Cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii când încearcă să se protejeze de coronavirus. Cum riști să te infectezi

coronavirus

Se înregistrează tot mai multe recorduri de decese și noi cazuri de infectare cu noul coronavirus atât în Europa, cât și pe celelalte continente ale lumii.

Numărul de noi cazuri zilnice înregistrate depășește acum 4.500 în cel puțin cinci state americane. În plus față de creșterea recentă din SUA, creșterile sunt observate și în întreaga lume, cu creșteri dramatice înregistrate în Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Elveția și India în ultimele zile, potrivit Business Insider.

„Nu este o situație bună”, a declarat recent pentru Washington Post principalul expert american în boli infecțioase, dr. Anthony Fauci.

În acest context, iată nouă dintre cele mai mari greșeli pe care le facem fără să ne dăm seama, fiind astfel mult mai expuși riscului de a ne infecta, potrivit experților.

Greșeala nr. 1. Adunări mici, cu oameni pe care îi cunoști

Citește și
Nelu Tătaru
Nelu Tătaru a explicat de ce în unele județe sunt raportate puține cazuri de coronavirus
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Coronavirusul se răspândește în locurile în care oamenii respiră, mănâncă, râd, cântă și vorbesc împreună pentru perioade lungi de timp. Din ce în ce mai mult, pe măsură ce vremea se răcește în emisfera nordică, astfel de adunări au loc în mod frecvent în casele oamenilor.

„Multe dintre infectări sunt identificate în adunări de familie sau prieteni, aceste reuniuni nevinovate de șase, opt, zece persoane în casa cuiva. Ai o persoană asimptomatică, dar infectată, iar dintr-o dată, din acel grup, sunt patru sau cinci care s-au îmbolnăvit”, a mai spus Fauci.

„Chiar și o mică adunare poate fi un loc în care virusul se poate răspândi și este mult mai probabil ca oamenii să nu fie la fel de atenți în aceste situații, deoarece se află într-un grup mic. Așadar, este posibil să nu se spele pe mâini la fel de mult. Este posibil să nu-și poarte măștile. Este posibil să nu se gândească cu adevărat la distanțarea socială ca fiind la fel de importantă atunci când sunt în preajma oamenilor cu care sunt prieteni", a mai adăugat un specialist.

Greșeala nr. 2. Nu intri în carantină timp de două săptămâni, după ce ai intrat în contact cu o persoană infectată

"Asigurarea faptului că fiecare contact al unui caz confirmat este în carantină pentru o perioadă de timp, astfel încât să rupă lanțul de transmisie. Nu cred că acest lucru a avut loc în mod sistematic oriunde și în special în țările care se confruntă cu creșteri mari acum", a spus Mike Ryan, directorul executiv al OMS în timpul unei conferințe de presă.

Greșeala nr. 3. Te gândești că fiind acasă, ești ferit de virus

Un studiu recent al CDC a constatat că 53% dintre persoanele care locuiau cu cineva care a fost testat pozitiv pentru virus, inevitabil se infectau și ele.

Greșeala nr. 4. Te testezi imediat ce ai fost expus

Dacă vă grăbiți să vă faceți un test imediat după ce ați fost în contact cu cineva bolnav, cel mai probabil veți avea un test negativ.

Asta pentru că este nevoie de ceva timp pentru ca organismul dumneavoastră să dezvolte o infecție. Experții din domeniul sănătății recomandă, de obicei, să așteptați de la cinci până la șapte zile după expunere pentru a vă face testul.

Greșeala nr. 5. Te gândești că pentru că ai voie sa faci anumite activități, acelea sunt și sigure

Doar pentru că o acțiune este permisă în timpul pandemiei nu înseamnă neapărat că are un risc scăzut.

Un exemplu îngrijorător: un nou studiu realizat de economiștii din Stanford sugerează că mitingurile președintelui Trump din timpul pandemiei „au dus probabil la peste 700 de decese”.

Greșeala nr. 6. Te gândești că o măsură pe care o iei este suficientă pentru a te proteja

Un expert spune că o „confuzie” comună pe care o mai au oamenii este că nu gândesc în termeni de „straturi de protecție”. În loc să ne gândim la aceste măsuri ca la măsuri de precauție individuale, ar trebui să ne amintim că acestea au un „efect multiplicativ”.

„Fiecare dintre aceste măsuri de protecție este esențială, dar nu funcționează prea bine decât dacă le puneți pe toate împreună”, a mai spus el.

Greșeala nr. 7. Nu accepţi faptul că viaţa nu mai poate fi la fel

Statele nu trebuie să se închidă pentru a câștiga bătălia împotriva coronavirusului, dar oamenii trebuie să ia în serios pandemia. Exemplul Coreei de Sud a arătat ce se întâmplă când cetăţenii acceptă că vieţile lor nu mai pot fi la fel.

Mai simplu, oamenii trebuie să coopereze și să respecte măsurile de protecție pentru siguranța tuturor.

Greșeala nr. 8. Crezi că prietenii și familia ta sunt la fel de atenți

Știți cu adevărat cât de atenți sunt prietenii și familia și dacă nu prezintă simptome? Poate că nu.

Un studiu recent sugerează că oamenii tind să mintă cu privire la starea lor de sănătate sau la măsurile de precauție pe care le iau pentru a se proteja.

Pentru studiu, cercetătorii au întrebat peste 400 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 80 de ani, cât de sinceri au fost în timpul acestei pandemii și au descoperit că minciuna despre precauții și simptome este destul de frecventă.

Greșeala nr. 9. Ignori ce se întâmplă cu virusul în zona în care locuiești

Dacă există o mulțime de cazuri care sunt diagnosticate în zona dvs., riscul de infecție va fi mare. Atunci când este cazul, ar trebui să luați măsuri de precauție suplimentare, evitând adunările și păstrând o distanță chiar mai mare decât cea recomandată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Interdicţii de circulaţie impuse de Ungaria din cauza pandemiei. Restricțiile anunțate de Orban
Interdicţii de circulaţie impuse de Ungaria din cauza pandemiei. Restricțiile anunțate de Orban

Ungaria va închide barurile şi cluburile de noapte şi va impune o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, pentru a limita infectările cu coronavirus, a anunţat marţi seara premierul Viktor Orban.

Nelu Tătaru a explicat de ce în unele județe sunt raportate puține cazuri de coronavirus
Nelu Tătaru a explicat de ce în unele județe sunt raportate puține cazuri de coronavirus

Nelu Tătaru are o explicație pentru județele în care sunt în continuare cazuri puține de COVID-19, în condițiile în care în România suntem în faza transmiterii comunitare accentuate.

Bogdan Trif, fostul ministru PSD al turismului, are coronavirus
Bogdan Trif, fostul ministru PSD al turismului, are coronavirus

Bogdan Trif a anunțat că este infectat cu coronavirus, marți seara.

China va adăuga „lupta împotriva noului coronavirus” în programa școlară. Ce vor învăța elevii
China va adăuga „lupta împotriva noului coronavirus” în programa școlară. Ce vor învăța elevii

China intenționează să adauge în programa școlară cursuri care să descrie lupta „eroică” a țării împotriva Covid-19, fără a menționa însă efectele la nivel global ale pandemiei.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.