Crăciun pe Valea Prahovei. Zeci de unităţi de cazare şi-au aşteptat în zadar oaspeţii. „Nu putem face faţă concurenţei”

62601639
Shutterstock

Zeci de unităţi de cazare de pe Valea Prahovei au avut camere libere în acest an de Crăciun, o situaţie greu de imaginat în urmă cu câţiva ani, când rezervările se făceau încă din octombrie, noiembrie sau chiar cu un an înainte.

Pentru a atrage turişti, marile hoteluri au aplicat reduceri de ultim moment, iar micii antreprenori din turism au fost dispuşi să negocieze tarifele. Lipsa zăpezii, dar mai ales lipsa banilor, afectează serios afacerile din zonă, spun operatorii din turism.

Nici măcar preţurile mici – în unele situaţii sub 300 de lei pe noapte pentru o cameră dublă în Sinaia, un preţ de neimaginat în alţi ani de Crăciun – nu au reuşit să revigoreze afacerile. Dacă hotelurile mari au aplicat reduceri de ultim moment, proprietarii de vile şi pensiuni s-au arătat, pe alocuri, dispuşi să negocieze direct cu turiştii, doar să nu rămână cu camerele neocupate.

În Poiana Braşov, hotelul deţinut de Simona Halep organizează, pentru prima dată, sărbătorile de iarnă. Clienţii s-au lăsat însă aşteptaţi, astfel că, în ultimele zile dinaintea Crăciunului, preţurile au fost reduse cu 10% pentru spaţiile de cazare rămase neocupate. O situaţie similară s-a înregistrat şi la alte hoteluri mari care, în alţi ani, în această perioadă, nu duceau lipsă de clienţi.

Negocieri directe cu turiştii

Pe un grup turistic online, un proprietar de pensiune se arată dispus să negocieze preţurile, numai să nu rămână cu camerele neocupate.

„Vine Crăciunul, vine şi zăpada... și eu tot nu mi-am găsit oaspeţi de Crăciun. Am aici apartamente cu grad de confort ridicat. Avem living mare, avem brăduțul făcut, vremea e bună deși s-a răcorit. Preţurile sunt aceleaşi pe care le practic în restul anului (...) şi totuşi e primul an în care nu am oaspeţi de Crăciun. O cauză poate fi sărăcirea populaţiei... Prin urmare, hai să depistăm cauza şi dacă este cea pe care o presupun, să încercăm să o rezolvăm. Preţul meu standard pentru cazare, încă de anul trecut, este 500 lei/apartament/noapte. Ca şi acum. Se pare că în zilele noastre el depăşeşte puterea de cumpărare a potenţialilor clienţi. Prin urmare, vă rog să mă sunaţi (sau să îmi daţi mesaj privat) şi să îmi spuneţi cât vă permiteţi să plătiţi pentru 3 sau 4 nopţi. Şi voi încerca să fac reducerile necesare”, scrie proprietarul de unitate de cazare.

Patronul unui hotel a explicat, pentru News.ro, că „sărăcirea populaţiei” nu este singura cauză. Ofertele agenţiilor de turism pentru destinaţii externe sunt o cauză importantă pentru care turismul nu mai e ce a fost, în România.

„Cu preţurile la curent pe care le plătim noi, aici, nu putem face faţă concurenţei din Bulgaria, Ungaria, sau alte ţări”, spune el.

Reducerea cuantumului tichetelor de vacanţă, care i-a făcut pe unii bugetari să renunţe la acest beneficiu, poate fi o altă cauză, spun operatorii din turism.

În prima zi de Crăciun, la Sinaia, sus pe munte, este zăpadă. Nu este însă suficientă pentru ca cei care iubesc și practică sporturile de iarnă să vină în număr mare în stațiunea care, odinioară, era arhiaglomerată. Pe domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Bucegi, sunt deschise, de Crăciun, două pârtii din 25, iar cinci instalații din 11 funcționează.

Speranţe pentru Revelion

Între timp, hotelierii își fac planuri pentru Revelion. Turiștii, se pare, au mai puține planuri decât în anii trecuți. Dacă până nu demult cu greu se mai găsea câte o ofertă la final de decembrie pentru noaptea dintre ani, iar clienții căutau cazarea, acum este suficient să dai un anunț că vrei cazare și primești zeci de oferte pe internet, la un click distanță.

Hotelierii remarcă totuși un lucru: există turiști care caută mai degrabă locuri cu zăpadă, cu tradiții, cu ciubăr, după 3 ianuarie, semn că oamenii vor să se bucure de vacanță, dar nu mai sunt dispuși să plătească cât plăteau în alți ani pentru o distracție de câteva zile.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
„Poarta Iadului” care arde fără încetare de peste 50 de ani. Doar un singur om a intrat vreodată înăuntru

„Ușa către Iad” există chiar aici, pe Pământ, și arde neîncetat din 1971 – existând o singură înregistrare cunoscută a unei persoane care a pășit vreodată în interiorul ei.

Magia târgurilor de Crăciun din Europa: Între gusturi și tradiții și concurența pentru a atrage turiști

Facem un tur al târgurilor de Crăciun. Sunt multe, atât în România, cât și în marile orașe europene, și sunt în concurență pentru a atrage turiști.

Subestimata „Capitală a Crăciunului” din Europa. Târguri fermecătoare, prețuri accesibile și puțini turiști

„Capitala Crăciunului” din Europa are unele dintre cele mai subestimate târguri de sărbători și o atmosferă festivă autentică, fără aglomerația din alte destinații populare.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.