Trimiși la un incendiu prin dispeceratul 112, pompierii voluntari au fost opriți de un polițist supărat că echipajul nu i-a acordat prioritate. Agentul, care mergea la același caz, i-a ținut pe pompieri un sfert de oră pe loc, în timp ce o casă ardea. Apoi l-a lăsat pe șoferul autospecialei fără permis și l-a amendat.
La 15 și 17 minute, pompierii voluntari ai comunei Drăgușeni au fost trimiși prin dispeceratul 112 să stingă incendiul izbucnit la o casă din satul Căuiești.
În timp ce urcau un deal, pe un drum îngust, pe care nu încăpeau două mașini, șoferul a văzut că are în spate o autospecială de poliție. În vârful dealului, agentul i-a depășit, a oprit autospeciala pompierilor și l-a luat la întrebări pe șofer.
Ionel Bejan, pompier voluntar: ”Dânsu' mi-a comunicat că nu am oprit la semnalele luminoase – precizez că erau numai semnalele luminoase – și nu i-am acordat prioritate de trecere, dânsul deplasându-se la o intervenție".
”Dinu Haret, șeful echipei SVSU Drăgușeni: Că și dânsu merge la o urgență. Dar, de fapt, mergea la același, la incendiu, la Căuiești. Nu știam cât arde, cine arde.
Reporter: Cât v-a întârziat verificarea asta?
Dinu Haret: Cam un sfert de oră, așa”.
Focul a fost stins de localnici. Iar pompierul voluntar aflat la volan a fost chemat apoi la postul de poliție și a aflat că rămâne fără permis 4 luni de zile și că are de plătit o amendă de peste 3.000 de lei.
Cazul pompieri vs polițiști a ajuns în instanță
Comisar șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați: ”Nu ar fi respectat semnalele luminoase ale autospecialei de poliție, respectiv obligația de a opri sau de a facilita trecerea acesteia și ar fi avut montate în partea superioară a autovehiculului două dispozitive cu lumini albastre și un dispozitiv sonor similare celor utilizate de poliție, jandarmerie sau ambulanță, fără a avea dreptul legal de a-l folosi" .
Primarul comunei a cerut lămuriri la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență.
Dumitru Vintilă, primarul comunei Drăgușeni, județul Galați: ”Ne-au trimis răspuns la adresă că, în timpul deplasării, avem voie să folosim semnalele acustice și luminoase, dacă sunt în dotarea mașinii".
Mașina pompierilor voluntari e dotată cu un astfel de sistem.
”Destinația ei, de la început, e de mașină de pompieri. E adusă din Germania. La asta a fost folosită" .
Pompierii militari spun că și colegii lor, chiar dacă sunt voluntari, au aceleași drepturi când se află în misiune. Și că la cazul respectiv au fost trimiși de superiorii lor.
Lt. Rebeca Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Galați: ”Dispeceratul ISU Galați a redirecționat apelul către cel mai apropiat echipaj, către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitatea Drăgușeni".
Cazul va fi tranșat în instanță, pentru că pompierul rămas fără permis de conducere a făcut contestație.