Românii au o putere de cumpărare la jumătate faţă de media europeană. Europenii cheltuie 10,2 trilioane de euro anul acesta
Românii au o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 7.453 euro la nivelul anului 2021, cu 50% mai mică decât media europeană, se arată în studiul GfK Purchasing Power pentru Europa.
România se află pe locul 31 din cele 42 de ţări incluse în clasamentul european.
Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa în 2021 este de 15.055 euro. Cu toate acestea, venitul mediu net disponibil pe locuitor pentru fiecare dintre cele 42 de ţări incluse în studiu variază semnificativ: Liechtenstein, Elveţia şi Luxemburg au cel mai mare venit mediu net disponibil, în timp ce Kosovo, Moldova şi Ucraina înregistrează cele mai scăzute valori ale puterii medii de cumpărare.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Astfel, liechtensteinienii au o sumă medie disponibilă pentru cheltuieli şi economii de peste 34 de ori mai mare în comparaţie cu ucrainenii.
În total, europenii au la dispoziţie aproximativ 10,2 trilioane de euro de cheltuit în 2021 pentru alimente, locuinţe, servicii, costuri cu energia, pensii private, asigurări, vacanţe, mobilitate şi achiziţii de consumatori. Aceasta corespunde unei puteri medii de cumpărare pe cap de locuitor de 15.055 euro.
Ucrainenii au cea mai mică putere de cumpărare din Europa
Astfel puterea de cumpărare pe cap de locuitor are o creştere nominală de 1,9% în 2021.
Ca şi în anul precedent, Liechtenstein ocupă din nou primul loc, cu o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor de 64.629 euro. Aceasta este de 4,3 ori mai mare decât media europeană.
Elveţia şi Luxemburg completează primele trei locuri în clasamentul puterii de cumpărare, la fel ca şi anul trecut. Elveţienii au la dispoziţie 40.739 de euro pe cap de locuitor - de 2,7 ori media europeană - în timp ce luxemburghezii au o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 35.096 de euro, ceea ce înseamnă de peste 2,3 ori media europeană.
În general, 16 dintre cele 42 de ţări chestionate sunt peste media europeană. Acest lucru este în contrast cu 26 de ţări a căror putere de cumpărare pe cap de locuitor este sub medie - inclusiv Spania, care la 14.709 euro pe cap de locuitor este uşor sub media europeană.
Ucraina ocupă ultimul loc printre ţările incluse în studiu, cu cea mai mică putere de cumpărare, ucrainienii au la dispoziţie doar 1.892 de euro pe cap de locuitor, ceea ce reprezintă mai puţin de 13% din media europeană.
Bucureștenii au o putere de cumpărare cu 86% mai mare decât media națională
"După ce puterea de cumpărare a stagnat anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus, în acest an oamenii pot compensa cel puţin parţial creşterea inflaţiei prin câştiguri nominale ale puterii de cumpărare. Aceasta înseamnă că, în 2021, locuitorii din Europa vor avea din nou mai mulţi bani disponibili pentru cheltuielile de consum, servicii, vacanţe şi multe altele. Cu toate acestea, puterea de cumpărare nu se dezvoltă la fel în fiecare ţară europeană: în timp ce Regatul Unit urcă cu două locuri în clasamentul puterii de cumpărare, tot din cauza unei lire sterline mai puternice, Irlanda vecină alunecă în jos cu trei locuri în top. Şi au existat unele schimbări şi în interiorul ţărilor - cum ar fi în Franţa, unde decalajul în puterea de cumpărare se măreşte", a explicat Filip Vojtech, expert în domeniul soluţiilor de geomarketing GfK.
La fel ca Franţa şi Polonia, România are un decalaj substanţial între bogaţi şi săraci. Bucureşti, capitala, este lider în top 10. Anul acesta, bucureştenii au o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor cu aproape 86% peste media naţională, dar totuşi cu 8% sub media europeană.
Bucureştenii au puterea de cumpărare de peste trei ori mai mare în comparaţie cu locuitorii judeţului cel mai puţin bogat, Vaslui, unde venitul net disponibil reprezintă aproximativ 56% din media naţională şi puţin sub 28% din media europeană.
Ce județe se află în top 10
În 2021 au existat câteva schimbări în top zece: Sibiu şi Braşov trec pe locurile cinci şi şase, în timp ce Alba trece de Prahova şi ajunge pe locul nouă. Toate judeţele din top 10 au o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor semnificativ peste media naţională. Constanţa, pe locul 11, cu o putere de cumpărare pe cap de locuitor la aproximativ acelaşi nivel cu media naţională, în timp ce toate celelalte judeţe au o putere de cumpărare sub medie.
Puterea de cumpărare reprezintă venitul disponibil după deducerea impozitelor şi contribuţiilor caritabile şi incluzând orice beneficiu de stat primit. Studiul indică nivelurile de putere de cumpărare per persoană, pe an, în euro şi ca indice (index). Puterea de cumpărare GfK se bazează pe venitul nominal disponibil al populaţiei, ceea ce înseamnă că valorile nu sunt ajustate cu inflaţia.
Calculele se efectuează pe baza veniturilor şi câştigurilor raportate, a statisticilor privind beneficiile guvernamentale, precum şi a previziunilor economice furnizate de institutele economice.
Puterea de cumpărare a consumatorilor acoperă cheltuielile legate de alimentaţie, transport, utilităţi, servicii, energie, pensii private şi planuri de asigurare, precum şi alte cheltuieli, cum ar fi concediul de odihnă, mobilitatea şi achiziţiile consumatorilor.
Sursa: Agerpres
Etichete: romania, europa, jumatate, putere de cumparare,
Dată publicare:
10-12-2021 11:56