O specie de viespi gigantice, de mărimea unei baterii, a apărut în Europa. Sunt extrem de agresive și un pericol pentru om

62502901

O specie de viespi gigantice, de mărimea unei baterii, a ajuns pentru prima dată și în Europa. Viespile sunt extrem de agresive și reprezintă un pericol chiar și pentru om, în condițiile în care înțepătura sa provoacă mari dureri, care țin foarte mult.

 

O specie de viespi enorme și-a găsit drumul spre Europa pentru prima dată, scrie Science News. Viespea gigantică de sud (Vespa soror) este originară dintr-o zonă a Asiei tropicale, dar patru dintre aceste insecte imense au fost descoperite recent în Spania, au anunțat cercetătorii pe 9 noiembrie, în revista ”Ecologie și evoluție”.

Dacă această specie străină de dimensiuni mari reușește să stabilească populații pe continentul european, ar putea amenința nu doar albinele și alte animale, dar chiar și oamenii, consideră pamenii de știință.

Descoperirea este „îngrijorătoare”, spune Phil Lester, entomolog la Universitatea Victoria din Wellington, Noua Zeelandă. V. soror este „un cunoscut devorator agresiv de albine. Va ataca o mulțime de lucruri”, spune Lester, inclusiv alte viespi, insecte și chiar vertebrate mici, precum șopârlele gecko.

Deci, dacă se stabilește și se înmulțește, ar putea fi o problemă reală”.

Viespea gigant măsoară peste 3 centimetri lungime

Apicultorii din nordul Spaniei au informat zoologul de la Universitatea din Oviedo, Omar Sánchez, și pe colegii săi încă de la începutul anului 2022 despre viespile neobișnuite, cu cap galben, pe care le-au văzut.

Gândindu-se că insectele ar putea fi o variantă de culoare rară a viespilor invazive cu picioare galbene sau a unei alte specii native, cercetătorii au pus capcane pentru a le captura.

În martie 2022 și octombrie 2023 au prins patru dintre viespi. Echipa a examinat viespile moarte, comparând ADN-ul și caracteristicile fizice ale acestora cu cele ale speciilor cunoscute.

Genele viespilor și culoarea alternantă inconfundabilă neagră, maro și galbenă sugerau că erau viespi gigant sudice.

Un prădător feroce, V. soror este una dintre cele mai mari viespi cunoscute, cu exemplare care măsoară peste 3 centimetri lungime, aproximativ lungimea unei baterii. Până acum, au fost identificate o singură dată în afara Asiei natale – în Canada, în 2019.

Înțepătura viespei gigant provoacă omului o dureri foarte mari, care durează mult

Sánchez și echipa sa bănuiesc că viespile au fost introduse ca pasageri clandestini în hibernare în transporturile către regiune, o metodă despre care se crede că a dus anterior la introducerea de viespi cu picioare galbene și de giganți nordici departe de habitatele lor native. Vespa gigantică nordică (Vespa mandarinia), o rudă apropiată a lui V. soror, a fost introdusă în Columbia Britanică, Canada și statul Washington în 2019, deși aparent a fost eradicată.

Nu este clar dacă V. soror și-a stabilit deja un loc de habitat în Spania. Dar faptul că viespile au fost prinse a doua oară în 2023 poate însemna că cel puțin o tânără regină crescută în 2022 a supraviețuit pentru a întemeia o nouă colonie, sugerează cercetătorii.

La fel ca și verii săi din nord, V. soror este renumită pentru uciderea albinelor de stup, ceea ce face să reprezinte o amenințare pentru industria apicolă din Europa. Chiar și pentru oameni, întrucât „aceasta este o insectă a cărei înțepătură poate fi foarte dureroasă și de lungă durată”, spune Sánchez.

Sánchez și echipa sa caută acum colonii. Timpul poate fi esențial în timp ce populația este încă scăzută, spune Lester. „Acum este momentul absolut să acționezi și să încerci să le ucizi”.

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
62483068
Cea mai lungă perioadă în care un om a reușit să rămână treaz

Prin anii ’50 și ’60, a existat o perioadă când privarea de somn era la modă. Declanșat de personalități radio care încercau să se întreacă, recordul de a rămâne treaz a fost depășit și extins în mod repetat.

 

 

62502252
Oamenii devin din ce în ce mai proști cu timpul. Concluziile deloc măgulitoare ale unui studiu

Dinozaurii au devenit proști de-a lungul timpului – și la fel se poate întâmpla și oamenilor, arată un studiu realizat de oameni de știință din China și Statele Unite.

 

62469124
Oamenii de știință lucrează la un spray nazal care să oprească Alzheimerul. A fost deja testat pe animale

Un viitor tratament pentru boala Alzheimer ar putea implica ceva atât de simplu ca un spray nazal. Oamenii de știință au descoperit că prin pulverizarea nazală pot inhiba o enzimă și împiedica declinul cognitiv și leziunile cerebrale tipice bolii.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru Guvern. Vrea sprijinul tuturor liberalilor, inclusiv al criticilor lui Bolojan

Siegfried Mureșan se va întâlni marți cu colegii săi de partid din parlament. Premierul desemnat vrea să-i convingă pe liberali, inclusiv cei care sunt împotriva politicilor lui Ilie Bolojan, să-i susțină guvernul.

Calin georgescu agerpres 19665776
Georgescu ar fi vrut azil politic în Italia, la o vilă cu „servitori.” De ce s-a cerut arestarea preventivă pentru politician

Călin Georgescu a fost dus, în urmă cu câteva ore, la instanța Tribunalului București. Procurorii cer arestarea lui preventivă în dosarul în care este acuzat că ar fi liderul unui grup infracțional organizat.

Protest ciobani inquam photos eduard vinatoru
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.