Primul oraș din lume care a introdus taxă pentru ca turiștii să nu mai vină în perioade de vârf. Măsuri și în alte orașe

62444584
Shutterstock

Veneţia a devenit joi primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori în cadrul unui experiment menit să descurajeze turiştii să sosească în perioadele de vârf, relatează Reuters.

Cu toate acestea, acesta nu este singurul loc din Italia care a introdus recent noi măsuri menite să încetinească fluxurile turistice.

Iată câteva dintre iniţiativele în vigoare în prezent

Veneţia

Oraşul lagunar a introdus bilete pentru călătorii de o zi care costă cinci euro şi sunt valabile de la 08:30 la 16:00, ora locală. Experimentul a intrat în vigoare la 25 aprilie, o sărbătoare naţională în Italia. Bilete vor fi necesare pentru următoarele 10 zile şi ulterior pentru majoritatea weekend-urilor până la jumătatea lunii iulie.

Alte oraşe, precum Como, au anunţat că iau în considerare introducerea unei măsuri similare, dar aşteaptă să vadă cum funcţionează iniţiativa de la Veneţia înainte de a lua o decizie.

Pe lângă aceasta, autorităţile din Veneţia au spus că din iunie va limita dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane şi va interzice utilizarea difuzoarelor de către ghizii turistici.

Florenţa

Florenţa a anunţat în octombrie că interzice noile închirieri rezidenţiale pe termen scurt pe platforme precum Airbnb în centrul său istoric. De asemenea, a oferit trei ani de reduceri fiscale proprietarilor de închirieri de vacanţă pe termen scurt, dacă încep să ofere locaţii obişnuite pentru rezidenţi.

italia

Celebrul muzeu al oraşului, Uffizi, oferă reduceri persoanelor care sosesc înainte de ora 08.55 şi preţuri mai mici în afara sezonului. Pentru a diminua aglomeraţia, muzeul se închide şi la ora 22:00 o dată pe săptămână.

Cinque Terre

Cele cinci sate care alcătuiesc Cinque Terre de pe Riviera italiană sunt în mod constant asaltate de vizitatori.

italia

Pentru a încerca să reducă supraaglomerarea în perioadele de vârf, autoritatea care supraveghează zona a declarat săptămâna aceasta că va percepe vizitatorilor 15 euro pentru a merge pe cea mai celebra potecă de coastă. În plus, poteca poate fi parcursă doar într-o singură direcţie.

Capri

Mica insulă pitorească care se află peste golf faţă de oraşul Napoli din sud şi-a dublat taxa de intrare, care se adaugă automat la biletele de feribot, la 5 euro. Taxa se va percepe în perioada 1 aprilie - 1 octombrie.

italia

Capri, Ischia, Procida, Lampedusa, Linosa

Aceste insule au introdus limite sau interdicţii definitive la maşinile celor care nu sunt rezidenţi în timpul principalului sezonului turistic.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
100 de mii de voturi exprimate în primele zile de votare la “Destinația Anului 2024 în România”. Vezi rezultatele parțiale

S-a dat startul votului pentru Destinația Anului 2024 în România și în prima săptămână de votare au fost exprimate peste 100.000 de voturi. 

Unde vor românii să-și petreacă minivacanța de Paște. Detaliul care le influențează decizia

Pentru vacanța de Paște românii nu vor să cheltuiască foarte mult. Potrivit unui sondaj recent, când își caută cazare, două treimi dintre ei exclud camerele care costă peste 300 de lei pe noapte.  

Stațiunea din România aflată într-un peisaj de vis, cu izvoare sulfuroase folosite la tratament de mii de români

Stațiunea Pucioasa se află în județul Dâmbovița, la 350 de metri altitudine. Izvoarele de sulf și iod au fost descoperite în 1828, iar factorii naturali de cură ai zonei constau în ape minerale sulfuroase, sulfatate, clorurate, calice și sodice.

Recomandări
Politico: UE, luată prin surprindere de propunerea lui von der Leyen privind statutul de „membru asociat” pentru Canada

Ursula von der Leyen a vrut să facă senzație, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii.

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Consultări la Cotroceni azi. Președintele Nicușor Dan a chemat liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.