Singurul gol al partidei a fost marcat de Estupinan, în minutul 35.

Echipa antrenată de Cristian Chivu, care venea după 15 meciuri fără înfrângere (14 victorii şi un egal), a ratat însă o mare şansă de face un pas decisiv în lupta pentru al 21-lea "scudetto" din istoria sa. Ultima înfrângere în campionat a fost tot în fața Milanului, în tur.

Inter nu a mai câştigat derbyul milanez din aprilie 2024 şi are un bilanţ catastrofal de patru înfrângeri şi două remize, în toate competiţiile în faţa rivalei.

Ce a spus Chivu după meci

„Am avut o primă repriză sub așteptări, apoi am încasat golul. În repriza secundă, în primele 20 de minute am crescut ritmul și am avut câteva ocazii, cum a fost cea a lui Dimarco. Am încercat în toate modurile să spargem blocul jos, am schimbat și sistemul de joc, dar fără să reușim să egalăm. Nu am jucat bine, am fost impreciși și fără ocazii clare. Centrările noastre erau un tir la țintă pentru fundașii lor: nu am reușit să lovim mingea. A fost un meci lipsit de dinamism, ei ne așteptau jos ca să plece în contraatac. Trebuie să ridicăm nivelul și să continuăm lucrurile bune făcute până acum”, a declarat Cristi Chivu după al doilea eșec cu Milanul în acest sezon, potrivit Sky Sport.

Citește și
CFR Cluj a învins Dinamo, scor 2-0, în ultimul meci din sezonul regulat. Clasamentul echipelor care intră în play-off
CFR Cluj a învins Dinamo, scor 2-0, în ultimul meci din sezonul regulat. Clasamentul echipelor care intră în play-off

„Trebuia să facem mai bine, jocul nostru depinde de munca atacanților, care au lipsit puțin. Dar nu e o scuză, sunt mulțumit de ce au făcut Pio și Bonny. E frumos pentru doi tineri să joace meciuri de genul acesta, trebuia să avem mai multă intensitate. Çalhanoglu a rămas afară? Nu se simțea bine." 

Despre controversatul henț al lui Ricci din final: „Pentru mine există VAR și asistentul AVAR care au făcut verificarea, nu am nimic de spus. Mă gândesc la prestație, la deciziile mele și la greșelile mele. Mai sunt încă 30 de puncte în joc, trebuie să mergem înainte. Schimbarea sistemului? Nu cred că era meciul în care trebuiau luate certitudini de la acest grup. Acum următorul meci e contra Atalantei: suntem în continuare la șapte puncte distanță, continuăm să avem prestațiile noastre. Nu s-ar fi schimbat nimic nici cu un rezultat diferit."