Mircea Lucescu, enervat la conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Austria. Ce spune despre duelul cu austriecii

62573562

Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Austria este unul de orgoliu naţional şi trebuie ca la final jucătorii să nu se simtă ruşinaţi la ieşirea din teren.

Lucescu a fost iritat de o întrebare și a plecat de la conferința de presă spunând: „Toți sunteți selecționeri!”.

„Austria este o echipă foarte puternică, construită de-a lungul timpului. De aproape 6-7 ani nu mai schimbă jucătorii, unul intră foarte greu, cu o medie de vârstă de 27-28 de ani. Au un avantaj foarte mare față de noi, care trebuie să încropim o echipă de la meci la meci din cauza accidentărilor. Și acestea apar deoarece jucătorii nu joacă. Un astfel de joc trebuie abordat cu atenție, cu inteligență, știm că au o organizare dinamică și trebuie să anticipăm. Își bazează jocul pe pasele lungi, dar dacă avem curaj, putem obține un rezultat bun. Este un meci de prestigiu, de orgoliu național, jucătorii care vor evolua nu au voie să se oprească. Nivelul de pregătire fizică al jucătorilor din campionatul intern este foarte scăzut, sunt supărat din cauza asta”, a declarat Lucescu.

Întrebat despre declarația de după amicalul cu Republica Moldova, referitoare la o eventuală plecare de la echipa națională, Lucescu a spus: „Nu pune întrebarea. No comment. Vrei să invoc amendamentul 5? Haideți să nu facem astfel de… Am o responsabilitate mare, jucătorilor să nu le fie rușine când iasă de pe teren.”

De asemenea, Lucescu a fost întrebat despre faptul că a convocat cinci jucători de la FCSB și nici măcar unul de la liderul Botoșani. „Tu ai fost data trecută când am vorbit? Vă dați seama? Sunt jucători de antrenament, când i-ai băgat în teren și-au pierdut orientarea. Sunt jucători de echipă, când îi aduci la națională nu mai sunt aceiași. Nu are nicio legătură. Haideți, mă lăsați? Toți sunteți selecționeri! Bravo vouă.”

Meciul dintre România și Austria se joacă duminică, de la ora 21:45, pe Arena Națională.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62581619
România a câştigat cu 2-1 meciul amical cu Republica Moldova
Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1, selecţionata Republicii Moldova, într-un meci amical. A fost primul meci disputat între cele două reprezentative în România, care va conta în palmaresul oficial.
62552489
Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător de fotbal miliardar din lume. Celebrul sportiv a abandonat şcoala la 14 ani
Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător de fotbal miliardar, datorită unei cariere care a fost marcată de o serie de premiere remarcabile: de la transferul record la Real Madrid până la numărul record de goluri marcate în competiţii.
62580371
Formula 1: George Russell s-a impus în Marele Premiu de la Singapore. Britanicul, a 5-a victorie din carieră în Marele Circ
Britanicul George Russell (Mercedes) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore, desfăşurat duminică în nocturnă pe circuitul stradal de la Marina Bay (4,927 km).