Soarta lui Sarkozy depinde de ce a scris in agendele sale personale. Legatura fostului presedinte cu Ghadafi si sefa FMI

×
Publicitate

Nicolas Sarkozy, fostul numar 1 de la Paris, trece prin clipe grele. Intr-un moment cand revenirea lui pe scena politica parea iminenta, a fost pus sub acuzare pentru coruptie si trafic de influenta.

Nicolas Sarkozy a fost inculpat in noaptea de marti 1 iulie spre miercuri, 2, pentru coruptie in forma activa, trafic de influnta si tainuirea incalcarii secretului profesional. In acelasi dosar au mai fost pusi sub acuzare avocatul sau, Thierry Herzog, si Gilbert Azibert, un inalt magistrat, avocat general la Curtea de casatie.

Ziua de marti a fost una neagra pentru fostul presedinte al Frantei. A fost retinut la ora 8 dimineata de politia din Neuilly-sur-Seine, un oras la marginea Parisului unde Sarkozy insusi a fost primar intre 1983 si 2002. A stat aproape 15 ore in sediul politiei din Nanterre iar la 23:30 a fost adus in fata unui magistrat care l-a pus sub acuzare. Iar dintre faptele de care este acuzat, cea mai grava – coruptia in forma activa – ii poate aduce pana la 10 ani de inchisoare.

Lagarde, Sarkozy

Despre ce este vorba, mai concret? Sarkozy s-a ales cu aceste acuzatii incercand sa scape de un alt scandal in justitie, afacerea Woerth-Bettencourt. Acest caz, extrem de complicat, a fost declansat in 2010 de dezvaluirile site-ului de stiri „Mediapart”. Initial era vorba doar de un caz de evaziune fiscala: miliardara Liliane Bettencourt (foto stanga), numarul 1 in topul celor mai bogati francezi, ar fi incercat sa evite plata impozitelor cu ajutorul lui Florence Woerth, sotia ministrului Bugetului. Intre timp s-a descoperit insa ca printre cei implicati in scandal se aflau numerosi politicieni ale caror campanii electorale ar fi fost finantate ilegal de Bettencourt – iar printre acestia si Nicolas Sarkozy.

Agendele pline de scandaluri

Afacerea Woerth-Bettencourt a dus la o investigatie oficiala, in cadrul careia justitia a confiscat, ca probe, si agendele personale ale lui Sarkozy. Ingrijorat probabil de ce ar putea gasi anchetatorii in notitele sale, presedintele a facut apel, prin intermediul avocatului sau, Thierry Herzog, la magistratul Gilbert Azibert, care trebuia sa ii dea informatii privind soarta agendelor. In schimbul informatiilor, Azibert urma sa primeasca un post onorific la Monaco.

Cel putin, aceasta e versiunea acuzarii, care se bazeaza pe inregistrari de pe telefonul mobil al fostului presedinte. Apararea lui Sarkozy, condusa de acelasi Thierry Herzog, sustine ca a fost doar o discutie intre prieteni, ca nu poate fi vorba de coruptie in forma activa dat fiind ca nu intervenit nicio tranzactie monetara si ca interceptarile sunt ilegale.

Nicolas Sarkozy la o reuniune electorala

Lucrurile sunt complicate si de faptul ca agendele lui Sarkozy ar putea fi proba si intr-un alt dosar – cel al lui Bernard Tapie. Omul de afaceri, un apropiat al fostului presedinte, a primit in 2008 peste 400 de milioane de euro in urma unui arbitraj judiciar in care se presupune ca a intervenit chiar Sarkozy, prin intermediul ministrului de atunci al economiei, Christine Lagarde, actuala sefa a FMI.

Sarkozy si Ghadafi

Aceleasi agende se pare ca ar detine date pretioase pentru procurori intr-o investigatie privind o posibila finantare a campaniei electorale a lui Sarkozy din 2007 de catre regimul Ghadafi. Presupusele legaturi intre liderul francez si dictatorul libian au dus, de altfel, la interceptarile telefonice pe baza carora a fost acum pus sub acuzare Sarkozy.

Iar Sarkozy mai e implicat in alte trei scandaluri, scrie "Le Monde". In primul rand, afacerea Karachi, in care fostul premier Edouard Balladur e acuzat ca si-ar fi finantat campania prezidentiala prin comisioane luate din vanzarile de armament catre Arabia Saudita si Pakistan. Sarkozy era pe atunci purtatorul de cuvant al lui Balladur iar procurorii il banuiesc ca ar fi stiut de contracte, insa audierea sa in dosar a fost permanent amanata, desi au trecut 20 de ani de atunci.

Intr-un alt scandal, datand din perioada mandatului prezidential al lui Sarkozy, acesta e banuit ca ar fi comandat sondaje fara sa faca licitatie, favorizand firma unui apropiat al sau. De asemenea, in 2013 numele lui Sarkozy a aparut si in afacerea Bygmalion – firma care ii organiza intalnirile electorale si care ar fi emis facturi false pentru a-i finanta ilegal campania la prezidentiale.

Nicolas Sarkozy

Prins intr-un paienjenis de scandaluri, Sarkozy are acum mari sanse sa fie condamnat in cel putin unul din cazurile in care este implicat. Dovada faptul ca nici macar unul dintre liderii dreptei politice nu a sarit sa il apere public, scrie „Liberation”. Chiar daca va demonstra ca interceptarile pe baza carora e inculpat acum sunt declarate ilegale, agendele lui Sarkozy tot vor ajunge in atentia procurorilor iar pe baza lor poate fi condamnat in nu mai putin de trei dosare.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Resursa "mai importanta decat petrolul" a Romaniei. Doi antreprenori din Silicon Valley fac PORTRETUL programatorului roman

Bucurestiul, dar si alte mari orase precum Cluj-Napoca, Timisoara sau Iasi au ajuns puncte de referinta pe harta industriei IT&C din Europa.

Romania, pe harta viitoarelor cuceriri ale teroristilor SIIL. "Aceasta este promisiuniunea pe care v-o face Allah"

Cea mai temuta organizatie terorista ar fi inclus si tara noastra printre obiectivele sale, conform unei harti difuzata pe Twitter. Cat de reala e insa aceasta amenintare?

100 de milioane de euro pentru prima aparitie a lui Vlad Tepes la Hollywood. Premiera pe care o va aduce "Dracula Untold"

In aceasta toamna, Hollywoodul revine la o dragoste mai veche, nimeni altul decat Dracula, cel mai cunoscut vampir din lume.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.