„Lui îi lipsește credibilitatea instituțională necesară pentru a conduce FIFA în mod stabil în perioada pe care o traversăm. Nu mai există cale de întoarcere pentru Gianni Infantino”, a declarat Lise Klaveness în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Agerpres.
„Îi vom cere președintelui FIFA să demisioneze chiar acum”, a adăugat ea, în urma unei reuniuni a organelor de conducere ale federației norvegiene, în cadrul căreia s-a discutat, printre altele, despre situația controversatului președinte al FIFA.
Infantino trebuie să obțină majoritatea celor 211 voturi
Președinte al FIFA din 2016 și, în prezent, singurul candidat declarat, Infantino trebuie să obțină o majoritate din cele 211 voturi ale asociațiilor membre ale forului conducător pentru a fi reales în luna martie a anului viitor.
Gianni Infantino se confruntă cu o criză
Oficialul italo-elvețian se confruntă cu o criză de când a eșuat planul său de a deschide FIFA către investitori privați.
FIFA și-a cerut scuze după controversa privind investitorii privați
Conducerea FIFA și-a prezentat miercuri seara „scuze” în urma polemicii iscate de ideea deschiderii către investitorii privați, dar și-a reafirmat „sprijinul deplin” față de președintele său, Gianni Infantino, relatează AFP.
Conducerea FIFA a recunoscut „că s-au comis erori după ce propunerea a ajuns în presă”, scrie organizația într-un comunicat emis la finalul unei ședințe de criză desfășurate în Maroc: „S-au prezentat scuze pentru aceste erori, însoțite de angajamentul de a se asigura că acestea nu se vor mai repeta”, arată documentul, citează News.ro.
În plus, „membrii Consiliului de administrație al FIFA prezenți și-au reafirmat sprijinul deplin față de președintele FIFA, Gianni Infantino, în calitate de unic responsabil ales de cele 211 asociații membre ale FIFA”, adaugă comunicatul.
Președintele Infantino a fost atacat din toate părțile, inclusiv de către unii dintre propriii săi colaboratori, de la dezvăluirea unui proiect de deschidere a FIFA către fonduri private, care a luat pe toată lumea prin surprindere.