Federația turcă, Galatasaray și Beșiktaș trimit mesaje emoționante de însănătoșire grabnică pentru Mircea Lucescu

Imago11590280
IMAGO

Federaţia Turcă de Fotbal şi cluburile Galatasaray şi Beşiktaş au trasmis, duminică, mesaje de însănătoşire grabnică pentru selecţionerul Mircea Lucescu.

Lucescu a antrenat atât naţionala Turciei, cât şi marile echipe din Istanbul Galatasaray şi Beşiktaş. În plus, în urmă cu trei zile naţionala României a fost învinsă de Turcia, în deplasare, scor 1-0, în play-off-ul pentru Cupa Mondială.

“Însănătoşire grabnică, Mircea Lucescu

Am aflat cu mare tristeţe că antrenorul echipei naţionale a României, Mircea Lucescu, a fost transportat la spital după ce s-a simţit rău în timpul unei şedinţe cu echipa, înaintea meciului amical cu Slovacia.

Starea de sănătate a fostului nostru antrenor al echipei naţionale, pe care o urmărim cu atenţie, este stabilă, iar tratamentul său la spital continuă.

Îi transmitem urări de însănătoşire grabnică lui Mircea Lucescu, care a avut o contribuţie majoră pentru fotbalul turc atât la nivel de club, cât şi la nivel de echipă naţională, şi sperăm ca antrenorul român să-şi recapete sănătatea cât mai curând posibil”, a notat federaţia turcă în social media şi pe site-ul oficial.

Mesajele cluburilor Galatasaray şi Beşiktaş

GALATASARAY:

“Îi transmitem urări de însănătoşire grabnică antrenorului echipei naţionale a României şi fostului nostru antrenor, Mircea Lucescu, care a fost internat în spital după ce s-a simţit rău în timpul cantonamentului echipei naţionale, şi îi dorim să-şi recapete sănătatea cât mai curând posibil”.

BEŞIKTAŞ:

“Am aflat cu mare tristeţe că fostul nostru antrenor, Mircea Lucescu, s-a simţit rău în timpul antrenamentului echipei naţionale a României şi a fost transportat la spital.

Îi transmitem lui Mircea Lucescu urările noastre de însănătoşire grabnică şi îi dorim să se refacă repede”.

În timpul şedinţei tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecţionerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigaţiilor diagnostice şi intervenţiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
Mircea lucescu getty
Ce spun medicii de la Spitalul Universitar de Urgență despre starea lui Mircea Lucescu. Selecționerul va mai rămâne internat
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, a fost dus duminică dimineață de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în baza de pregătire de la Mogoșoaia.
Mircea lucescu chg 8
Mircea Lucescu a fost internat și nu va însoți naționala în Slovacia. Surse: A leșinat înainte de antrenament
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, a fost dus duminică dimineață de urgență la spital după ce i s-a făcut rău în baza de pregătire de la Mogoșoaia. 
Mircea lucescu
Mircea Lucescu va pleca de la națională, iar în locul său ar putea veni Gheorghe Hagi
Naționala României s-a izbit de zidul turc la Istanbul și visul american s-a spulberat. Am ratat al șaptelea Mondial consecutiv, așa că va fi schimbat antrenorul.