Profesorii și elevii de la o școală din județul Arad poartă aceeași uniformă, făcută la comandă. „Calculau cât costă hainele”

×
Publicitate

Dascălii de la Şcoala gimnazială din comuna Ususău poartă aceeaşi uniformă ca elevii, toate fiind făcute pe comandă, pentru ca nimeni să nu se simtă discriminat şi pentru a se elimina discuţiile legate de vestimentaţie, iniţiativa fiind unică în judeţul A

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Marius Gondor, a declarat joi, pentru AGERPRES, că a descoperit acest caz inedit când a participat la o activitate la şcoala din Ususău.

"Ideea este cu totul deosebită, inedită, copiii şi profesorii poartă toţi aceeaşi uniformă. Este lăudabil că părinţii au fost de acord, ar fi o iniţiativă foarte bună de luat ca model", a spus Marius Gondor.

Ideea a fost a dascălilor, care au vrut să nu mai existe discuţii cu privire la modul în care se îmbracă copiii, în funcţie de posibilităţile părinţilor.

"Erau discuţii legate de cum vin copiii îmbrăcaţi la şcoală, în special fetele. Începuseră să calculeze cât costă hainele de pe ei, am observat şi la cei din clasele mici. Cred că era un fel de bullying, atunci ne-am gândit să fim toţi la fel, inclusiv cadrele didactice", a spus învăţătoarea Siviana Spălătariu.

Părinţii şi dascălii au discutat aproximativ un an, înainte să se decidă să se introducă uniformele, pentru că unii elevi au refuzat iniţial să renunţe la propriile garderobe.

"Fetele au fost reticente la început, dar când au văzut că şi învăţătoarea vine îmbrăcată în uniformă, au fost încântate", a spus învăţătoarea Maria Floaca.

Uniformele sunt compuse din cămăşi de culoarea albastru deschis şi veste, pantaloni sau fuste bleumarin, iar fiecare are prinsă o emblemă a şcolii. Modelele au fost discutate cu elevii înainte de a fi adoptate.

Fiecare uniformă a costat între 300 şi 400 de lei, dar majoritatea celor pentru copii au fost plătite din banii de burse, în timp ce dascălii au suportat costurile.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62526762
Aproape jumătate din comercianții online de produse second hand nu îi informează corect pe clienți. Ce drepturi au

În condițiile în care piața produselor la mâna a doua crește, oficialii au sfaturi importante. Verificați întotdeauna politica de retur, garanția și autenticitatea ofertelor.  

62526755
Românii au devenit mai chibzuiți la cumpărături. Caută mai ales reduceri: ”Orice bănuț economisit este binevenit”

Cu un an economic dificil în față, românii sunt mai chibzuiți la cumpărături și își schimbă obiceiurile. Prețul a devenit principalul criteriu, mai ales pentru achiziția bunurilor de larg consum.  

62411800
Asistenta din Târgu Mureș care a donat 63 de litri de sânge. Chipul său a fost proiectat pe Times Square, în New York

O asistentă de laborator din Târgu Mureș a donat marți sânge pentru a 141-a oară, un adevărat record, prin care a depășit astfel cantitatea de 63 de litri. Chipul său a fost proiect la un moment dat și pe Times Square, în New York.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.