Nava, MSC Francesca, sub pavilion panamez, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coastele Iranului, în timp ce se îndrepta spre sud, ieșind din strâmtoare și intrând în Golful Oman. Vanguard afirmă că MSC Francesca a fost contactată de Garda Revoluționară Islamică și „i s-a ordonat să ancoreze”.
Nava a raportat „avarii la carenă și la spațiile de cazare”, în prezent nefiind disponibile alte informații.
Cu câteva ore înainte, iranienii au atacat alte două nave. Prima cicrula sub pavilion grecesc și a fost atacată în apropierea Omanului. Cea de a doua, numită „Euphoria”, naviga sub pavilion de Panama și este deținută de o companie cu sediul în Emiratele Arabe Unite.
Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, anunţă miercuri că Forţele lor Navale au interceptat două nave care încercau să treacă prin Strâmtoarea Ormuz şi că le-au direcţionat către apele teritoriale iraniene, relatează AFP.
„Forţele Navale ale Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice au identificat şi oprit în această (miercuri) dimineaţa, în Strâmtoarea Ormuz, două nave aflate în infracţiune”, au anuţat ei într-un comunicat.
„Cele două nave aflate în infracţiune au fost confiscate de către Forţele navale ale Gardienilor Revoluţiei şi direcţionate cătrea (zona) coastei iraniene”, anunţă ei.
Ei au anunţat că una dintre nave este „MSC-FRANCESCA” şi aparţine „regimului sionist” - cum desemnează ei Israelul -, iar cealaltă este ”EPAMINONDAS”, pe care o acuză de faptul că „perturba sistemele de navigaţie şi punea în pericol securitatea maritimă”.
Gardienii Revoluţiei avertizează totodată împotriva oricărei acţiuni contrare reglementărilor Republicii islamice în Strâmtoarea Ormuz „şi împotriva oricărei activităţi care dăunează securităţii navigaţiei” în această cale maritimă.
Potrivit Teheranului, navele este necesar să obţină o autorizaţie pentru a pleca din sau a intra în Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz, o cale tranzitată, pe timp de pace, de o cincime dintre exporturole mondiale de petrol şi gaze naturale lichefiate (GNL), dar şi de alte materii prime.
Războiul Iran-SUA a intrat într-o etapă periculoasă
Conflictul dintre Iran și Statele Unite ale Americii a intrat într-o etapă periculoasă de impas, pentru că niciuna dintre părți nu are încredere în cealaltă, iar Teheranul este în stare de alertă, convins că Donald Trump vrea să câștige timp înaintea unui posibil atac surpriză, notează BBC.
În plus, Iran refuză să participe la negocieri de pace cât timp blocada navală americană rămâne în vigoare. Astfel, deși armistițiul a fost prelungit pe termen nedeterminat, situația rămâne profund nesatisfăcătoare pentru toate părțile implicate.
Strâmtoarea Hormuz a devenit prea periculoasă pentru traficul maritim. Ambarcațiuni militare iraniene au tras asupra unor nave care încercau să tranziteze zona, în timp ce Statele Unite ale Americii susțin că au întors din drum peste 20 de vase care se îndreptau spre sau dinspre porturi iraniene.
Rezultatul este unul grav, cu efecte negative atât pentru Iran, cât și pentru economia globală. Cu cât această confruntare se prelungește, cu atât impactul asupra economiei mondiale devine mai sever și crește riscul ca o singură scânteie să reaprindă un război de amploare în Golful Persic. În acest scenariu, Statele Unite ale Americii și-ar putea pune în aplicare amenințarea de a lovi centralele electrice iraniene, iar Iran ar putea riposta împotriva statelor arabe vecine din Golf.
Este cea mai gravă criză prin care a trecut regiunea Golfului de la invazia Irak în Kuweit, în 1990, concluzionează jurnaliștii britanici.