Bâlea Lac - cum ajungi la lacul Bâlea și ce poți vedea în împrejurimi

62497623
Shutterstock

Stațiunea Bâlea Lac este una dintre cele mai populare și vizitate din România.

Lacul Bâlea, un lac glaciar, se află la o altitudine de 2034 de metri în Munții Făgăraș, Sibiu, iar drumul pe care ajungi la el este unul dintre cele mai faimoase și frumoase din Europa și din întreaga lume: Transfăgărășan.

Lacul Bâlea și o mare suprafață din jurul său au fost declarate rezervație naturală.

Stațiunea se află la 77 km de Sibiu, 68 de km de Făgăraș și 85 de km de Curtea de Argeș. Poți ajungi cu mașina pe Transfăgărășăn, pe timpul verii, iar în sezonul rece cu telecabina, din apropierea cascadei Bâlea.

Cum ajungi la Bâlea Lac

Indiferent din ce zonă a țării pleci, ca să ajungi la Bâlea Lac poți alege trenul, microbuzul sau alte mijloace de transport în funcție de locul din care vii.

Citește și
Unde se află „Insulele de ciocolată”. Destinația ascunde plaje spectaculoase ce ar putea concura cu cele din Mauritius. FOTO
Unde se află „Insulele de ciocolată”. Destinația ascunde plaje spectaculoase ce ar putea concura cu cele din Mauritius. FOTO

Dacă ai ajuns în Sibiu, ai la dispoziție microbuze care circulă de două ori pe zi până la Cascada Bâlea. De la Cascada Bâlea, poți lua telecabina care te va duce direct la Bâlea Lac. Călătoria cu telecabina pornește de la cabana Bâlea Cascadă, situată pe DN 7C, drumul care face legătura între Bâlea Lac și comuna Cârțișoara.

În perioada de iarnă, Transfăgărășanul este închis pe porțiunea cuprinsă între Piscul Negru (km 104) și Bâlea Cascadă (km 130,8). Astfel, accesul dinspre județul Argeș nu este posibil. Singura variantă deschisă pentru a ajunge la Cascada Bâlea este pe partea nordică, dinspre Sibiu. Drumul DN 7C, de la intersecția cu DN 1 până la Cabana Bâlea Cascadă, care rămâne deschis circulației rutiere pe tot parcursul anului.

Vara, poți ajunge la Bâlea Lac cu mașina, pe Transfăgărășan - drumul a fost inclus acum doi ani într-un top 10 al celor mai frumoase și spectaculoase drumuri din lume de către publicația Zarpa News.

Drumul este închis în sezonul rece, pe sectorul cuprins între kilometrul 104 (Piscu Negru) și kilometrul 131 (Bâlea Cascadă - județul Sibiu), însă pe celelalte porțiuni, circulația este permisă pe tot timpul anului.

Istoric și descriere

Lacul Bâlea din Munții Făgăraș este unul dinte cele mai spectaculoase lacuri din România, cu o lungime de 360 de metri și o suprafață de 4,65 de hectare, cu o adâncime de 11,35 de metri. Atât lacul Bâlea, cât și o suprafață de circa 180 de hectare în jurul său au fost declarate în 1932 rezervație științifică, cuprinzând mai multe plante rare precum floarea de colț, dar și animale ocrotite de lege precum capra neagră, râsul și acvila de munte.

În 2006, în apropierea lacului a fost inaugurat primul hotel de gheață din Europa de Est, oferind o experiență inedită de cazare în mijlocul unui decor unic. Hotelul de gheață se reconstruiește anual în perioada iernii, folosind blocuri de gheață extrase direct din lac și este, de asemenea, gazda unei biserici de gheață și a unui restaurant unde toate elementele sunt sculptate în gheață.

Stațiunea Bâlea Lac este una dintre cele mai populare din țară, în special pentru pasionații de sporturi de iarnă. Totodată, există numeroase trasee de dificultate variată, atât pentru începători, cât și pentru cei mai experimentați. Ca și activități, există oportunități de alpinism și schi în sezonul rece, plimbări, drumeții și excursii în sezonul cald.

Ce poți vizita în împrejurimi

Zona Bâlea Lac și împrejurimile sale sunt perfecte pentru o escapadă în orice sezon. Când e zăpadă, peisajul e spectaculos și poți schia sau poți face alte sporturi de iarnă, în timp ce vara te poți plimba pe cărări și poți să te bucuri de natură. Dacă ajungi în stațiunea Bâlea Lac, iată câteva dintre cele mai interesante obiective turistice pe care le poți descoperi în acest colț al Munților Făgăraș.

Mănăstirea Curtea de Argeș

Una dintre cele mai populare atracții din apropierea Bâlea Lac este Mănăstirea Curtea de Argeș. Construită între 1512 și 1526, mănăstirea este cunoscută pentru povestea dramatică a meșterului Manole, care, conform baladei „Monastirea Argeșului”, și-a sacrificat soția, Ana, pentru a finaliza construcția. Pe lângă arhitectura sa foarte frumoasă, locul este mereu vizitat de o mulțime de turiști.

Cetatea Poenari

Cetatea Poenari este o destinație de neratat, dacă ajungi în zonă. Așezată pe un vârf de munte și cunoscută ca fortăreață de apărare a lui Vlad Țepeș, cetatea necesită o urcare de 1480 de trepte, dar peisajul va merita tot efortul. Totuși, dacă ajungi aici ar trebui să fii atent, pentru că zona este frecventată de urși.

Canionul Valea lui Stan

Vara este ideală pentru a vizita Canionul Valea lui Stan de pe Transfăgărășan, o rută perfectă pentru iubitorii de natură și aventură. Traseul marcat cu punct roșu oferă un circuit prin canion, permițând explorarea formațiunilor stâncoase și a peisajelor unice. Durează aproximativ 4-5 ore pentru parcurgerea celor 9 km și este accesibil tuturor, deși ar fi bine să ai o condiție fizică bună și un echipament corespunzător.

Barajul Vidraru

Barajul Vidraru, finalizat în 1965, este un alt obiectiv turistic foarte vizitat din apropiere. La finalizarea sa, se afla printre cele mai înalte baraje din Europa. Aproape de baraj se află Statuia lui Prometheus, o sculptură de 10 metri care simbolizează puterea electricității.

Lacul Vidraru

Odată ajuns la Barajul Vidraru, ai ocazia să te bucuri de o plimbare pe lac fie cu vaporașul sau cu caiacul. Plimbările se fac doar vara, când vremea permite.

Cascada Călugărița

Cascada Călugărița se varsă direct în Lacul Vidraru, fiind accesibilă doar pe apă, fie cu vaporașul, fie cu caiacul. Este o destinație mai ascunsă și rar vizitată, perfectă de vizitat într-o zi de vară.

Cabana Capra și Cascada Capra

De-a lungul drumului spre Cabana Capra, peisajele montane devin tot mai spectaculoase, culminând cu Cascada Capra, ce poate fi admirată chiar din fața cabanei. Cabana oferă și un loc perfect de relaxare pentru turiștii care vor să petreacă o noapte în mijlocul naturii. Tot în zonă poți să te bucuri munții din jur și de peisajul impresionant al cascadei.

Articol recomandat de sport.ro
Detaliul care îi aduce un milion de dolari Juttei Leerdam după aurul olimpic. De ce și-a desfăcut costumul
Detaliul care îi aduce un milion de dolari Juttei Leerdam după aurul olimpic. De ce și-a desfăcut costumul
Citește și...
Unde se află „Insulele de ciocolată”. Destinația ascunde plaje spectaculoase ce ar putea concura cu cele din Mauritius. FOTO
Unde se află „Insulele de ciocolată”. Destinația ascunde plaje spectaculoase ce ar putea concura cu cele din Mauritius. FOTO

Africa ascunde destinații spectaculoase, de la Mauritius și Zanzibar până la Seychelles, atrăgând anual milioane de turiști. 

Englezul care plătește din banii lui un turneu mondial pentru promovarea României. Iar străinii sunt fascinați de ce văd
Englezul care plătește din banii lui un turneu mondial pentru promovarea României. Iar străinii sunt fascinați de ce văd

România va fi promovată în șase mari capitale ale lumii prin proiecții speciale, ale documentarului ”Flavours of Romania”, realizat de britanicul Charlie Ottley.

Vacanțele în zone cu risc de conflict, noul trend în 2026 pentru români. Cât costă un circuit în Irak sau Uganda
Vacanțele în zone cu risc de conflict, noul trend în 2026 pentru români. Cât costă un circuit în Irak sau Uganda

În timp ce unii visează la un șezlong pe malul Mediteranei, alții caută vacanțe în zone cu risc de conflict, ca Irakul. Și expediții active la mii de kilometri distanță de casă, în Asia și Africa.

Recomandări
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”

Raportul din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite privind alegerile din România este "eronat" şi "partizan", a declarat, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bucureşti.

O masă de aer polar aduce iarnă grea în mai bine de jumătate din țară. Județele care vor fi lovite de ninsori și viscol
O masă de aer polar aduce iarnă grea în mai bine de jumătate din țară. Județele care vor fi lovite de ninsori și viscol

După câteva zile cu temperaturi mai blânde, iarna se întoarce în 25 de județe din sudul și estul țării. 

Anchetă la Spitalul Județean din Vaslui, după moartea unui bebeluș de două luni. Părinții acuză medicii de neglijență
Anchetă la Spitalul Județean din Vaslui, după moartea unui bebeluș de două luni. Părinții acuză medicii de neglijență

Anchetă la Spitalul de Urgență din Vaslui, după moartea unui bebeluș de doar 2 luni. Părinții acuză de neglijență personalul medical din secția Pediatrie și spun că fetița lor putea fi salvată dacă ar fi fost transferată mai repede la Iași.