S-a dat startul, oficial, programului Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii

62325187
Facebook.com

A fost dat startul oficial programului cultural naţional Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, cel mai mare program cultural din țară, care va pune orașul de pe Bega pe harta culturală europeană.

Primarul Dominic Fritz, președintele CJ Timiș - Alin Nica, Ministrul Culturii - Lucian Romașcanu, Comisarul European - Adina Vălean și Coordonatoarea programului Timișoara 2023 - Ramona Laczko David, au vorbit despre ce înseamnă acest proiect și ce se va întâmpla pe parcursul anului la Timișoara.  au stat în fața jurnaliștilor și au vorbit despre tot ceea ce ne așteaptă în 2023, cultural și nu numai.

Într-o conferință de presă, Dominic Fritz și invitații săi au vorbit despre ce înseamnă Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii, cât s-a investit și la ce cifre se așteaptă, de la vizitatori, până la invitați, evenimente și sume investite în modernizarea și dezvoltarea proiectelor culturale. 

Evenimente din Deschiderea! Timișoara 2023 

În weekendul 17-19 februarie 2023 are loc deschiderea oficială a programului Timișoara 2023. Programul de la Deschiderea! Timișoara 2023 cuprinde zeci de evenimente, de la concerte, la expoziții, tururi ghidate sau ateliere. 

La eveniment sunt așteptați pe lângă vizitatorii din Timișoara și aproape 50 de ambasadori, doi miniștri ai culturii din alte țări, reprezentanți ai orașelor înfrățite și ai celorlalte orașe capitale.

„Noi credem foarte mult că Timișoara, cu istoria ei de diversitate, de inovare și de curaj, este un exemplu într-adevăr pentru Europa și prin cultură și prin artă. În acest an putem să spunem mai departe nu doar povestea Timișoarei, ci povestea Europei și prin asta putem să aducem și un nou focus pe rolul acestei regiuni a Europei de Est, a României, în această construcție minunată, numită Europa”, a spus, vineri, într-o conferință de presă, Dominic Fritz. 

Sumele investite în transformarea Timișoarei în Capitală Culturală 

Dominic Fritz spune că din momentul în care Timișoara a câștigat competiția pentru a deveni capitală europeană a culturii și până astăzi, acest proiect a costat 44.000.000 de euro. „40 de milioane de euro prin cei trei finanțatori publici și 4 milioane de euro pe care îi atragem de la sponsori privați. În total sunt investiții de peste 150.000.000 de euro în infrastructura culturală cu ocazia acestui titlu”, a explicat primarul Timișoarei. 

Edilul adaugă și că acești bani vor fi investiți inclusiv în proiecte care vor fi deschise doar în anii următori în mai multe obiective culturale. 

Peste 500.000 de turiști așteptați la Timișoara în 2023

În ceea ce privește numărul de oaspeți așteptați la Timișoara în perioada în care orașul este Capitală Culturală Europeană, Fritz spune că „așteptăm un public între 500.000 și un milion. Știu că este un interval foarte larg, dar suntem siguri că vom atrage 500.000 de oameni și suntem ambițioși să atragem până la 1.000.000 de musafiri în Timișoara”.

Edilul a declarat că pentru a face față acestor evenimente autoritățile locale au investit și în modernizarea transportului în comun și s-a pus mult accent pe accesibilizarea evenimentelor pentru persoane cu dizabilități. Spectacolele vor fi traduse în limbajul semnelor și vor fi alte măsuri de accesibilizare. 

Timișoara primește premiul Malina Mercouri din partea UE 

Alina Vălean, comisarul European pentru Transporturi, a reprezentat Uniunea Europeană la evenimentul de deschidere a programului, iar în cadrul conferinței de presă a anunțat că îi va acorda primarului și locuitorilor Timișoarei premiul Melina Mercouri, în valoare de 1,5 milioane de euro. „Este o recunoaștere a muncii managerilor, artiștilor și voluntarilor implicați în acțiunile care au dus Timișoara în poziția de a deveni Capitala Culturală Europeană”, a explicat Adina Vălean. 

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Program complet Deschidere Timișoara 2023. Se dă oficial startul anului în care Timișoara este Capitala Europeană a Culturii

În weekendul 17-19 febriarie 2023 are loc Deschiderea Timișoara 2023, o serie de concerte, spectacole, expoziții și întâlniri care dau startul anului în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.  

Timișoara este Capitala Europeană a Culturii în acest an. Ce concerte vor avea loc la evenimentul de deschidere

Timișoara este anul acesta Capitala Europeană a Culturii și este gata pentru marele eveniment de deschidere. Gradul de ocupare în hoteluri, pentru acest weekend, depășește 80%. Până vineri, proprietarii de hoteluri spun că vor închiria toate camerele.

Timișoara este Capitală Europeană a Culturii în 2023, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria)

În 2023, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), Timișoara (România) a preluat prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.  

Recomandări
România va exploata o sursă de energie cu potențial de 50 de ori mai mare decât Cernavodă. Ar putea acoperi tot consumul

Autoritățile pregătesc terenul pentru primele parcuri de turbine eoliene din largul Mării Negre. România are mare nevoie de soluții alternative de generare a energiei, mai ales în anii secetoși ca acesta. 

Război politic după decizia CCR pe „amendamentul Fritz”. Surse: Nicușor Dan așteaptă motivarea înainte de a acționa

Decizia CCR pentru legea integrității aprinde scena politică. Președintele Nicușor Dan crede că argumentele pe care le-a invocat în sesizarea trimisă erau solide și așteaptă motivarea Curții.

Cum poți obține până la 15.000 de lei de la AFM pentru bateriile de stocare. Documentele de care au nevoie prosumatorii

AFM pregătește un nou program de finanțare pentru prosumatorii care vor să își instaleze baterii pentru stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice.