De ce nu e bine să facem carnea pe grătar cu flacără directă. În ce condiții se formează compuşi chimici

62296241
StirilePROTV

Asist. Univ. Dr. Andra Balcangiu – Stroescu, medic specialist nefrologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, a explicat pentru News.ro cum ar trebui să fie pregătit grătarul astfel încât carnea să nu ne pună în pericol sănătatea.

Astfel, nu este recomandat ca focul să ardă carnea pe grătar, pentru că odată cu acest proces se eliberează anumiţi compuşi toxici. Şi asta mai ales în cazul cărnii procesate care există în mici, cârnaţi sau alte preparate asemănătoare.

„Nitriţii, pe grătar, atunci când se fierb, duc la formarea de nitrozamine. Aceste nitrozamine sunt compuşi cu potenţial toxic”

“În primul rând trebuie să spunem că un grătar din carne slabă, dacă este corect făcut, este o metodă sănătoasă de a ne lua un prânz, indiferent că vorbim de o zi de sărbătoare sau o zi din săptămână. Dar este foarte importantă modalitatea în care acest grătar este făcut.

Carnea nu trebuie făcută cu flacără directă, pentru că se poate accelera arderea cărnii. În momentul în care carnea se arde, se formează nişte compuşi chimici. Pentru că este 1 Mai, ne gândim în primul rând la cârnaţi, mici şi aşa mai departe. Aceste produse au în componenţa lor nitriţi pentru că este carne procesată. Nitriţii, pe grătar, atunci când se fierb, duc la formarea de nitrozamine. Aceste nitrozamine sunt compuşi cu potenţial toxic, sunt substanţe toxice care pot duce în timp la apariţia unor tipuri de cancer.

Nu avem carne pe grătar de tipul carne procesată, mici, avem carne macră dar care este supusă unei temperaturi crescute. În această situaţie putem să vorbim de posibilitatea apariţiei aminelor heterociclice. Aceste amine apar în momentul în care din carnea grasă, carne cu grăsime, se scurge grăsimea, aceasta se arde şi se transformă într-un fum. Fumul acesta ajunge pe carnea de pe grătar şi apoi este ingerat de oameni”, a explicat Dr. Balcangiu – Stroescu.

De ce este indicată marinata în carnea de grătar. Poate încetini procesul de ardere a cărnii prin antioxidanţii conţinuţi de anumite ingrediente precum lămâile, pătrunjelul sau diferite ierburi. Uleiul de măsline este de evitat în mâncarea pregătită la temperaturi înalte.

„Chiar dacă vorbim despre carne macră sau carne cu puţină grăsime, putem spune că există un risc pentru sănătate dacă ardem carnea pe grătar.

Putem folosi diferite marinate care să vină cu un plus de antioxidanţi, marinată cu lămâie, din diferite ierburi, putem să punem pătrunjel, cimbru pe carne. Dacă obişnuim să facem marinata cu ulei de măsline, şi aici este o discuţie pentru că uleiul de măsline nu ar trebui să fie folosit în preparate care ajung la temperaturi înalte.

Şi în această situaţie uleiul de măsline poate să ducă la formarea unor compuşi toxici. Îl folosim în momentul în care sotăm sau la salate. La salate nu suportă un proces de preparare.

Marinatele, ierburile pot influenţa acest proces de ardere a cărnii scăzând posibilitatea de ardere. Carnea trebuie întoarsă cât mai des pe grătar pentru a evita să se ardă”, a precizat medicul. 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62514931
Medicii de la ATI avertizează că ”ne apropiem de o criză, în care riscăm să nu mai putem trata pacienții în stare critică”

Vicepreședintele societății de ATI anunță că ''ne apropiem de o criză, în care riscăm să nu mai putem trata pacienții în stare critică.''

62530107
Studiu: Exerciţiile fizice ar trebui prescrise de medici, în paralel cu tratamentul împotriva cancerului

Un nou studiu indică faptul că medicii ar trebui să recomande exerciții fizice pacienților aflați sub tratament pentru cancer, ca mijloc de a reduce efectele secundare provocate de medicamente.

62506187
Surpriză. Un studiu arată că persoanele care beau șampanie prezintă un risc de stop cardiac subit mai scăzut

Un studiu realizat recent arată că persoanele care beau șampanie, mănâncă mai multe fructe, sunt slabi și mențin o perspectivă pozitivă asupra vieții prezintă un risc de stop cardiac subit mai scăzut.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.