Pasagerii care se ridică în picioare înainte ca avionul să se oprească vor fi amendați

62383549
Shutterstock

Companiile aeriene din Turcia vor amenda pasagerii care se ridică în picioare înainte ca avionul să se oprească. Măsura va fi aplicată și de Turkish Airlines, cu o puternică prezență în România.

Companiile aeriene din Turcia vor introduce amenzi pentru pasagerii care se ridică în picioare înainte ca avionul să se oprească complet la aterizare, scrie Profit. Amenda va fi valabilă și dacă pasagerii se ridică înainte ca luminile pentru purtarea centurii de siguranță să se stingă.

Decizia a fost luată de Directoratul General pentru Aviație Civilă din Turcia (SHGM) și va fi aplicată în cazul tuturor companiilor aeriene cu sediul în Turcia, implicit pentru Turkish Airlines, care operează zboruri și în România.

Turkish Airlines este prezentă în România din 1993

Compania turcă ocupă locul al doilea în funcție de numărul de destinații deservite, zburând în 129 de țări către 340 de orașe și 345 de destinații și primul loc în ceea ce privește destinațiile internaționale.

Turkish Airlines este activă din 1993 în România, unde are proprii angajați, ca de altfel în toate cele 129 de state în care operează, chiar și Nepal.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62542460
Evenimentul programat duminică în Piața Victoriei, după închiderea urnelor, a fost anulat. Anunțul organizatorilor

Evenimentul intitulat ”Ori la bal, ori la spital!”, programat duminică, după închiderea urnelor, în Piaţa Victoriei din Capitală, a fost anulat.

62393789
Începe Programul Rabla 2025 pentru persoane juridice. Statul alocă 670 de milioane de lei pentru mașini noi

Persoane juridice de drept privat se pot înscrie în Programul "Rabla" 2025 în perioada 29 mai - 27 noiembrie, alocarea financiară pentru acest segment fiind de 670 de milioane de lei, a anunţat, vineri, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

62543866
Șef al Ambulanței bistrițene, reținut pentru agresarea sexuală a unei colege. Conducerea nu a făcut nimic să protejeze femeia

Directorul medical al ambulanței Bistrița Năsăud a fost reținut pentru agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. O angajată din cadrul instituției a depus plângere după ce ar fi fost hărțuită de acesta.  

Recomandări
62597949
Diana Buzoianu, despre scandalul ANM: Decizia privind menţinerea în funcţie a directoarei aparţine Consiliului de Administraţie

Decizia privind menținerea în funcție a șefei ANM, Elena Mateescu, aparține Consiliului de Administrație, care nu poate lua hotărâri din lipsă de cvorum, a transmis marți ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.