Oamenii de știință caută un „anti-Ozempic” pentru a opri scăderea în greutate extremă la pacienții cu cancer
În timp ce medicamente precum Ozempic pot suprima pofta de mâncare, cercetătorul Tobias Janowitz face parte dintr-un proiect de cercetare care analizează căile biologice ce pot stimula pofta de mâncare — pentru hrană și pentru viață.
Cancer Research UK finanțează cercetările lui care explorează căile biologice care ar putea stimula pofta de mâncare și ar putea ajuta oamenii să trăiască mai mult, scrie The Times.
Nu era nimic neobișnuit în ceea ce a văzut Tobias Janowitz atunci când mama lui a ajuns în ultimele stadii ale cancerului.
„Era tot mai puțin interesată de lucruri: de cititul cărților ei preferate, de muzica ei, de programele TV”, spune el. Și, în special, nu mai avea poftă de mâncare. În cele din urmă, „mi-a spus: Corpul meu e epuizat și nu mai am voință să trăiesc.”
Ceea ce era neobișnuit e că Janowitz, biochimist la Cold Spring Harbor Laboratory din SUA, nu a privit această degradare ca pe o consecință inevitabilă a bolii. În schimb, el deja studia modalități prin care această apatie ar putea fi tratată — pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor și, de asemenea, pentru a-i ajuta să trăiască mai mult.
„De fapt, noi vrem opusul acestor medicamente”, spune el.
Reduce rezistența la tratament
Slăbirea accentuată des întâlnită la pacienții cu cancer, cunoscută sub numele de cașexie, nu este un fenomen exclusiv cancerului. Ea a fost prezentă și la pacienții cu HIV/SIDA în stadiile timpurii, sau la cei cu tuberculoză — și a fost cândva cunoscută sub numele de „consumare”. Oamenii greșesc, spune Janowitz, când o consideră doar o parte inevitabilă a bolii. Dar, asemenea durerii, el crede că poate și trebuie controlată.
„Este o afecțiune profund debilitantă, iar efectul secundar este că reduce rezistența la tratament”, spune cercetătotul.
Cancer Research UK l-a finanțat pe Janowitz și pe colegii săi, ca parte a unui proiect Cancer Grand Challenge, pentru a investiga cauzele și tratamentele cașexiei — și, pe parcurs, pentru a crește gradul de conștientizare că aceasta există cu adevărat.
„Cred că oncologii și alți medici încă subestimează faptul că este o cauză reală și potențială a morții. Iar dintre cei care o cunosc, majoritatea sunt prea pesimiști. Pornesc de la ideea că este doar o etapă finală, o chestiune de îngrijiri paliative”. a mai zis el.
„De fapt, este o afecțiune independentă de tumoră, chiar dacă este cauzată de aceasta. Dacă înțelegem procesele moleculare care o provoacă, putem spera că vom putea preveni apariția ei.”
o formă de cașexie experimentată de toți
Majoritatea dintre noi am experimentat, într-o anumită măsură, o formă temporară de cașexie. „Dacă ai avut vreodată o gripă serioasă, te simți îngrozitor. Nu te mai bucuri de lucrurile obișnuite, nu ai poftă de mâncare. Te ghemuiești în pat, în întuneric, până când virusul dispare. Apoi te refaci.”
Poate că există motive biologice pentru care se întâmplă asta — poate a evoluat pentru a ne împiedica să răspândim boli infecțioase. Poate că înfometarea temporară ajută organismul să „înfometeze” și virușii sau bacteriile. Dar dacă aceasta este într-adevăr o reacție adaptativă la boală, ea devine disfuncțională atunci când boala este cancerul.
„Imaginează-ți cum te-ai simțit în cel mai rău moment al unei gripe, iar cauza de bază nu dispare. Cancerul continuă să mocnească. El menține constant acest proces adaptativ care, pe termen scurt, e benefic. Dar, pe termen lung, nu poate fi susținut.”
Janowitz crede că echipa sa a identificat modurile în care acest fenomen apare — și, implicit, posibile modalități prin care ar putea fi oprit. În special, au descoperit că o proteină imună numită interleukina-6 ar putea face parte dintr-o cale care trimite semnale către creier, declanșând comportamentul apatic.
Cel puțin, prin interferarea cu această cale, ar putea găsi o metodă de a reduce suferința oamenilor, la fel cum se face în mod obișnuit cu medicamentele pentru durere. Speranța lui Janowitz este însă că, în acest fel, nu doar vom ameliora simptomele, ci poate vom prelungi supraviețuirea pacienților sau îi vom ajuta să învingă cancerul.
„Știți, cu chimioterapia pot ucide orice tumoră. Provocarea este să nu ucid organismul — să țin pacientul în viață.”
Nu poți face asta dacă pacientul moare de foame.
„Majoritatea terapiilor oncologice îi fac pe oameni să se simtă mai rău. Noi sperăm ca intervențiile pe care le propunem să aibă efectul invers.”
