Conducerea FIFA a recunoscut „că s-au comis erori după ce propunerea a ajuns în presă”, scrie organizația într-un comunicat emis la finalul unei ședințe de criză desfășurate în Maroc: „S-au prezentat scuze pentru aceste erori, însoțite de angajamentul de a se asigura că acestea nu se vor mai repeta”, arată documentul, citează News.ro.

În plus, „membrii Consiliului de administrație al FIFA prezenți și-au reafirmat sprijinul deplin față de președintele FIFA, Gianni Infantino, în calitate de unic responsabil ales de cele 211 asociații membre ale FIFA”, adaugă comunicatul.

Președintele Infantino a fost atacat din toate părțile, inclusiv de către unii dintre propriii săi colaboratori, de la dezvăluirea unui proiect de deschidere a FIFA către fonduri private, care a luat pe toată lumea prin surprindere.

„S-a convenit că nu a existat în niciun caz intenția de a exclude Consiliul FIFA și federațiile membre ale FIFA din acest proces și că acesta ar fi trebuit gestionat altfel”, recunoaște comunicatul, fără a-l menționa pe Gianni Infantino. „În acest caz concret, totuși, este important să subliniem că, deși s-au comis erori, tot ceea ce s-a făcut a fost realizat cu respectarea strictă a cadrului normativ al FIFA”, punctează comunicatul. „Proiectul fiind abandonat, s-a convenit că FIFA nu va mai tolera niciun atac la adresa integrității sale, a bunei guvernanțe și a respectării procedurilor legale și că va lua toate măsurile necesare pentru a-și proteja și apăra numele și reputația”, au decis participanții la ședința de criză de la Rabat.

Sprijin reafirmat pentru Gianni Infantino

Textul publicat miercuri seara încearcă să reafirme solidaritatea în cadrul conducerii FIFA. Gianni Infantino își reiterează în acesta „sprijinul deplin față de secretarul general al FIFA (Mattias Grafström) și față de administrația FIFA pentru munca lor indispensabilă și remarcabilă în punerea în aplicare a viziunii sale”.

Grafström, într-o scrisoare adresată angajaților FIFA, consultată de AFP, și-a exprimat regretul față de „o serie de evenimente triste și condamnabile”.

Consilierul principal al lui Gianni Infantino, Carlos Cordeiro, și-a dat demisia vineri, declarând că se opune „categoric” proiectului lui Infantino.

FIFA promite îmbunătățirea guvernanței

„S-a discutat și s-a convenit că procesele, comunicările și interacțiunile dintre președintele FIFA, secretarul general al FIFA și Consiliul de administrație al FIFA, care susțin punerea în aplicare a acestei viziuni, pot și trebuie să fie îmbunătățite în mod continuu în ceea ce privește eficacitatea și eficiența”, continuă FIFA.

„Conducerea de vârf a FIFA este pe deplin convinsă că rezultatele ședinței de astăzi (miercuri) vor consolida guvernanța FIFA (și) vor contribui la restabilirea încrederii în organizație”, asigură comunicatul.

„FIFA nu va tolera niciun atac la adresa integrității sale și va lua toate măsurile necesare pentru a-și apăra reputația”, avertizează în final Federația Internațională de Fotbal.