Orașul care găzduiește Banca Centrală Europeană și o bursă cu o istorie de peste 500 de ani își schimbă treptat imaginea și își consolidează poziția pe harta turismului european. Desemnat Capitală Mondială a Designului în 2026, Frankfurt demonstrează că are mult mai multe de oferit decât clădiri de birouri și instituții financiare.
„Frankfurt este un oraș în care finanțele de nivel înalt și creativitatea se întâlnesc, într-un mod care le îmbogățește pe amândouă”, spune Clara Glaus, manager de social media al organizației Frankfurt Art Experience, care promovează galeriile de artă din oraș.
Ce poți vizita în Frankfurt
Datorită distanțelor relativ mici dintre numeroasele obiective centrale, o parte importantă a orașului poate fi explorată pe jos. Astfel, într-o singură zi poți combina centrul istoric, panorama zgârie-norilor, muzeele și o plimbare pe malul râului Main.
Unul dintre primele locuri pe care merită să le vizitezi este Römerberg, piața istorică din centrul orașului, renumită pentru clădirile sale tradiționale cu fațade specifice arhitecturii germane. În apropiere se află Primăria Römer și Catedrala din Frankfurt, un monument gotic important, care poate fi admirat și din interior.
Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, poți urca în Main Tower, unul dintre zgârie-norii emblematici ai Frankfurtului. Platforma de observație oferă o panoramă asupra centrului financiar și a râului Main, fiind un loc potrivit pentru fotografii.
Iubitorii de artă ar trebui să includă în itinerariu Muzeul Städel, care găzduiește opere din mai multe secole, de la pictura veche europeană până la lucrări moderne și contemporane. O altă opțiune este Museumsufer, zona de pe malul râului în care sunt concentrate mai multe muzee.
O altă atracție este Palmengarten, grădina botanică în care poți descoperi plante exotice și sere cu vegetație din diferite zone climatice. Este o alegere potrivită pentru o pauză de la agitația urbană.
Merită să traversezi și Eiserner Steg, podul pietonal de peste râul Main, de unde poți admira clădirile înalte ale orașului. Pentru o plimbare relaxantă, continuă pe promenada de pe malul râului, mai ales spre apus.
Dacă vrei să descoperi atmosfera locală, mergi în Sachsenhausen, cartier cunoscut pentru tavernele tradiționale în care se servește Apfelwein, cidrul de mere specific regiunii. Aici poți încerca preparate locale și poți explora străzile cu aer istoric.
Frankfurt poate fi descoperit și prin gastronomie și cumpărături. Kleinmarkthalle, o piață alimentară acoperită, este un loc potrivit pentru a gusta specialități locale și internaționale.
Printre spațiile care mai atrag atenția se numără Schugar Rotariu, o galerie care reprezintă artiști din Europa de Est, printre care Radu Comșa și Adelina Ivan. Un alt loc de interes este Galerie 3AP, amenajată într-un fost adăpost antiaerian subteran, care găzduiește expoziții de artă contemporană. Totodată, Bode Galerie, cu sediul inițial la Nürnberg, și-a deschis două spații în Frankfurt.