„În Premier League, este perfect posibil, pentru că toate echipele sunt pur şi simplu puternice. Sunt toate echipe solide, cu antrenori buni. Şi dacă te trezeşti o singură dată pe partea greşită şi intri cu adevărat în acest cerc vicios... Da, atunci poate deveni foarte, foarte dificil”, a spus el, potrivit News.ro.
Manchester United ocupă locul 17, cu şapte puncte din nouă meciuri, la egalitate cu Crystal Palace, prima echipă aflată în zona retrogradării.
Manchester United a retrogradat ultima dată în primăvara anului 1974, la finalul sezonului 1973/1974 al primei divizii engleze.
Legendarul club înființat în 1878 a retrogradat de 5 ori în întreaga sa istorie: sezonul 1893–1894 (când purta încă numele de Newton Heath); sezonul 1921–1922; sezonul 1930–1931; sezonul 1936–1937; sezonul 1973–1974.
„Uitați-vă unde se află azi”
Ten Hag, actualul antrenor al FC Twente (Eredivisie), a preluat banca tehnică a lui Manchester United în 2022 şi a condus clubul la victorie în FA Cup şi în Cupa Ligii pe durata mandatului său, înainte de a fi demis în 2024.
„Înainte de sosirea mea, trecuseră şase ani de când nu mai câştigaseră niciun trofeu”, a subliniat antrenorul olandez. „Uitaţi-vă unde se află astăzi”.
Jucătorii de la Old Trafford vor primi vizita echipei AS Roma marţi (ora 22:00) în Liga Campionilor, înainte de a înfrunta Aston Villa în Premier League duminică (ora 16:00).