Obiective turistice în județul Timiș. Ce poți să faci în Timișoara, Capitală Culturală Europeană în 2023
Județul Timiș este cel mai vestic județ al țării și se află în regiunea istorică Banat. Are ca vecini județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și este cel mai întins județ al României.
Totodată, este și printre cele mai ofertante din punct de vedere al turismului. Timișoara, reședința județului, a fost în 2016 primul oraș Capitală a Tineretului din România, iar anul acesta are titlul de Capitală Europeană a Culturii, așa că dacă nu ai făcut-o până acum, este timpul să descoperi acest ținut de-a dreptul spectaculos.
Top 10 locuri de vizitatîn Timișoara
Când ajungi în Timișoara, ai impresia că ai ieșit din România. Acest oraș unic nu doar că arată spectaculos, ci are și o mulțime de lucruri de oferit.
Atmosfera de aici este una cu totul specială și fiecare colțișor al orașului găzduiește o bucată de istorie. Nu e de mirare că a fost desemnată Capitală Culturală Europeană 2023, pentru că Timișoara surprinde toți turiștii care îi calcă pragul, indiferent că sunt români sau străini.
Piața Victoriei
Este cel mai emblematic loc pentru Timișoara. Se mai numește și Piața Operei și se află în centrul orașului. La fel cum fiecare obiectiv turistic de aici spune o poveste reală și de mult apusă, Piața Victoriei din Timișoara a fost locul în care, pe 20 decembrie 1989, orașul a fost declarat primul oraș liber de comunism din România.
Încă se văd pe alocuri urmele gloanțelor trase la Revoluție, în timp ce o iei la pas pe pietonală. Sunt o mulțime de oameni care s-au sacrificat pentru ca acest loc să devină ceea ce este astăzi.
În zilele noastre, aici se află Opera Națională și Catedrala Mitropolitană, două dintre cele mai emblematice monumente ale orașului. Tot aici găsești fântâna arteziană „La pești”, Lupoaica și Muzeul Banatului, din incinta Castelului Huniade.
Piața Libertății
Un nume care nu a fost ales deloc la întâmplare. În trecut, această piața s-a mai numit Piața de Paradă sau Piața Prințul Eugen. Localnicii îi mai spun și piața primăriei vechi, pentru că aici se afla primăria construită între 1731 și 1734. Clădirea în stil baroc se află pe latura cu liniile de tramvai și este extrem de frumoasă.
Din Piață, statuia Sfântului Nepomuk atrage rapid privirile, fiind aflată în centrul pieței.
Piața Unirii
Cea mai veche piață din Timișoara a fost construită în stil baroc și s-a numit la început Piața Losonczy. Cetatea a fost cucerită în 1552 de turci și când a fost ucis Ștefan Losonczy, s-a hotărât ca piața să îi poarte numele.
Aici poți vedea Domul Romano-Catolic, Palatul Baroc, Fântâna cu apă minerală, Palatul Episcopiei Ortodoxe, Catedrala Ortodoxă Sârbă, Casele Canonicilor, Monumentul Sfintei Treimi sau Casa Bruke.
Clădirile de aici sunt unice și absolut superbe. Colorate și extrem de instagramabile, acestea sunt printre cele mai fotografiate obiective turistice din Timișoara.
Muzeul Satului Bănățean
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara cuprinde toate elementele tradiționale care compun satul, așa cum era pe vremuri: de la centrul civic, biserică, primărie, școală sau birt.
Se află într-un cadru de poveste și poți vede cum erau amenajare casele bănățenilor pe vremuri. În interiorul clădirilor de aici poți găsi o serie de obiecte tradiționale precum războaie de țesut, unelte, instrumente de olărit și multe altele.
Bastionul Maria Theresia
Se află între Hotel Continental și Fântâna Punctelor Cardinale, Bastionul Maria Theresia fiind construit în stil baroc, între 1730 și 1735. Este cea mai mare bucată de zid păstrată din vechea cetate a Timișoarei. Toate celelalte bastioane ale vechii cetăți au fost demolate, pentru ca orașul să poată să se dezvolte.
Bastionul Maria Theresia sau Bastionul Cetății a avut rol de apărare, în trecut. Astăzi, este un pasaj de trecere pentru pietoni și mașini. Uneori se țin aici expoziții ale Muzeului Banatului.
Piața Traian
În centrul cartierului istoric Fabric vei găsi Piața Traian sau Piața Plângerii, care este înconjurată de clădiri istorice superbe. Ea a fost proiectată de inginerii militari în 1740, care au vrut să facă o replică mai mică a Pieții Unirii.
În trecut se organizau aici piețe zilnice și târguri săptămânale, dar astăzi sunt organizate concerte și este un loc popular pentru activități multiculturale.
Dacă o iei la pas vei vedea Sfânta Cruce, Clopotul Durerii, Biserica Sfântul Gheorghe, Palatul Comunității Sârbe sau Palatul Mercur.
Fabrica de bere
Fabrica de bere Timișoreana a fost construită în 1718, când orașul a ieșit de sub stăpânirea otomană.
Se află în cartierul Fabric, aproape de Piața Traian și este a doua fabrică de bere înființă pe teritoriul României.
Acesta este unul dintre cele mai reprezentative obiective turistice pentru Timișoara. În curte poți vedea locomotiva Muki, folosită pentru transportul vagoanelor încărcate cu butoaie de bere în cetatea Timișoarei sau la gară.
Acum, la berăria restaurant, turiștii pot să deguste o varietate de sortimente de bere și locul găzduiește Serbările Timișoreana, un festival al berii în aer liber.
Parcul Rozelor
Acest parc este o adevărată mană cerească pe timpul verii. A fost amenajat și modernizat de multe ori, însă este la fel de frumos ca întotdeauna. Are o suprafață de 37.000 mp și este casa a peste 1200 de soiuri de trandafiri.
Cine vine în Timișoara, nu poate rata acest parc idilic, care te transpune într-o poveste cu prinți și prințese, iar parfumul trandafirilor ajută mult la tot acest scenariu de vis.
Biserica Millenium
Biserica Millenium este una romano-catolică și a fost construită cu ocazia împlinirii unui mileniu de la stabilirea poporului maghiar în aceste ținuturi.
Este construită în stil neoromanic și are o cupolă de 45 de metri și 2 turnuri de 65 m înălțime. A fost construită între 1896 și 1901, proiectul fiind gândit de arhitectul Lajos Ybl.
Are o capacitate de peste 3.000 de persoane iar marele clopot cântărește 2420 de kilograme. Clădirea este spectaculoasă atât în exterior cât și în interior.
Sinagoga din Fabric
Una dintre cele mai emblematice clădiri din Timișoara este Sinagoga din Fabric, aflată lângă Parcul Poporului.
A fost construită între anii 1897 și 1899 în stil eclectic, cu elemente neo-maure, gotice și neo-renascentiste italiene.
Aceasta este extrem de impresionantă și una dintre cele mai vizitate clădiri din Timișoara. Are mai multe turnuri și cupole și impresionează prin forma și mărimea ei.
Dacă ajungi în Timișoara, nu uita să te plimbi pe malul Begăi, o activitate absolut necesară pe care trebuie să o bifezi într-o vizită aici.
Locuri de vizitat lângă Timișoara
Dacă vrei să te bucuri de câteva clipe departe de agitația și căldura orașului, ți-am pregătit o listă cu câteva locuri superbe de vizitat lângă Timișoara. Multe dintre ele sunt locuri de relaxare, în natură, numai bune pentru a îți încărca bateriile.
Domeniul Herneacova se află la 35 de kilometri de oraș și este locul în care mulți timișoreni vin ca să se relaxeze și să scape de forfota orașului. Poți face echitație, poți să te distrezi în parcul de aventură, să te dai cu tiroliana, să faci mountain bike, drumeții pe trasee montane, să te plimbi cu trăsura sau să te relaxezi luând masa într-un cadru superb.
Parcul Dendrologic din Bazoșul Nou este la doar 20 de kilometri de oraș, spre Remetea Mare. Rezervația este o adevărată oază de liniște, unde îți poți asculta gândurile în liniște, te poți reconecta cu natura, poți face mișcare, poți citi o carte, te poți plimba în voie și poți respira aer curat.
Are 60 de hectare și este considerat monument al naturii.
Domeniile Murani se află la 26 de kilometri de Timișoara și este un loc de relaxare ideal pentru toți cei care trăiesc în orașul gălăgios.
Aici se află Conacul Muray, care datează din 1781 și este construit în mijlocul unui parc dendrologic de 5 hectare.
Buziaș este o stațiune balneară populară și un loc în care nu doar că te poți vindeca de anumite afecțiuni, dar te poți relaxa pe deplin și poți să uiți de tot stresul acumulat. Băile curative sunt o mană cerească pentru oricine. Plimbă-te prin Parcul Central și vezi pergola din lemn de 500 de metri unică în Europa.
Lacul Trei Ape este situat pe muntele Semenic, la o altitudine de 835 de metri. Nu doar că ai parte de o priveliște senzațională, dar vei găsi aici o stațiune cu locuri de cazare și o mulțime de lucruri relaxante de făcut.
Cele mai frumoase locuri de vizitat în Timiș
Județul Timiș este cu adevărat ofertant. Nu doar Timișoara are locuri superbe de vizitat, dar întreg județul este plin de rezervații naturale, de lacuri, cetăți și o mulțime de activități de făcut și lucruri de văzut.
Iată câteva dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în Timiș:
Lacul Surduc, Domeniile Murani, Mlaștinile și rezervația Satchinez, Șura – Dumbrava, Domeniul Herneacova, Satul Charlottenburg, Parcul Buziaș, Schwabenhaus, Valea lui Liman sau Poiana Mărului, toate sunt locuri superbe de văzut în Timiș.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: timisoara, turism, timis, capitala culturala europeana,
Dată publicare:
29-07-2023 00:00