Studiu. Pisicile miaună și interacționează mai mult cu stăpânii lor care sunt bărbați. Care ar putea fi explicația
Un nou studiu arată faptul că pisicile își întâmpină stăpânii-bărbați mai vocal decât pe stăpânii de sex feminin.
Astfel, în peste 10.000 de ani de domesticire, pisicile au învățat să miaune pentru a obține exact ceea ce vor de la ”servitorii” lor umani.
Acum, cercetătorii din Turcia au descoperit că pisicile îi ”salută” pe bărbați mult mai vocal decât pe femei — iar asta ar putea fi un alt mod în care pisicile ne manipulează, pentru a obține atenția pe care o merită.
Noua cercetare, citată de Live Science, relevă „capacitatea pisicilor de a clasifica indivizii cu care au legături și de a-și modula răspunsurile”, a declarat co-autorul studiului, Kaan Kerman, cercetător principal al Grupului de cercetare privind comportamentul animalelor și interacțiunile dintre oameni și animale de la Universitatea Bilkent din Turcia.
„Acest lucru arată că pisicile nu reacționează automat și posedă abilități cognitive, care le permit să trăiască alături de oameni într-un mod adaptativ”, a declarat el pentru Live Science.
În ciuda reputației lor de a fi distante și neprietenoase, pisicile sunt de fapt foarte comunicative și maestre în a se integra în diferite grupuri sociale.
„Atât publicul, cât și comunitatea științifică au considerat o vreme pisicile ca fiind animale solitare, cu o nevoie redusă de legături sociale”, spune Kerman. Cu toate acestea, „pisicile sunt mai sociabile decât se credea anterior. Ele nu interacționează cu oamenii doar pentru a obține hrană. Ele caută în mod activ contactul social și formează legături cu cei care le îngrijesc”.
Salutul este o parte esențială a acestei sociabilități, deoarece ajută la consolidarea legăturilor dintre pisicile domestice (Felis catus) și oamenii lor, au scris cercetătorii în studiul publicat pe 14 noiembrie în revista Ethology.
Pentru a afla mai multe despre modul în care pisicile salută oamenii, cercetătorii au echipat 40 de proprietari de pisici cu camere video. Li s-a cerut să filmeze primele 100 de secunde ale interacțiunilor lor cu pisica după ce se întorceau acasă.
Participanților li s-a spus să se comporte normal, astfel încât să poată surprinde interacțiuni tipice.
Cercetătorii au analizat apoi imaginile pentru a evalua dacă anumite comportamente sunt corelate și dacă diferite variabile demografice au influențat comportamentul pisicilor.
Nouă persoane au fost excluse din studiu din diverse motive, dar înregistrările video ale celor 31 de participanți rămași au revelat că pisicile erau mult mai vocale față de bărbați decât față de femei atunci când stăpânii lor intrau în casă. „Niciun alt factor demografic nu a avut un efect vizibil asupra frecvenței sau duratei saluturilor”, au scris cercetătorii.
Cercetătorii au luat în considerare diferiți factori, precum sexul animalelor, pedigree-ul și numărul de pisici din gospodărie, dar au descoperit că sexul omului era singurul factor semnificativ care influența vocalizările pisicilor.
Cercetătorii sugerează că acest lucru s-ar putea datora faptului că femeile sunt, de obicei, mai active verbal cu pisicile lor și mai bune la interpretarea dorințelor acestora. Bărbații, pe de altă parte, ar putea avea nevoie de mult mai multe îndemnuri înainte de a acorda suficientă atenție pisicilor lor, au considerat cercetătorii în acest studiu.
Echipa speculează, de asemenea, că factorii culturali ar fi putut influența concluziile lor. Cercetări anterioare arată că oamenii din culturi diferite interacționează cu pisicile în moduri diferite — și că acest lucru are un impact și asupra modului în care pisicile interacționează cu oamenii.
În acest caz, participanții se aflau în Turcia și este posibil ca bărbații din Turcia să fie mai puțin vorbăreți cu pisicile lor, a transmis echipa de cercetători. „Cu toate acestea, această interpretare rămâne speculativă și necesită explorări suplimentare în cercetările viitoare”.
Echipa a descoperit, de asemenea, că miaunatul și alte vocalizări nu se încadrau într-un model specific de comportament, ceea ce înseamnă că aceste vocalizări nu erau un semn al unei stări emoționale sau al unei nevoi specifice.
Echipa a recunoscut că studiul are mai multe limitări, printre care dimensiunea redusă a eșantionului și faptul că participanții proveneau din aceeași regiune.
Cercetătorii au remarcat, de asemenea, că studiul nu a ținut cont de alți factori potențial importanți, cum ar fi cât de flămânde erau pisicile când stăpânii lor s-au întors, numărul de alte persoane din gospodărie sau durata de timp în care animalele au fost singure.
Cercetări anterioare au sugerat că pisicile reacționează diferit față de oameni — de exemplu, torcând și întinzându-se mai mult — când sunt separate pentru perioade mai lungi de timp, astfel încât rezultatele nu relevă neapărat că pisicile miaună mai mult la bărbați.
„Un pas important următor este replicarea rezultatelor în contexte culturale diferite. Acest lucru ne-ar ajuta să înțelegem cât de generalizabile sunt rezultatele”, a spus Kerman.
Dennis Turner, directorul Institutului de Etologie Aplicată și Psihologie Animală din Elveția, care nu a participat la studiu, s-a declarat impresionat de concluziile echipei.
„Mi-a plăcut speculația autorilor cu privire la motivul acestei descoperiri și bănuiesc că bărbații fie erau mai puțin atenți la vocalizările pisicilor în alte ocazii, fie reacționau diferit (mai mult sau mai puțin puternic, cu o frecvență vocală diferită) la vocalizările de salut decât femeile”, a declarat el pentru Live Science.
„O mare parte din cercetările echipei mele arată că bărbații și femeile (și copiii) interacționează diferit cu pisicile din gospodărie.” De exemplu, femeile vorbesc mai mult cu pisicile și sunt mai predispuse să se coboare la nivelul pisicilor pentru a interacționa cu ele, a remarcat el.
Cu toate acestea, pisicile probabil nu au nicio preferință față de bărbați sau femei, a adăugat Turner.
În schimb, el a fost de acord cu opinia cercetătorilor că miaunatul mai frecvent către bărbați este un semn al flexibilității sociale a pisicilor.
