„Aurul lichid” s-a scumpit cu 75% în ultimele luni. De ce a explodat prețul la nivel mondial

×
Publicitate

Seceta de anul acesta a dus la scumpirea citricelor și a uleiului de măsline.

Cotațiile la sucul de portocale au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 50 de ani la bursa de la New York , iar prețul uleiului aproape s-a dublat, față de anul trecut. Scumpirile vor ajunge și pe piața românească, în această iarnă.

Cu cât s-a scumpit uleiul de măsline

Uleiul de măsline, aurul lichid așa cum îi spun spaniolii, s-a scumpit cu 75% în ultimele luni, potrivit Eurostat. Spania este cel mai important producător de ulei de măsline şi, în mod normal, furnizează peste 40% din producţia mondială. Seceta și prețul ridicat al sticlei au făcut ca prețul uleiului să explodeze la nivel mondial.

În grafic putem vedea cum prețul uleiului de măsline, în cele mai importante țări producătoare, este pe un trend ascendent. În Spania s-a dublat aproape, față de aceeași perioadă din anul trecut. Clima secetoasă a afectat producția și în Italia sau Grecia, astfel că uleiul s-a scumpit. Și în România, prețul a crescut cu 20-30 %. Deocamdată este mai mic decât media europeană, dar cei din industrie spun că vom observa creșteri la raft, mult mai mari, de anul viitor.

Sorin Barbu, administratorul unui magazin: „Negocierile pentru marile lanțuri de producători au fost făcute anul trecut și abia acum în România cresc”.

Geo Dobre, somelier în ulei: „Anul acesta, de exemplu, uleiul e scump, dar este foarte bun. Lipsa apei, seceta fac ca uleiul să fie mult mai puternic, mai parfumat, dar la o cantitate mai mică, deci mai scump”.

Câte citrice importă România din Spania

Tot Spania este și cel mai mare producător de citrice din Europa. Fața de 2021, anul acesta, recolta a scăzut cu 20%. Țara noastră importă din Spania mai bine de 25% din citricele de pe piață.

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European: „Cu siguranță putem vorbi de o creștere de cel puțin 50% în perioada sărbătorilor, când este și foarte mare cererea”.

Și în Italia, al doilea producător de citrice, seceta a afectat recolta.

Antonio Ferarra, producător citrice din Palermo: „Am avut un val de căldură și de secetă și în Italia, așa cum v-am zis, probabil că vom avea probleme cu portocalele. Da, așa cred, și la mandarine, clementine, toate citricele, toate prețurile vor crește”.

Femeie din Spania: „Cu două luni în urmă, prețul portocalelor, cinci kilograme era doi euro, iar în prezent prețul de cinci kilograme este de 9,45 euro”.

Sunt afectați și cei care produc produc suc de portocale.

Floriana Bălan, administratorul unei fabrici de sucuri naturale: „De cele mai multe ori le procurăm de la piața de fructe din Constanța, dar avem și furnizorul nostru în Grecia. Avem o rudă, o verișoară, care are o plantație în Grecia și cât de des poate, ne aduce și ea de acolo”.

Norina Albu, administratorul unui restaurant vegan: „Portocalele pe care în vară dădeam 3,5 lei - 4 lei pe kilogram, astăzi am ajuns să dăm undeva la 7,9 pe kilogram, aproape dublu prețul”.

Potrivit Eurostat, față de lunile trecute, prețurile au scăzut la unt, ouă și cartofi.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62399061
Ce a pățit un bărbat din Sibiu după ce a decis să taie teiul din fața porții. Era deranjat că face mizerie

Un bărbat din Sibiu s-a ales cu o amendă usturătoare după ce a tăiat un tei din fața porții, deranjat că face mizerie.

62398983
FOTO. Descoperiri pe șantierul unui drum expres din România. Precizările Primăriei Tureni

Două situri arheologice, unul dintre ele datând din secolul al II-lea înainte de Hristos, au fost descoperite pe şantierul Drumului Expres A3 – Tureni, a anunţat Primăria localităţii.

60177783
Când au pornit încălzirea românii anul trecut, în București. De când se va răci vremea anul acesta

Toamna se lasă așteptată în România, iar temperaturile sunt anormal de ridicate pentru această perioadă. Cu toate că s-a încheiat luna octombrie, în multe zone încă nu e nevoie să pornim căldura în locuințe.  

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.