Recenzorii de la recensământul populației și locuințelor pot câștiga 8.000 de lei net. Cum sunt recrutați aceștia

62239669

Recenzorii care participă la recensământul populației și locuințelor pot câștiga 8.000 de lei net după formularele pe care le bagă în sistem, a declarat Daniela Știrbu, directorul executiv al Direcției de Statistică Suceava.

Recenzorii care participă la recensământul populației și locuințelor din România, care a început pe 1 februarie, vor fi plătiți în funcție de formularele introduse în sistem și pot ajunge până la un total de 8.000 de lei net, a declarat directorul executiv al Direcției de Statistică Suceava, Daniela Știrbu, scrie Monitorul de Suceava.

Potrivit acesteia, personalul pentru recenzare este recrutat din cadrul instituțiilor publice – consilii locale, primării, consiliu județean etc, dar pot fi recenzori și studenți sau pensionari.

Pentru secțiunea locuință se plătește 3,5 lei/ chestionar, iar pentru secțiunea persoană, 7 lei/ chestionar. În cazul localităților izolate (două în județul Suceava) și a celor dispersate (15 localități în județ), plata este de 5 lei/ chestionar la secțiunea locuință și 9 lei/ chestionar la secțiunea persoană.

Cererile pentru a deveni recenzor se depun la primării

Pentru asistarea la autorecenzare în județ vor fi 279 de recenzori (câte 1-2 în fiecare unitate administrativ teritorială), iar pentru teren vor fi 637 de recenzori, 25 de recenzori-șefi și un coordonator de UAT.

Preselecția deja a început; persoanele interesate pot afla mai multe informații și pot vedea modelul de cerere pe site-ul https://www.recensamantromania.ro/cum-devin-recenzor/. Cererile se depun la primării, dar cuvântul final pentru accept îl va avea Direcția Județeană de Statistică.

Recensământul populației și locuințelor a început în data de 1 februarie a.c. și este ultimul în care există și o etapă în care datele sunt colectate clasic, de recenzori care merg pe teren, a declarat la Suceava purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică, Vladimir Alexandrescu.

Acesta a arătat că în prima etapă, care se desfășoară până în data de 14 martie a.c., sunt culese informațiile din bazele de date naționale, iar în a doua etapă, care se va desfășura în perioada 14 martie - 15 mai, începe culegerea datelor de la populație prin auto-recenzare. Asta înseamnă că persoanele rezidente în România (care locuiesc efectiv în România de mai mult de 12 luni sau intenționează să locuiască în România mai mult de 12 luni), vor accesa o aplicație web și vor completa formularul de recensământ. „Sistemul asigură confidențialitatea absolută a datelor”, a precizat Alexandrescu.

Românii care refuză să ofere informații la recensământ, amendați cu 1.000 până la 3.000 de lei

Purtătorul de cuvânt al INS a subliniat că persoanele care nu au posibilitatea de a se autorecenza pot apela la un recenzor asistent, adică la o persoană care va fi instruită special în acest sens, la nivelul fiecărei primării. Ținta autorităților este ca cel puțin 35% din populație să se autorecenzeze, până la data de 15 mai.

Cei care nu o vor face vor fi vizitați acasă de un recenzor, în perioada 16 mai - 17 iulie a.c.. Acesta va prelua datele în interviuri față în față, cu ajutorul unei tablete. Prin urmare, toate datele vor fi colectate în format electronic, atât online, cât și pe teren.

Mai trebuie menționat că o prevedere din OUG nr. 19/2020 stipulează că persoanele care vor refuza să furnizeze informaţii sau vor furniza date eronate sau incomplete la recensământ vor putea fi sancţionate cu amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Angajații din petrol-gaze, cei mai bine plătiți din România. Măririle lor, mai mari decât salariile întregi din alte domenii

Sfârșitul anului trecut a adus schimbări în clasamentul celor mai bune salarii. Angajații din domeniul petrol și gaze au câștigat mai bine în decembrie decât cei din IT, care până acum erau fruntași, potrivit Institutului Național de Statistică.  

Prețurile vor crește și mai mult anul acesta, iar în primăvară inflația ar urma să treacă de 11%

Vești foarte proaste de la Banca Națională. Prețurile vor crește și mai mult anul acesta, iar în primăvară inflația ar urma să treacă de 11%, potrivit prognozelor BNR.  

Proiect: În 2022 pot fi vânați maxim 140 de urși în pădurile din România

Numărul maxim al cotelor de intervenţie în cazul ursului brun va fi, în acest an, de 140 de exemplare, jumătate din cota anuală acordată înainte de anul 2016, a anunţat vineri Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

 

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea premierului. Delegațiile partidelor la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.