Staţiunea Durău, o încântare pentru turiști. Oferte pentru toate gusturile și buzunarele

×
Publicitate

Staţiunea Durău din Neamţ, o zonă de poveste, ocupă din nou un loc important pe harta turistică a României. Acolo a fost amenajată o pârtie modernă, un parc de distracţii cu tobogane, iar hotelurile şi pensiunile aşteaptă oaspeţi cu oferte variate.

Aflată la poalele Masivului Ceahlău, pârtia din Durău este perfectă atât pentru săniuș, cât și pentru schi.

Pe zăpada de un alb imaculat pot alunecă în voie turiștii pricepuți, dar și cei care abia descoperă sporturile de iarnă.

Lucian Rotaru, turist: ”Avem o surpriză plăcută la Durau, în această perioada zăpadă este din abundență, uite, se vede și pârtia destul de liberă.”

Bogdan Constantin, turist: ”Este pentru prima oară când venim aici și ne simțim excelent.”

Răul Papalicef – Salvamont Neamț: ”Pârtia din Durau este o pârtie excelentă pentru învățarea tehnicii schiului alpin și este o pârtie foarte bine securizată.”

Zona cu tot soiul de tobogane și instalații stârnește interesul copiilor.

Cum numărul turiștilor a crescut în ultima vreme, administratorii hotelurilor și pensiunilor s-au văzut nevoiți să țină pasul cu cerințele oaspeților. Așa că ofertele sunt pentru toate gusturile și buzunarele.

Angela Chiriac, administrator hotel: ”Confortul este pe primul loc în oferta noastră. Hotelul dispune de spații de cazare variate în funcție de necesitățile fiecăruia, cupluri sau familii cu copii. Ne aflăm într-un apartament tip studio, destinat cuplurilor care vin să se relaxeze la munte.”

Gazdele au mare grijă și atunci când vine vorba despre mâncare. Sarmale pregătite în oală de lut, plăcinte rumenite abia scoase din cuptor, mușchi de vită cu fructe de pădure - astfel de bunătăți vă pot potoli foamea, în funcție de locul ales.

Bucătar: ”Mușchiul de vită este de la fermă noastră proprie, folosim numai produse bio. Fructele de pădure sunt din ținutul nostru și au o savoare aproape. Am fasonat mușchiul de vită și îl tranșăm. Se asezonează cu sare și piper.”

Iar după o zi petrecută pe pârtie și o masă îmbelșugată, cu greu veți rezista în fatza unei invitații de a vă relaxa în ciubăr, de unde puteți admira peisajul parcă pictat.

Vasilică Pancu – administrator pensiune: ”Noi venim cu saună, salina și ciubăr. După o zi la schi și după o masă bună la restaurantele din stațiune relaxarea la ciubăr face toți banii pentru turiștii noștri care pleacă super încântați.”

Cei dornici de plimbări pot vizita mănăstirile din preajmă, dar și un muzeu al satului.

Cristina Răschitor – curator muzeul satului: ”Are exponate tradiționale lucrate în casă și în partea cealaltă exponate împăiate care au habitatul în zona noastră.”

Iar la câțiva kilometri de Stațiunea Durău se află lacul de acumulare Izvorul Muntelui, unde veți da peste priveliști fascinante.

Stațiunea Durău părea până nu demult abandonată de turiști și autorități, dar a prins viață în urma unor investiții în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, făcute din 2018 încoace.

Pârtia de schi are o lungime de peste 400 de metri și un grad mediu de dificultate.

Găsiți și echipamente de închiriat, iar de la căsuțele de la baza pârtiei vă puteți cumpăra băuturi calde, numai bune după o zi de schi. În plus, anul trecut, acolo s-a deschis și parcul de distracții de vară. Așa că stațiunea poate fi o destinație de vacanță și în lunile călduroase.

În ceea ce privește cazarea în zonă, trebuie să știți că oferta este variată. Dacă la hotelurile cu pretenții veți da până la 100 de euro pentru o cameră pe noapte, în cazul pensiunilor din lemn, ridicate de oamenii locului, prețurile sunt mai mici, pornesc de la 150 de lei pe noapte.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62175237
Stațiunile montane, asaltate de turiști. "Pârtia este foarte bună, am prins o vreme minunată"

Episodul de iarnă de la începutul săptămânii le-a adus o mare bucurie pasionaților de sporturi albe. În stațiunile de la munte, zăpada s-a așternut în strat consistent, iar pârtiile sunt perfecte.

62174471
Val de nemulțumiri după eliminarea voucherelor de vacanță. Hotelierii anunță efecte dezastruoase

Supărați că nu vor mai fi emise vouchere de vacanță, iar sprijinul financiar promis de stat întârzie, angajații din industria ospitalității  vor protesta în întreaga țară.

62174301
Valentine's Day pe pârtie. Cum au sărbătorit turiștii la munte

Stațiunile montane au fost pline în ultima zi de weekend. În special de îndrăgostiți care și-au dorit să își sărbătorească iubirea în locuri desprinse parcă din povești.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.