Primele declarații ale lui Halep după ce s-a calificat în semifinalele Qatar Open

62021661
Agerpres

Simona Halep a învins-o, joi, pe Julia Goerges şi s-a calificat în semifinalele Qatar Open. Jucătoarea a surprins la interviul acordat pe teren, când a afirmat că nu ştie cu cine va evolua în penultimul act, conform News.ro.

"Nu ştiu cu cine joc", a declarat Halep, pe teren. "Nu ştii? E Elina Svitolina." "Oh, e o mare provocare, am pierdut de fiecare dată, de fapt de două ori împotriva ei, o să fie o mare provocare pentru mine să joc semifinale împoriva ei, dar voi da totul, chiar vreau să câştig."

Ea a explicat că refuzul de a renunţa a făcut-o să o învingă pe Goerges, deşi germana a avut avantaj în setul secund.

"Sunt foarte fericită, a fost un meci foarte greu, e întotdeauna greu să joci împotriva ei pentru că are un serviciu puternic, iar forehand-ul când are timp îl loveşte foarte puternic. Dar nu am renunţat, de aceea am putut câştiga acest meci, sunt mândră de efortul pe care l-am făcut pe teren. Îmi place să joc la Doha şi nu vreau să plec", a precizat Halep.

Ei i s-a transmis terenul central de la Doha pare a fi unul din România, când joacă în FedCup: "M-am obişnuit cu FedCup, săptămâna trecută. Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi venit, le mulţumesc românilor! Este o atmosferă frumoasă întotdeauna şi vreau să spun de asemenea

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, joi, cu scorul de 7-6 (1), 7-6 (6) pe germana Julia Goerges, locul 16 WTA, calificându-se în semifinalele turneului de categorie Premier de la Doha. Halep a revenit în setul secund de la 3-5, iar în tie-break-ul acestuia de la 2-5,apoi de la 4-6, când a salvat două mingi de set.

Halep va evolua în semifinale cu ucraineanca Elina Svitolina, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 4. Svitolina conduce în întâlnirile directe cu 4-2, câştigând ultimele trei partide.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62021644
Simona Halep s-a calificat în semifinale la Doha. A învins-o pe Julia Goerges

Simona Halep, principala favorită la Doha, s-a calificat în semifinale la turneul din Qatar, după ce a învins-o pe Julia Goerges.

62021397
Halep se califică în sferturile Qatar Open și urcă pe locul 2 WTA. ”Voi lupta sa revin nr. 1”

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-3, pe ucraineanca Lesia Ţurenko, locul 24 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale Qatar Open.

62020708
Sportul australian cu cai care a devenit popular în întreaga lume

Gimnastica şi echitaţia sunt două sporturi care necesită mult antrenament, dar şi îndemânare. Sunt însă sportivi care, de la cele mai fragede vârste, le practică pe amândouă - simultan!

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.