Obiective turistice din orașul Sibiu, unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Ghid pentru o escapadă de toamnă

62368999
Shutterstock

Probabil unul dintre cele mai frumoase orașe din România, Sibiu, este întotdeauna o idee bună pentru o vacanță.  

Fie că ai câteva zile libere sau vrei să îți petreci concediul într-un loc de poveste, acest oraș are farmecul său aparte și parcă întotdeauna ai câte ceva nou de descoperit. Străduțele pietruite, bisericile, clădirile impresionante, oamenii și mâncarea, toate aceste lucruri fac din Sibiu o adevărată oază de relaxare și o ieșire din cotidian.

Top atracții în orașul Sibiu

Sibiu

E greu să te plictisești în Sibiu, cu atât de multe atracții la tot pasul. Multe dintre ele le vezi încă de când pășești în oraș, iar când ajungi în centru, majoritatea acestor obiective turistice ți se dezvăluie.

O idee bună este să nu te cazezi în centrul orașului. Găsește-ți o cazare undeva mai la margine, ca să te bucuri la pas de tot orașul și să eviți aglomerația și puzderia de turiști din centru.

Citește și
Cea mai lungă șosea din lume traversează 14 țări și două continente. Parcurgerea ei poate dura și un an de zile
Cea mai lungă șosea din lume traversează 14 țări și două continente. Parcurgerea ei poate dura și un an de zile

Sibiul este un loc cu adevărat magic, nu doar în centrul istoric, ci pe străduțele mici și încărcate de istorie, pe la marginea orașului unde ai parte de priveliști spectaculoase sau în zonele unde te poți conecta cu natura. Iată ce ar trebui să bifezi când te afli în Sibiu, ca să te asiguri că l-ai văzut în toată splendoarea sa.

Podul Minciunilor

Sibiu obiective turistice

Unul dintre cele mai populare obiective turistice din Sibiu este Podul Minciunilor, un pod metalic construit în 1859 deasupra străzii Ocnei.

Această pasarela pietonală face legătura între Piața Mică și Piața Huet și este cel mai vechi pod de fontă de pe teritoriul României. De fapt, acesta a fost inclus pe lista monumentelor istorice din județul Sibiu în anul 2015.

Podul Minciunilor vine cu o mulțime de legende care circulă de peste 140 de ani. Se spune că acest pod era trecut de îndrăgostiții care își jurau iubire pe veci, iar fetele jurau pe pod că sunt fecioare, lucru care se dovedea a fi minciună în noaptea nunții. Ca pedeapsă, acestea erau aruncate de pe pod. Dar aceasta este doar una dintre multele legende.

Alta spune că cine spune o minciună în timp ce traversează podul, acesta se cutremură, iar mincinosul este adus cu picioarele pe pământ.

Turnul Sfatului

Sibiu

Nu ai cum să îl ratezi în Sibiu. Turnul Sfatului pe sub care se trece între Piața Mică și Piața Mare a fost construit în secolul al XIII-lea. El a suferit mai multe refaceri, astfel încât forma lui de azi nu mai e cea inițială.

Era folosit ca poartă de intrară, iar în apropierea se afla clădirea în care funcționa Primăria Sibiului.

Turnul mai are doar nucleul din construcția inițială, care e ridicat până la înălțimea etajului întâi. Turnul a fost refăcut de mai multe ori, fiind supraînălțat și reconstruit de-a lungul anilor.

Acoperișul este în formă piramidală ascuțită cu patru turnulețe la colțuri și a fost reparat de mai multe ori în secolul al XVIII-lea.

Astăzi, poți urca până în vârf pentru a vedea întregul oraș Sibiu și culmile munților Făgăraș.

Biserica Evanghelică

Sibiu

Catedrala evanghelică din Sibiu se numără și ea printre obiectivele turistice foarte populare. În fața bisericii găsești statuia episcopului Georg Daniel Teutsch, ridicată în 1899.

Interiorul este decorat în stil gotic, iar clădirea este dominată de turnul pe 7 nivele. Biserica are 74 de metri și se află pe locul al doilea în România, după Biserica Evanghelică din Bistrița.

Este un adevărat monument, mai ales în interior, unde pe peretele de nord al corului se află o frescă reprezentând Răstignirea. Pictura e făcută de Johannes de Rosenau în 1445 și a fost restaurată de Liviu Ciungan în 1989-1990.

Inventarul bisericii conține o serie de vase de cult din argint și alte piese de mare valoare.

Strada Cetății - cea mai frumoasă stradă din Sibiu

Sibiu

Strada Cetății este considerată cea mai frumoasă stradă din Sibiu și pe bună dreptate. Este una dintre cele mai importante străzi din oraș.

Pe vremuri, această stradă era principala cale de acces spre Cetatea Sibiului.

Vizitează această străduță pitorească pentru o lecție de istorie și admiră clădirile istorice bine conservate, cu fațade colorate și o arhitectură superbă.

Turnurile Cetății

Sibiu

Turnurile de pe strada Cetății nu pot fi ratate într-o vizită la Sibiu.

Turnul Dulgherilor și Turnul Olarilor pot fi vizitate de turiști. Înuntru vei vedea câteva panouri unde scrie istoria acestor turnuri. Din vârful Turnului Dulgherilor poți ajunge în al doilea Turn.

Turnurile oferă o priveliște spectaculoasă. Iată ce turnuri s-au mai păstrat în Sibiu:

Turnul Sfatului, Turnul Scărilor, Turnul de Poartă, Turnul Archebuzierilor, Turnul Olarilor, Turnul Dulgherilor, Turnul Pulberăriei.

Pe strada Cetății se află Turnul Dulgherilor, cel al Olarilor și cel al Archebuzierilor.

Turnul Dulgherilor este unul dintre turnurile vechi din Sibiu și a făcut parte din sistemul de apărare medievală. A fost construit în secolul al XIV-lea de breasla săsească a dulgherilor din oraș. Este cel mai nordic dintre cele 3 turnuri de pe strada Cetății și a suferit de-a lungul timpului multe reparații și modificări. A fost restaurat între 1967 și 1972.

Are formă circulară și este făcut din piatră și cărămidă.

Turnul Olarilor a fost construit în secolul al XV-lea și făcea parte din cea de-a treia centură de fortificații a orașului. Se află între Turnul Archebuzilor și Turnul Dulgherilor.

A treia incintă fortificată a orașului datează din perioada 1357 – 1366. Cele trei turnuri de pe strada Cetății sunt cele mai puțin atinse de trecerea timpului.

Și acest turn a suferit reparații și modificări de-a lungul timpului. Forma actuală datează cel mai probabil de la începutul secolului XVI.

Turnul Archebuzierilor denumit ulterior Turnul Postăvarilor (Pânzarilor) a fost construit în secolul al XIV-lea și făcea parte din cea de-a treia centură de fortificații a orașului. Este cel mai sudic turn de pe strada Cetății. Este construit din piatră și are o înălțime de circa un metru și o formă de prismă ortogonală.

Piața Mare din Sibiu

Sibiu

Piața Mare este una dintre principalele atracții ale orașului Sibiu. Se află în centrul istoric și este înconjurată de clădiri cu o arhitectură superbă și unică. Este punctul zero al orașului și este considerată una dintre cele mai frumoase piețe din țară.
Piața Mare are o istorie îndelungată, datând din secolul al XIV-lea, când a fost înființată ca piață principală a Sibiului. De-a lungul secolelor, Piața Mare a fost centrul vieții sociale, economice și culturale a orașului. A găzduit, de-a lungul vremii, târguri, festivaluri și adunări publice.

Arhitectura care înconjoară Piața Mare este diversă și prezintă diferite stiluri din diferite perioade.

Cea mai notabilă clădire din piață este Palatul Brukenthal, un palat baroc absolut superb.

Alte repere din Piața Mare includ Turnul Sfatului sau Biserica Luterană.

Piața Mică din Sibiu

Orașul are și o Piață Mică, la fel de frumoasa ca cea mare. Construită în secolele XIV și XVI, Piața Mică din Sibiu se află în interiorul celei de-a doua incinte de fortificații a cetății.

Aceasta reprezenta vechiul centru comercial al urbei. Este împărțită în două părți delimitate de strada Ocnei.

Latura de nord a incintei are formă circulară și clădiri de formă concavă, iar latura sudică are clădiri cu arcade semicirculare.

Aici poți vedea celebrele felinare din fier forjat și suspendate de elementele arhitecturale, devenite o caracteristică a clădirilor din Piața Mică.

Turnul Scărilor

Sibiu

Acest turn a fost construit inițial în secolul al XIII-lea și făcea parte din prima centură de fortificații a orașului. Este cea mai veche construcție există din oraș și singurul turn de poartă păstrat din prima incintă de fortificații.

Acest turn datează de la finalul secolului XII sau începutul secolului XIII.

O inscripție menționează data de 1542, posibil anul unei renovări.

O boltă în arc semicircular permite accesul spre Orașul de Jos printr-un pasaj în trepte, Scările Sag.

Turnul are la primul nivel două treceri, prima spre pasajul în direcția Străzii Turnului, a doua pe latura de nord, în direcția Bisericii Azilului.

Orașul de Jos

Sibiu este împărțit în Orașul de Jos și Orașul de Sus. Orașul de Jos este partea cea mai veche a orașului și se întinde de-a lungul străzilor 9 mai și Farului.

Legătura între cele două se face prin Podul Minciunilor și Pasajul Scărilor. Strada 9 mai este cea mai veche stradă a orașului și s-a numit mult timp strada Elisabeta.

Intersecția străzii 9 Mai cu strada Ocnei este considerată centrul Orașului de Jos.

Este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Sibiu și poți vizita aici Biserica Azilului.

Baia Neptun Sibiu

Baia Populară Neptun Sibiu se află pe strada Andrei Șaguna și a fost redeschisă în 2021.

Acum, oamenii pot veni să înoate într-un bazin complet reabilitat, iar copiii pot lua lecții de înot.

Găsești aici trei saune moderne: una cu aromaterapie, una umedă și o salină cu sare de Himalaya, care poate fi folosită pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii.

Există zone de relaxare, dușuri, vestiare și camere de terapie. Printre aceste camere se numără una de terapie și una pentru masaj clasic.

Există o sală de fitness și o sală pentru yoga, pilates sau aerobic. Terasa panoramică dezvăluie o priveliște superbă.

Obiective naturale în Sibiu

Sibiu

Sibiul abundă în obiective naturale, așa că fă-ți timp să le vizitezi și pe acestea.

Grădina Zoologică

Printre ele se remarcă Grădina Zoologică. Una dintre atracțiile super populare, mai ales în rândul copiilor.

Grădina zoologică are o suprafață de aproximativ 5 hectare și se află lângă Pădurea Dumbrava, chiar în afara orașului.

Poți vedea o mulțime de specii de animale din diferite părți ale lumii. Cei mici pot observa și învăța despre animale precum lei, tigri, urși, lupi, maimuțe, reptile, păsări și multe altele.

Pe lângă expozițiile de animale, grădina zoologică oferă diverse facilități și activități pentru cei care le calcă pragul. Există zone de picnic, locuri de joacă și un trenuleț care îi poartă pe vizitatori în jurul grădinii zoologice, oferind o experiență plăcută și distractivă pentru familii și copii.

Muzeul Astra

Muzeul ASTRA este unul dintre obiectivele turistice și naturale importante din Sibiu.

ASTRA este acronimul de la "Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român".

Complexul muzeal se întinde pe o suprafață vastă de aproximativ 96 de hectare în cadrul Pădurii Dumbrava.

Este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din Europa și prezintă arhitectura rurală tradițională, stilul de viață și moștenirea culturală a poporului român.

Există peste 400 de clădiri reprezentând diverse regiuni ale României. Printre lucruri interesante de văzut se numără case tradiționale, ferme, mori de vânt, biserici și mori de apă. Fiecare structură este o reprezentare autentică a arhitecturii și a modului de viață din diferite perioade istorice și regiuni din România.

Complexul muzeal cuprinde, de asemenea, ateliere în care sunt prezentate meșteșuguri și meserii tradiționale, cum ar fi olăritul, fierăria, țesutul și prelucrarea lemnului.

Parcul Natural Dumbrava Sibiului

Sibiu

Parcul Natural Dumbrava Sibiului este o arie naturală protejată, care se întinde pe o de aproximativ 960 de hectare și este o destinație superbă pentru toți cei care ajung în Sibiu.

Parcul natural oferă un peisaj divers și e format din păduri, pajiști, lacuri și cursuri de apă. Are o biodiversitate bogată și o varietate mare de specii de plante și animale.

Cei care vin aici pot explora parcul făcând trasee de drumeție. Aceste trasee pot fi făcute în plimbare, ca traseu de jogging sau ciclism. Pentru cei care nu vor activități care să presupună efort, există zone de picnic și locuri de odihnă desemnate ca să te bucuri de liniștea pădurii.

Există locuri de joacă pentru copii, ceea ce o face o destinație ideală pentru familii.

În plus, Dumbrava Sibiului găzduiește diverse evenimente culturale și festivaluri, inclusiv concerte, expoziții și târguri tradiționale.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Cea mai lungă șosea din lume traversează 14 țări și două continente. Parcurgerea ei poate dura și un an de zile
Cea mai lungă șosea din lume traversează 14 țări și două continente. Parcurgerea ei poate dura și un an de zile

Întinzându-se pe două continente și acoperind aproape întreaga lungime a emisferei vestice, Autostrada Pan-Americană este una dintre cele mai lungi șosele construite vreodată.

 

De ce ianuarie este cea mai bună lună pentru a călători. Ce trebuie să știi
De ce ianuarie este cea mai bună lună pentru a călători. Ce trebuie să știi

Majoritatea oamenilor preferă să meargă în vacanță vara sau în mijlocul iernii, de Crăciun sau la începutul primăverii.

O insulă „bântuită”, evacuată acum 90 de ani, este un mic paradis pentru turiști. A fost inclusă în patrimoniul UNESCO
O insulă „bântuită”, evacuată acum 90 de ani, este un mic paradis pentru turiști. A fost inclusă în patrimoniul UNESCO

Un arhipelag scoțian abandonat, situat la 160 de km de continent, găzduiește cele mai impresionante stânci din Marea Britanie și a fost inclus printre cele mai „bântuite” zone din Regat.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.