Un nou concept în România: piață cu produse tradiționale chiar în curtea bisericii

×
Publicitate

Un nou concept începe să prindă contur în micile comunități, când vine vorba de apropierea producătorilor locali de clienții dornici de bunătăți.   

În județul Sibiu, deja funcționează cu succes piața organizată în curtea bisericii, așa că oamenii după slujbă pot cumpăra la prețuri cinstite: de la brânză telemea până la afumături sau borcane cu gemuri și murături.

Printre primii care au dat startul acestui nou concept de piață deschisă chiar în curtea bisercii sunt localnicii din Șelimbăr, județul Sibiu. Atmosfera e una tihnită, în fundal se aude slujba de duminică, iar pe tarabe, micii producători locali au adus tot ce e mai bun acum la început de primăvară: verdețuri, legume și fructe, brânzeturi, lapte proaspăt, ouă de găină, cârnați la garniță și borcane cu tot felul de bunătăți.

Iuliana Iacob, producător: "Telemeaua de oaie e 28, cea de vacă 22, cașcavalul 40 și burduful 35, cașul 28."
Maria Fanea, producător: ”Mălai care se fierbe, nu e grișat, pe moară de piatră.”
Ciprian Minea, producător: "Am venit cu păstrăv, telemea proaspătă, telemea veche, ouă de casă, o țuică bună. Ce avem prin gospodărie, ce producem."

Odată ce slujba s-a încheiat, oamenii ies de la biserică direct în piața volantă.

Localnic: ”E o idee foarte bună, e aproape de noi, comunitate locală, prețurile sunt ok. Mai gustoase și mai sănătoase."

Proiectul este coordonat de Facultatea de Știinte Agricole din Sibiu și Grupul Agrointeligența.

Ionuț Diaconeasa, inițiator proiect: "Ne-am propus să aducem producătorii aproape de consumatori . Cea mai mare deschidere am găsit-o în rândul parohiilor.”

Filip Botezatu, consilier local comuna Șelimbăr: "Am reușit pentru anul acesta să bugetăm o sumă în bugetul comunei, astfel încât să organizăm piața asta într-un mod civilizat, să cumpărăm mese, umbreluțe și vitrine frigorifice.”

Aceste piețe vor apărea și în curtea altor lăcășe de cult din județul Sibiu.

Ioan Polexa, preot din comuna Șelimbăr: "Producătorii locali pot să vândă, să-și expună marfa pentru ceilalți. Pe de altă parte are și o componentă socială”.

Numărul producătorilor locali nu va trece de 20, din cauza spațiului limitat din curtea unei biserci.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61354431
R. Moldova, România și Italia se mobilizează pentru a ajuta trei copii bolnavi din Ucraina
Republica Moldova, România și Italia se mobilizează pentru a ajuta trei copii din Ucraina, care au nevoie de intervenții medicale speciale.  
62248993
Tot mai mulți români aleg să meargă pe motocicletă: ”Nu suntem niște derbedei”
Motoare turate la maximum și multă adrenalină - aşa a fost atmosfera de la deschiderea sezonului de motociclism.   
62248990
Campania internaţională "Artişti Uniţi pentru Pace" în Ucraina a ajuns și la Teatrul Național
Fațada Teatrului Național din București a fost luminată timp de trei ore cu proiecții animate, în semn de solidaritate cu Ucraina.