Proiectul privind măsurile administrative din România a fost pus în transparenţă decizională

62580144

Ministerul Dezvoltării a anunţat, marţi, că a pus în transparenţă decizională publică proiectul de lege privind măsurile administrative pentru creşterea capacităţii financiare şi eficientizarea activităţii administraţiei publice centrale şi locale.

Proiectul de act normativ, în varianta sa actuală, a fost pus în transparenţă decizională pe pagina Ministerului Dezvoltării: https://shorturl.at/9zCha

Măsurile propuse şi dezbătute în perioada anterioară sprijină descentralizarea şi sustenabilitatea financiară a autorităţilor locale şi conduc la consolidarea administraţiei publice centrale şi locale şi eficientizarea serviciilor publice către cetăţeni, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.

Actul normativ prevede eficientizarea administraţiei publice locale şi centrale, echitate socială în colectarea taxelor şi a impozitelor şi o disciplină financiară mai bună.

Proiectul prevede, totodată, o scădere cu 10% a cheltuielilor de personal din administraţia publică centrală, fără să fie afectate salariile de bază ale angajaţilor, prin reorganizarea instituţională, reducerea de sporuri sau tăieri de posturi. La nivelul autorităţilor locale se prevede o reducere a posturilor de la pct. 1 din anexa la OUG nr. 63/2010, care va genera pe ansamblul autorităţilor administraţiei publice locale o reducere cu 10% a posturilor ocupate.

În anul 2026, în mod temporar, autorităţile locale pot aproba diminuarea cheltuielilor de personal proporţional cu cheltuielile aferente numărului de posturi ocupate ce ar trebui desfiinţate.

Potrivit MDLPA, în cea de-a doua jumătate a anului 2025, structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale au fost consultate cu privire la măsurile propuse.

Proiectul de act normativ poate intra în vigoare după aprobarea de către Guvern şi adoptarea de către Parlament.

Articol recomandat de sport.ro
Jose Mourinho, într-o nouă controversă! Ea e reportera care i-a ”furat ochii”
Jose Mourinho, într-o nouă controversă! Ea e reportera care i-a ”furat ochii”
Citește și...
62281253
Virgil Popescu: UE se află pe un drum ireversibil către independența energetică față de Rusia
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu afirmă că Uniunea Europeană se află ”pe un drum ireversibil” către independenţa energetică, fără a mai depinde de Rusia pentru aprovizionarea cu energie.
62605778
Cum explică inițiatorul legii privind prostituția necesitatea acestui proiect: ”Ne dorim să protejăm sănătatea publică”
Prostituția, un fenomen greu de controlat, ar putea fi legalizată în România. Un proiect de lege vizează reglementarea strictă a acestei activități, cu spații autorizate și controale medicale periodice.
62605815
La ce vârstă s-ar putea pensiona personalul din MAI și MApN. PSD susține că nu a fost consultat pe tema proiectului
Ar putea crește vârsta de pensionare pentru angajații din structurile de ordine publică și apărare. Intră aici polițiștii, jandarmii și militarii.