S-au schimbat obiceiurile celor care ies la restaurant. Preparatul preferat al românilor când comandă mâncare

×
Publicitate

Ni s-au schimbat obiceiurile atunci când ieșim la restaurant. Suntem tot mai deschiși să încercăm noi feluri de mâncare din bucătăria internațională și, pe cât posibil, ciugulim și din farfuriile celorlalți meseni.

În schimb, dacă stăm acasă și facem comandă online, ne învârtim în jurul a două-trei feluri: burger, șaorma și pizza.

Dacă anii trecuți românii mergeau destul de des la restaurante cu specific chinezesc sau vietnamez, acum vor ceva în plus. De pildă administratorii unei platforme care se ocupă de rezervări online au observat că oamenii petrec în medie 90 de minute la masă, ies în general în grupuri de trei sau patru persoane și sunt dispuși să încerce gusturi noi.

Ion Biriș, președinte Asociației Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA): "Sunt din ce în ce mai multe restaurante în care găsești și un pic din Asia și America latină și preparate europene, oamenii sunt mai dornici de a experiența. O altă direcție este acel sharing, dacă vă aduceți aminte când eram mici, toți ne duceam la restaurant, fiecare își comandă o porție și mânca disciplinat ce avea în față. Astăzi dacă te duci la restaurant, toate felurile se servesc pe mijlocul mesei, guști un pic și de la stanga și de la dreapta".

În materie de comenzi online, burgerul a fost rege în 2022, fie el cu brânză ceddar, ceapă caramelizată ori bacon.

David Alin Gavril, preparator de burgeri: "Au salată iceberg, roșii care sunt un pic prăjite, carne de vită, ceddar, ceapă caramelizată făcută de noi, pe deasupra avem niște cartofi prăjiți, peste ei punem sos de brânză. Acesta este cel mai vândut burger al nostru".

Al doilea cel mai comandat produs în anul 2022 a fost șaorma, a fost însă pe locul 1 la comenzile făcute noaptea. Și pentru că cerererea este mare, nu este de mirare că restaurantele stradale care vând acest preparat se înmulțesc de la un an la altul. Aproape că nu există o intersecție fară o șaormerie, iar o simplă căutare pe Google Maps ne arată că în București sunt 122 de astfel de restaurante. În realitate, numărul lor poate fi mult mai mare.

Nu în ultimul rând, românii au cam aceleași gusturi în funcție de regiunea din care provin.

Răzvan Acsente, director de marketing aplicație de livrări: "La Brașov avem meniul de aripioare de pui și micii. Meniul zilei apare printre cele mai comandate produse în special la Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, îl întâlnim și pe București, dar înaintea lui sunt șaorma și cheeseburgerul, sosul de usturoi cred că este ceva specific românilor și se vede asta și în comenzile pe care le livrăm zi de zi".

Iustinian Belghir, director general platformă de livrări: "În jurul prânzului, deja au apărut tendințe în care românii își comandă din ce în ce mai mult mâncare vegetariană, și asta merge cu trendul național în care oamenii vor să mănânce mai healthy."

În continuare sunt apreciate și acele restaurante care folosesc produse locale.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62317047
World Vision arată de ce au succes personaje toxice ca Andrew Tate printre tineri. Oferă iluzia că pot face foarte ușor bani

Personaje toxice ca Andrew Tate au succes printre tinerii români pentru că le oferă iluzia că pot câștiga ușor bani și își pot îndeplini astfel orice dorință, arată o analiză World Vision România.

62255363
Ministrul Finanțelor, despre taxa de solidaritate. ”Toată lumea va plăti solidar costul crescut al vieții”

”Toată lumea va plăti solidar costul crescut al vieții”, a declarat miercuri Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, care a precizat că a solicitat clarificări Comisiei Europene cu privire la taxa de solidaritatea.

62098302
Medicii care i-au replantat brațele Alexiei i-au reatașat și piciorul băiatului lovit de tren, în Vatra Dornei

Medicii de la Spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi au reuşit să-i reatașeze gamba stângă adolescentului din Vatra Dornei, care a fost lovit de tren, marți. Intervenţia chirugicală a durat aproximativ 13 ore.    

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.