Crescătorii speră să dea lovitura de Paște: ”E mai sănătos decât mielul”

×
Publicitate

Pentru că anul acesta Pastele cade la sfârşitul lui aprilie, iar mieii vor fi destul de mari, mulţi români caută soluţii. O variantă ar fi iezii, iar crescătorii de capre speră să dea lovitura, după câţiva ani în care au avut de suferit.

Iedul se pregăteşte la fel ca mielul, dar savoarea aparte a cărnii face diferenţa: este săracă în colesterol şi mai uşor de digerat.

Un fermier din Teaca, judeţul Bistriţa - Năsăud, are peste o sută de iezi. Mulţi sunt deja promişi clienţilor.

"La unii am avut să le dau, la alţii nu. Carnea e mai gustoasă, nu miroase şi nu are atâta grăsime", spune fermierul.

"E mai sănătos decât un miel. E şi mai mic şi are mai multă carne", spune un client.

În ultimii ani, numărul caprelor a scăzut. În 2017, când Institutul Naţional de Statistică a făcut ultima numărătoare, în toată ţara erau aproape 670.000 de exemplare, cu 75.000 mai puţine decât în 2015.

Pentru crescători, perioada Paştelui este cea mai profitabilă.

Nicolae Maris, fermier: "Iedul seamănă 99 la sută cu carnea de vânat, are un gust aparte. Sunt oameni care numai ied cauta. Vin din Sălaj să ia ied. A venit unul și a zis că vrea doi, altul trei."

Carnea de ied este mai scumpă decât cea de miel. Kilogramul ajunge şi la 30 de lei.

Carnea de ied este mai fragedă şi mai uşor de digerat decât cea de miel, spun nutriţioniştii.

De altfel, dacă ar fi să comparăm iedul cu alte tipuri de carne, acesta are mai puţine calorii decât orice pasăre şi este mai slab în grăsimi decât vita. Are de 3 ori mai puţin colesterol decât porcul.

Sigina Pop, nutriționist: "Carnea de ied este mai slabă decât carnea de miel, este comparată chiar cu carnea slabă de pui sau de curcan şi este mai recomandată. Probabil că, pentru că Paştele este mai târziu şi mieii sunt mai mari, dar şi pentru că este o carne mai fragedă, există o tendinţă de a face preparatele tradiționale mai sănătoase, să că trecem mai uşor peste sărbători."

Bucătarii spun că friptura de ied merge cel mai bine alături de o salată orientală ori de una verde, cu lămâie. Şi, bineînţeles, nu trebuie să lipsească vinul alb şi cât mai parfumat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61921980
30.000 de pelerini şi-au anunţat prezenţa la slujba ţinută de Papa Francisc în Iaşi

Organizatorii se aşteaptă însă că numărul lor să depăşească o sută de mii şi cauta soluţii pentru că oraşul să nu se blocheze.

62027879
A început postul Paştelui. Alternativa la cele 40 de zile doar cu fasole, varza şi cartofi

A început postul Paştelui, cel mai lung şi mai greu din an. Obiceiul creştin aduce schimbări şi în restaurante. În meniuri au apărut mâncăruri de primăvară, fără lapte, carne şi ouă, cum ar fi ciorba de lobodă şi tocăniţa de ştevie.

62027735
Lăsata Secului, tradiții și obiceiuri. Foc imens, aprins pentru alungarea spiritelor rele

De Lăsata Secului, sute de oameni din Sebeş au aprins duminică seara un foc imens, pentru purificare şi alungarea spiritelor rele.

Recomandări
Fotojet 5
Primele imagini cu nava scufundată parțial după ce ar fi fost lovită de drone, aproape de Constanța

Alertă în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța, unde o navă comercială ar fi fost lovită de drone. Echipajul format din 13 marinari ucraineni și azeri a cerut ajutor. Salvatorii au scos din apă doar nouă oameni în viață.

62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.