Studiu: Schimbările din ADN pot ajuta la estimarea riscului cardiac în diabet. Ce au observat oamenii de știință

62537706
Shutterstock

Un studiu internațional condus de cercetători suedezi arată că modificările chimice ale ADN-ului pot indica riscul cardiac la debutul diabetului de tip 2.

Prin analiza metilării ADN-ului, cercetătorii au dezvoltat un instrument capabil să diferenţieze pacienţii cu risc scăzut de cei cu risc potenţial ridicat, deschizând calea către tratamente mai personalizate şi prevenirea complicaţiilor grave.

În general, pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 au un risc de până la patru ori mai mare să sufere un infarct miocardic (atac de cord), un AVC (accident vascular cerebral) sau un alt eveniment cardiovascular major, comparativ cu persoanele fără diabet.

Toţi cei 752 de voluntari din noul studiu, care proveneau din cohorta de diabet ANDIS (All New Diabetics in Skåne), aveau un diagnostic recent de diabet zaharat de tip 2, dar nu prezentau niciun istoric de boală cardiacă. Pe parcursul a aproximativ şapte ani de urmărire, 102 dintre ei au suferit complicaţii cardiovasculare grave.

Analiza modificărilor chimice în timp

Analizând probe de sânge obţinute de la participanţi la intervale regulate, cercetătorii au putut urmări, în timp, modificările chimice ale ADN-ului.

Astfel de modificări, cunoscute sub numele de metilarea ADN-ului, „controlează care gene sunt active sau dezactivate în celulele noastre şi, atunci când nu funcţionează corect, pot contribui la dezvoltarea bolilor cardiovasculare”, a declarat Charlotte Ling, conducătoarea studiului, de la Universitatea Lund, citată într-un comunicat.

Cercetătorii au descoperit în sânge peste 400 de regiuni cu metilare a ADN-ului - porţiuni specifice ale genomului, adică secvenţe precise de ADN, unde au fost identificate aceste modificări chimice. Pornind de la 87 dintre aceste regiuni, ei au elaborat un scor de risc destinat evaluării pacienţilor predispuşi să dezvolte complicaţii cardiovasculare grave.

Valoarea predictivă negativă a scalei, respectiv acurateţea cu care identifică pacienţii cu risc scăzut de eveniment cardiovascular major, a fost de 96%, au raportat cercetătorii într-un articol publicat joi în revista Cell Reports Medicine.

Însă acurateţea scalei în identificarea pacienţilor cu risc crescut a fost de doar aproximativ 32%, probabil pentru că studiul nu a urmărit aceşti pacienţi pe o perioadă suficient de lungă.

Avantajele testului de screening

Totuşi, testul de screening „pare a fi unul dintre cele mai de încredere instrumente de prognostic” pentru a diferenţia pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 cu risc cardiac scăzut de cei cu un risc potenţial ridicat, „permiţând tratament personalizat, optimizarea costurilor medicale şi reducerea efectelor secundare legate de terapie şi de îngrijorarea pacienţilor”, potrivit cercetătorilor.

În prezent, furnizorii de servicii medicale evaluează riscul viitor de afecţiuni cardiace pe baza unor variabile clinice precum vârsta, sexul, tensiunea arterială, fumatul, colesterolul „rău” (lipoproteine cu densitate scăzută/LDL), glicemia pe termen lung şi funcţia renală.

„Este o metodă cu o acurateţe relativ redusă, însă prin includerea metilării ADN-ului, obţinem o estimare mult mai precisă a acestui risc viitor pentru pacienţi”, a subliniat Ling.

La studiu au participat şi cercetători de la Centrul de cercetare în nutriţie din cadrul Universităţii din Navarra, Spania.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Citește și...
Studiu: Ciocolată împotriva gripei, descoperirea care ar putea revoluţiona tratamentele antivirale

Gripa continuă să se răspândească la nivelul populaţiei globale în fiecare an, cu mutaţii imprevizibile care pun la încercare eficienţa vaccinurilor şi tratamentelor existente.

Studiu: O substanţă prezentă natural în organism ar putea încetini evoluţia bolii Alzheimer

O echipă de cercetători de la Harvard Medical School anunţă o descoperire remarcabilă: identificarea unui element chimic cu un rol esenţial în funcţionarea cerebrală: litiul.

Italia "va coloniza planeta Marte”. Parteneriat neașteptat încheiat cu Elon Musk

Compania SpaceX a multimiliardarului Elon Musk a încheiat un parteneriat fără precedent cu Agenţia Spaţială Italiană (ASI) pentru a transporta mai multe instrumente ştiinţifice pe planeta Marte, au anunţat joi managerii celor două părţi semnatare.

Recomandări
Diana Buzoianu: Romsilva a introdus premierea colectivă în contract, încălcând recomandările Curții de Conturi

Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului, a dezvăluit miercuri o nouă neregulă la Romsilva privind premierea colectivă.

NATO răspunde după informațiile că Iranul ar putea ataca ținte militare americane din Europa: „Suntem pregătiți”

Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să abordeze orice ameninţare şi va face întotdeauna tot ce este necesar pentru a-şi apăra aliaţii, a declarat miercuri un oficial al NATO, relatează Reuters.

Un medic rezident a murit după ce s-a aruncat de la etaj la Spitalul Universitar din București

Un medic rezident care efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Universitar de Urgență București a murit miercuri. Reprezentanții unității medicale confirmă că decesul a survenit în urma unui act suicidar.