altitudine din țară. Trasee montane, cum ajungi și ce poți face
Aflată pe raza orașului Novaci și a comunei Baia de Fier, județul Gorj, stațiunea Rânca este una dintre cele mai populare și vizitate din România, în special în sezonul rece.
Rânca este stațiunea turistică aflată la cea mai mare altitudine din țară, fiind situată la 1700 de meci înălțime, pe versantul sudic al Munților Parâng. Iată ce poți face la Rânca, cum ajungi în funcție de anontimp și ce distanțe sunt între stațiune și ore obiective turistice să vizitezi.
Rânca - istoric
Stațiunea Rânca se află în Masivul Parâng și a fost înființată oficial în 1930. Fondarea acesteia se datorează lui Dumitru Brezulescu, un antreprenor care, în 1902, a reunit satele gorjene într-un proiect economic semnificativ, care a dus la înființarea Băncii Populare „Gilortul”. Această bancă a contribuit la dezvoltarea regiunii și la implementarea ideii de a crea o stațiune montană în zona Rânca.
În 1930, Banca Populară „Gilortul” a început să pună în aplicare planul lui Brezulescu, construind primele șase cabane, fiecare având câte cinci camere. În 1937, cu ajutorul prim-ministrului Gheorghe Tătărăscu, a fost finalizată cabana centrală a stațiunii, un pas important în dezvoltarea turismului montan în regiune. Până în 1989, au fost ridicate mai multe cabane, inclusiv o unitate destinată sindicatelor miniere din Oltenia și o altă administrată de Universitatea din Craiova.
Pe lângă rolul său turistic, zona a găzduit și o unitate militară destinată instrucției recruților din trupele de vânători de munte.
Despre stațiune
Stațiunea Rânca se află la doar 62 de kilometri nord-est de Târgu Jiu și este una dintre cele mai vizitate stațiuni din România, mai ales de iubitorii sporturilor de iarnă.
Rânca beneficiază de un climat deosebit, cu zăpadă din luna septembrie până în luna mai, lucru care înseamnă că există condiții excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă. De fapt, stațiunea este renumită ca fiind cea mai importantă destinație de schi din Carpații Olteniei, cu un domeniu schiabil amplu ce se întinde între 1.600 și 2.100 de metri. Stratul de zăpadă se menține pe parcursul a cel puțin 120 de zile pe an, cu maxime ce pot ajunge până la 150-160 de zile.
Dar există activități și pentru cei care nu schiază, de la trasee montane, plimbări cu ATV-ul, parapantă, off-road, ciclism montan, canyoning, rafting, pescuit sportiv sau vânătoare. De asemenea, stațiunea este dotată cu facilități moderne, inclusiv o bază de salvare și intervenție Salvamont, pentru siguranța vizitatorilor.
Un alt punct de atracție al stațiunii Rânca este Transalpina, cunoscută, un drum spectaculos care rivalizează cu Transfăgărășanul și care oferă priveliști fenomenale. Drumul montan este construit de aproape 70 de ani și leagă Oltenia de Ardeal.
Cum ajungi la Rânca
Drumul cel mai obișnuit de a ajunge la Rânca este DN67C - adică Transalpina. Distanta dintre București și stațiunea Rânca este de aproximativ 272 de kilometri. Traseul recomandat pentru a ajunge aici este următorul: București – Pitești – Râmnicu Vâlcea – Horezu – Novaci – Rânca. Drumul poate fi parcurs în aproximativ trei ore și jumătate, dacă nu faci opriri.
Dacă nu deții un autoturism sau preferi să călătorești cu transportul public, poți ajunge la Rânca cu trenul și/sau microbuzul. De la Târgu Jiu pleacă microbuze regulate spre Rânca și sunt disponibile din Autogara Târgu Jiu, aflată în apropierea stației CFR.
Distanțe față de Rânca:
• Novaci – 17,9 km
• Baia de Fier – 25 km
• Târgu Jiu – 62 km
• Petroșani – 92 km
• Râmnicu Vâlcea – 97 km
• Craiova – 135 km
• Pitești – 157 km
• Hunedoara – 162 km
• Deva – 181 km
• Sibiu – 200 km
• Caransebeș – 208 km
• Brașov – 270 km
• București – 272 km
• Timișoara – 311 km
• Cluj-Napoca – 328 km
• Arad – 333 km
• Târgu Mureș – 348 km
• Oradea – 370 km
• Brăila – 493 km
• Constanța – 506 km
• Galați – 521 km
• Iași – 699 km
Obiective turistice la Rânca
Peștera Muierilor
Peștera Muierilor se află pe teritoriul comunei Baia de Fier, județul Gorj, și este prima peșteră electrificată din România. Are o lungime de aproximativ 3.600 metri și este împărțită pe patru niveluri, dintre care unul este amenajat pentru vizite. Printre atracțiile sale se numără Domul Mic, Sala Altarului și Cascadele Împietrite. Numele de „Peștera Muierilor” provine dintr-o tradiție locală, femeile și copiii refugiindu-se aici în timpul războaielor.
Transalpina (DN67C)
Cea mai înaltă șosea din România are punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, la 2.145 metri. Drumul leagă orașele Novaci și Sebeș și traversează Muntele Parâng. Cu o istorie ce datează din perioada romană sau din timpul Primului Război Mondial, Transalpina a fost modernizată și este acum accesibilă tuturor tipurilor de vehicule. Se poate parcurge pe trasee ce duc din Novaci sau Sebeș și este deschisă între aprilie și noiembrie, în funcție de condițiile meteorologice.
Muzeul Civilizației Montane
Muzeul Civilizației Montane se află la intrarea în Stațiunea Rânca și prezintă o colecție de obiecte și informații despre tradițiile și cultura montană din Gorj. A fost inaugurat în 2012 și vizitatori pot vedea cum își duceau traiul localnicii din zona Novaci. Este situat la o altitudine de aproximativ 1.600 m, fiind cel mai înalt muzeu din țară. Programul de vizitare este de vineri până duminică, între orele 09:00 și 19:00.
Cheile Gilortului
Cheile Gilortului sunt un loc popular pentru drumeție în apropierea orașului Novaci. Drumul nu este modernizat, așa că dacă vii cu mașina trebuie să fie una înaltă. Cheile sunt spectaculoase presărate de cascade create de râu, păduri de foioase și de brad și peisaje minunate. Deși Gilortul este plin de păstrăv, pescuitul este interzis total.
Trasee montane
Novaci - Valea Gilortului - Cabana Transalpina RâncaTraseul urmează drumurile forestiere din Valea Gilortului și are o durată de aproximativ 7-8 ore. Este o excursie de dificultate medie spre mare, în funcție de condițiile meteo și ritmul de mers. Marcaj: Traseu pe drumuri forestiere.
Cimpa - Cabana Voievodu
Traseul presupune parcurgerea unei șosele forestiere și poate fi parcurs în aproximativ 2-2,25 ore. Este o opțiune mai scurtă, potrivită pentru o excursie de o zi. Marcaj: Triunghi roșu.
Cabana Transalpina Rânca - Muntele Urdele - Valea Iezerul - Cabana Obârşia Lotrului
Traseul se întinde pe o durată de 6,5-7,5 ore și include diverse tipuri de marcaje - trece prin zone montane și necesită o pregătire fizică adecvată. Marcaj: Triunghi roșu, bandă roșie.
Cabana Voievodu - Poiana Muierii - Cabana Obârşia Lotrului
Durata estimată pentru acest traseu este de 6-7 ore. Este considerat un traseu de dificultate medie, marcat cu triunghi roșu, potrivit pentru o excursie de o zi întreagă.
Cabana Obârşia Lotrului - Groapa Seacă - Vârful Capra - Poiana Muierii - Cabana Voievodul
Traseul este unul lung, estimat între 9 și 10 ore, cu o dificultate mai mare din cauza diversității terenului (drumuri forestiere, poteci nemarcate). Marcaj: Drum forestier, potecă nemarcată, triunghi roșu.
Lacul Gâlcescu - Piatra Tăiată - Vârful Mohorul - Muntele Păpuşa - Cabana Transalpina - Rânca
Traseul are o durată estimată de 6-7 ore și trece prin diverse zone montane, incluzând Lacul Gâlcescu și Vârful Mohorul. Marcaj: Bandă roșie, triunghi roșu.
Cabana Transalpina Rânca - Vârful Păpuşa - Curmătura Olteţului
Traseul durează aproximativ 4,5-5,5 ore și include un segment pe șosea forestieră și potecă nemarcată. Marcaj: Triunghi roșu, drum forestier, potecă nemarcată.
Curmătura Olteţului - Cheile Olteţului - Polovragi
Acest traseu durează între 4,5 și 5,5 ore și urmează un drum forestier și poteci nemarcate, traversând Cheile Oltețului până la destinația finală, Polovragi, conform turistinfo. Marcaj: Potecă nemarcată, drum forestier.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vacanta, munte, ranca, trasee montane,
Dată publicare:
15-12-2024 12:07