Prima dezlegare la pește din postul Paștelui. De unde vine această tradiție

×
Publicitate

În ajun de Buna Vestire, creştinii au alergat neobosiţi ca să prindă cel mai proaspăt şi mai gustos pește.

Dezlegarea de luni a fost prilej de profit bun pentru comercianţii din pieţe, care au adus cantităţi uriaşe de marfă de care au scăpat, însă, până la prânz.  

Atunci au preluat ştafeta negustorii din târguri. I-au aşteptat pe cei mai puţin pricepuţi cu saramură, plachie şi cârnaţi din pește.

În piaţa Obor, zodia peştilor a fost norocoasă.

Reporter: „V-ați hotărât?”
Client: „Da. La un ton, să avem tonus.”
Reporter: „Cum îl faceţi?”
Client: „La grătar şi o ciorbiţă.

Doi prieteni ajung în schimb să deguste mai multe tipuri de icre roşii. Îi întrebăm dacă ştiu diferenţa.

„Știm, ştim că avem experienţă. Suntem pescari!”

Dezlegare la peste

De fapt, au fost recent la pescuit chiar în Siberia; iată-i în această fotografie mâncând cu lingura dintr-un bol uriaş cu icre de somon.

„Un castron cu icre, da!”

Se mulţumesc în final cu o cutiuţă costă 50 de lei sută de grame.

„Acum peşte mic am adus foarte mult, sardina, hamsie, stavrid, chefal pentru că au preţurile acceptabile pentru oamenii de rând.”

Şi totuşi, s-au golit şi cutiile cu fructe de mare aduse din Salonic şi jgheaburile cu peşti uriaşi româneşti.

„Undeva la 40 de lei șalău foarte frumos, nisetru la 39 şi ştiuca şi mai mare care depăşeşte 10 kg.”

De ce mâncăm peşte în dezlegările din postul Paştelui? Pentru că are o semnificaţie adâncă în lumea creştină. În secolul I, când primii creştini erau prigoniţi, îşi puneau pe porţile caselor un desen stilizat cu un peşte, ca să se recunoască între ei. Iar după Înviere, Isus Hristos a mâncat peşte fript şi faguri de miere, astfel încât ucenicii să îl recunoască şi să accepte faptul că e viu.

Grătarul cu scrumbie, biban şi dorada a învăluit târgul de la Agronomie în arome năucitoare. S-a făcut coadă şi la păstrăv prăjit cu mujdei şi mămăligă.

„Proaspăt şi îl punem pe grătar... are alt gust! Cel congelat e altceva.”

„Nu mai gătesc acasă!”

Şi în parcul Naţional a fost greu să ignori mireasma de peşte la jar, împletită cu aceea de usturoi . Au dispărut de pe plita munţi de creveţi şi scoici, iar clienţii au poftit mai apoi la solzii însiropaţi ai unui exemplar aparte.

„Este un peşte special, făcut din aluat de cozonac. Este dulce.”

Următoarea dezlegare la pește va fi pe 21 aprilie, de Florii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
61995396
O ambulanţă SMURD s-a răsturnat în Capitală. Sunt trei răniţi

O ambulanţă SMURD s-a răsturnat, duminică dimineaţă, în urma unei coliziuni cu un autoturism, în București

62031504
Marș împotriva avortului la Iași. Mesajul tatălui unei fetițe cu sindromul Down

Un marş împotriva avortului a strâns, sâmbătă, mii de participanţi. Susţinătorii ideii, printre care s-au aflat și preoţi, au cerut autorităţilor să sprijine femeile însărcinate aflate în dificultate şi să încurajeze familiile care au copii cu sindrom Dow

61866083
Ce a găsit un bărbat în timp ce lucra în grădină. Este din al Doilea Război Mondial

O bombă de aruncător de calibrul 82 mm a fost descoperită sâmbătă, în localitatea Bisericani, de un bărbat care efectua lucrări agricole în grădină.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 27 07h41m14s293
Palatul Brukenthal, amendat cu 30.000 de lei după ce 20 de oameni s-au îmbolnăvit la o nuntă. Activitatea, suspendată

A fost activat planul roșu de intervenție, sâmbătă seară, în județul Sibiu, după ce mai mulți oameni au început să se simtă rău la o nuntă organizată în Palatul Brukenthal.

Gettyimages vladimir putin
Rusia a găsit pe cine să arunce vina pentru că nu se oprește războiul din Ucraina: ”Europa face tot pentru a împiedica”

Ministrul de Externe al Rusiei a acuzat din nou Europa că blochează sistematic negocierile de pace inițiate de administrația americană.

Shutterstock oameni pe strada timisoara
Criză în energie. Un oficial al UE avertizează statele membre să reducă mai mult consumul de gaze naturale şi electricitate

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului şi gazelor în urma războiului cu Iranul.