CTP, după retragerea Simonei Halep: A devenit un personaj la nivel mondial, ce se întâmplă rar cu sportivii români

×
Publicitate

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat, miercuri, retragerea Simonei Halep din tenis, descriind cariera ei ca pe o poveste care va rămâne în memoria iubitorilor sportului.

„Nu sunt trist că a plecat Simona – totul, oricât de frumos ar fi, se sfârșește într-o zi. Și Simona Halep are adevărul și dreptul să spună că se simte împlinită după o viață în tenisul mare”, a scris Cristian Tudor Popescu pe pagina sa de Facebook.

Gazetarul a remarcat că Halep nu a făcut nicio referire la suspendarea de aproape doi ani, despre care afirmă că a fost „mai mult sau mai puțin nedreaptă” și pentru care „își are partea ei de greșeală, dar nu de necinste.” Totuși, CTP este convins că retragerea ar fi venit oricum, întrucât oboseala fizică și mentală au făcut ca sportiva să nu mai poată lupta la cel mai înalt nivel.

„Simo n-a pomenit nimic despre suspendarea mai mult sau mai puțin nedreaptă pe care a îndurat-o aproape doi ani și pentru care își are partea ei de greșeală, dar nu de necinste. N-a spus că asta i-a afectat performanța și o obligă să se retragă. Pentru că acest moment ar fi venit și dacă Simona ar fi continuat să joace. Așa cum a mărturisit, nici corpul, nici psihicul ei n-o mai duc, în bătălia crâncenă pentru vârf” , a explicat el.

„Tenisul Simonei a fost de mare consum, fizic și mental. L-aș asemăna cu cel al unui monstru sacru care a părăsit terenul cu câteva luni în urmă: Nadal. Ca și Rafa, Simona a jucat în ultimii ani cu dinții strânși din pricina suferințelor – genunchiul care ar fi trebuit operat acum o chinuie de mult; este prețul reverului ei, care de atâtea ori ne-a fermecat”, a mai precizat CTP în postare.

Gazetarul a subliniat și unicitatea carierei Simonei Halep, amintind că succesul ei nu s-a datorat unei școli bine puse la punct de stat, ci a fost rezultatul muncii și dârzeniei sale excepționale. Spre deosebire de Spania, care după Rafael Nadal îl are acum pe Carlos Alcaraz, România nu pare să mai aibă în viitorul apropiat o altă Simona Halep.

„După Simona, nu se zărește, pentru cine știe câtă vreme, nicio altă Simona Halep”, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.

Simona Halep și-a anuntaț retragerea din tenis

Simona Halep, în vârstă de 33 de ani, și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist la scurt timp după eliminarea din primul tur Transylvania Open, turneul de la Cluj-Napoca dotat cu premii de 275.094 de dolari, transmis LIVE pe VOYO și PRO Arena.

„Sunt împăcată, ştiu că nu am greşit cu nimic faţă de tenis. Vreau doar să mă odihnesc, sunt jucătoare de tenis profesionistă epuizată din punct de vedere emoţional. Vreau să las viaţa să mă surprindă. Nu ştiu ce se va întâmpla în viaţă, dar este un „La Revedere” din tenis, aici la Cluj, acasă. Am înţeles că este decizia corectă, că dacă nu te antrenezi zi de zi, nu poţi face faţă. Nu am regrete, privim înainte, poate aşa a fost să fie”, a declarat Halep, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca.

Stere Halep, tatăl Simonei Halep, a confirmat că jucătoarea din Constanţa a decis să se retragă din tenis.

„Emoţiile sunt atât de mari încât nu se pot exprima în cuvinte. A venit şi momentul acesta pentru Simona ca şi ea să îşi ia la revedere. Orice început are şi un sfârşit. Îi mulţumim lui Dumnezeu că a ieşit sănătoasă şi i s-au îndeplinit toate visurile. Nu, decizia nu se mai poate întoarce. Simona, ca să intre iar în circuit, ar trebui ca la turnee de 250.000 de dolari să joace calificări, ceea ce nu permitem. Simona nu îşi permite aşa ceva. Ea a decis să se retragă aşa cum a început, cu mare bucurie. Cu mare bucurie a închis şi această carieră de mare succes. Simona a fost un simbol al României şi al românilor. Pe toate arenele din lume au fost românii aproape de Simona şi au susţinut-o. Este incredibil! Sunt multe de spus...", a declarat Stere Halep, care a fost prezent la Cluj-Napoca la ultimul meci al Simonei, conform sport.ro.

Halep a anunțat decizia pe terenul de la Transylvania Open, după ce a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti, locul 72 mondial, în 59 de minute de joc.

Simona a pierdut primul set, scor 1-6, după 28 de minute, iar pe al doilea cu acelaşi scor după 31 de minute.

Câți bani a câștigat Simona Halep din tenis

De-a lungul carierei sale impresionante, Halep a acumulat câștiguri totale de 40.232.663 de dolari din turneele la care a participat, situându-se pe locul al treilea în clasamentul all-time al câștigurilor din tenisul feminin. Este depășită doar de surorile Serena și Venus Williams, cu 94, respectiv 42 de milioane de dolari, conform WTA.

Pe lângă premiile obținute pe teren, Simona Halep a beneficiat de contracte de sponsorizare semnificative cu branduri de renume precum Nike, Wilson și Hublot, care i-au sporit considerabil veniturile.

Cariera Simonei Halep, în cifre:

Titluri WTA de simplu: 24 - Melbourne, Toronto - 2022; Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) - 2020, Wimbledon (Grand Slam) - 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 18 - Cluj-Napoca (2021); Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Titluri la dublu: 1, Shenzhen - 2018, în echipă cu Irina Begu;

Finală (dublu): 1, Montreal - în 2016, în echipă cu Monica Niculescu;

Meciuri câştigate - meciuri pierdute: 579-238;

Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 1 (64 de săptămâni).

Articol recomandat de sport.ro
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Citește și...
Manchester City, victorie zdrobitoare cu Liverpool, în Cupa Angliei. „Cetățenii”, lecție de fotbal contra marii rivale

Echipa engleză Manchester City a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia FC Liverpool, în sferturile Cupei Angliei. Învingătoarea s-a calificat în semifinale.

Mega scandal în Italia. Bonusul uriaș cerut de jucători pentru victoria cu Bosnia, respins de Federație, iar echipa a pierdut

Mai mulţi jucători italieni s-au interesat, înaintea meciului de baraj împotriva Bosniei şi Herţegovinei, de prima care urma să fie împărţită în cazul calificării la Cupa Mondială din 2026, notează „La Repubblica”.

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. „Evoluţia e firească patologiei existente”

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu are o evoluție bună, spun medicii de la Spitalul Universitar. După infarctul suferit în cursul dimineții de vineri, fostul selecționer rămâne internat sub strictă supraveghere în unitatea de terapie intensivă.

Recomandări
Cum ar afecta Europa o eventuală invazie terestră a SUA în Iran. UE, pusă în fața unei dileme complexe

O posibilă invazie terestră a Statelor Unite în Iran ar avea un impact mult dincolo de zona de conflict, afectând Europa prin prețurile energiei, inflație, securitate regională și dezbateri strategice interne, arată o analiză Euractiv.

Măsurile luate de Ilie Bolojan pentru criza combustibililor: Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor

Premierul Ilie Bolojan explică, sâmbătă, măsurile luate de Guvern privind criza combustibililor, el arătând că Executivul acţionează în limita posibilităţilor pe care le are ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi.

Cum ar fi apărut oferta-surpriză la carburanți. Reacțiile șoferilor care au apucat să alimenteze la cel mai mic preț din țară

Carburanții s-au scumpit din nou sâmbătă, după câteva zile în care am văzut și reduceri la benzinării. Ba chiar la unele stații s-au format și cozi, după ce motorina premium și benzina s-au ieftinit nesperat de mult, dar pentru scurt timp.