Manchester United se impune cu 2-0 în fața FCSB pe Arena Națională în ultima etapă a fazei Ligii Europa

×
Publicitate

Formaţia FCSB a pierdut scor 0-2 în fața lui Manchester United în ultima etapă a fazei Ligii Europa.

Cele mai importante faze ale meciului

 

Meciul s-a încheiat 

Minutul 68: Gol Manchester United. Alejandro Garnacho îl găsește pe Kobbie Mainoo (Manchester Utd) nemarcat în careu, acesta își păstrează calmul și trimite pe jos în centrul plasei. 0:2.
 

Minutul 59: Gol Manchester United. Diogo Dalot (Manchester Utd) îndeplinește o simplă formalitate trimițând mingea în poarta goală. 0:1.

Minutul 46: Bară pentru Manchester United. Alejandro Garnacho trimite mingea direct în bară după o greșeală în apărarea lui FCSB.

S-a terminat prima repriza.

Minutul. 10: Mihai Popescu este aproape de golul carierei. A fost foarte aproape să marcheze după o fază fixă.

A început meciul. 

----

Partida de pe Arena Naţională va fi arbitrată de germanul Harm Osmers.

FCSB a înregistrat în faza Ligii, adică pe tabloul principal, patru victorii, două remize şi o înfrângere, astfel că are 14 puncte şi ocupă locul opt, ultimul care duce direct în optimi. Chiar şi în cazul în care nu s-ar menţine în primele opt echipe, formaţia bucureşteană are asigurat un loc în play-off-ul pentru optimi.

Manchester United ocupă poziţia a patra, cu 15 puncte, fiind neînvinsă: patru victorii, trei remize.

Confruntarea dintre FCSB şi Manchester United este capul de afiş al zilei de joi, în opinia UEFA.

Forul aminteşte că Manchester United a fost învinsă cu 1-0 de CFR Cluj pe Old Trafford în ultima confruntare cu un club românesc în competiţiile UEFA, deşi câştigase toate cele cinci confruntări anterioare cu astfel de echipe.

Rezultatele de până acum ale FCSB:

FCSB – RFS 4-1

PAOK Salonic – FCSB 0-1

Glasgow Rangers – FCSB 4-0

FCSB – Midtjylland 2-0

FCSB – Olympiacos 0-0

Hoffenheim – FCSB 0-0

Qarabag – FCSB 2-3

Meciurile din ultima etapă:

Ajax - Galatasaray

Roma - Eintracht Frankfurt

Athletic Club - Viktoria Plzeň

Dinamo Kiev - RFS

Midtjylland - Fenerbahçe

Twente - Beşiktaş

Ferencváros - AZ Alkmaar

FCSB - Manchester United

Maccabi Tel-Aviv - Porto

Nice - Bodø/Glimt

Olympiacos - Qarabağ

Lyon - Ludogorets

Rangers - Union SG

Real Sociedad - PAOK

Anderlecht - Hoffenheim

Braga - Lazio

Slavia Praha - Malmö

Tottenham Hotspur - Elfsborg

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cele mai puternice jucătoare străine care vor participa la Transylvania Open 2025, transmis de VOYO și Pro Arena

Ediția 2025 a Openului Transilvaniei va avea la start minimum șase jucătoare din România: pe Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse.  

A murit Dinu Gheorghe. Fostul președinte al Rapidului avea 68 de ani

Dinu Gheorghe, fostul președinte de la Rapid, a decedat, miercuri, la vârsta de 68 de ani.

Un spectator a murit după ce a fost lovit de ciocan la proba de aruncare, într-o competiție din SUA

Un spectator a murit, duminică, în timpul unei probe de aruncare a ciocanului în Statele Unite. Tragedia a avut loc după ce ciocanul lansat de un atlet a ieşit în afara limitelor de securitate, informează lequipe.fr.

 

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.