Părinții copiilor care învață online pot cere zile libere plătite. În ce condiții se aplică măsura

62154479
Getty

Ordonanţa de urgenţă care prevede acordarea de zile libere plătite pentru părinţii copiilor din unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară şi preşcolară care funcţionează în scenariile galben şi roşu a fost aprobată de Guvern.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, potrivit News.ro.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a scris, pe Facebook că a adus în atenţia Guvernului propunerea de completare a OUG 147/2020 (privind acordarea de zile libere plătite în contextul unor focare Covid) cu situaţiile în care unităţile de învăţământ, cele de educaţie antepreşcolară şi preşcolară îşi desfăşoară activitatea în scenariul galben (hibrid) sau roşu (online).

"Un părinte va putea să solicite angajatorului zile libere plătite pentru a supraveghea copilul care învaţă acasă, în sistem online, numai dacă specificul muncii acestuia nu permite munca la domiciliu/telemunca", a arătat Alexandru.

75% din salariu, dacă școala copilului funcționează în scenariul 2 sau 3

 

Citește și
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Miercuri, ministrul Muncii anunţă că părinţii copiilor care învaţă în unităţi care funcţionează în scenariile 2 şi 3 vor putea beneficia de indeminizaţie de 75 % din salariu, completările legislative urmând a intra în şedinţa de Guvern.

”Ştiu exact, în zona de competenţă a Ministerului Muncii, ce trebuie făcut pentru părinţii copiilor cu vârsta de până la 12 ani înscrişi în unităţile de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară, intrate în scenariile 2 şi 3. Imediat după ce comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă au decis trecerea şcolilor din anumite localităţi, inclusiv din Bucureşti, în scenariul 2 (prezenţa la cursuri alternativ cu învăţământ în sistem online) sau în scenariul 3 (toate cursurile în sistem online) am iniţiat completări la cadrul legal existent pentru a putea acorda, şi în aceste cazuri, zile libere plătite (cu 75% din salariul brut dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut) pentru un părinte. Deja reglementasem şi gestionăm situaţia părinţilor din şcolile în care se descoperă un focar covid, certificat de o anchetă epidemiologică”, a anunţat, miercuri, Violeta Alexandru.

Aceasta anunţă că ceea ce se aplică deja va fi completat.

”Acum completăm ceea ce deja avem în aplicare în urma evoluţiei situaţiei din ţară respectiv din şcoli. Adăugăm şi scenariile 2 şi 3. Aceleaşi reguli de acordare pe care le-am avut în legea 19/2020 cu care am plecat la drum, de la începutul stării de urgenţă. Toate avizele ministerelor, al CES şi al Consiliului Legislativ sunt luate. Am rămas în permanenţă la dispoziţia angajatorilor şi a angajaţilor care au avut diferite propuneri. Zeci de sugestii. Am trecut prin toate. Intru cu acest act normativ în şedinţa de Guvern”, a mai anunţat Violeta Alexandru.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Bucureștiul este pe cale să devină o capitală multinațională în care, în câțiva ani, oameni din alte țări vor reprezenta cam un sfert din populație. 

Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Locuitorii mai multor localități din nordul Bucureștiului au inițiat o petiție prin care cer ca metroul să ajungă și în nordul județului Ilfov, invocând probleme majore de mobilitate. 

România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni
România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni

România a urcat în topul puterii globale ”soft”, a celor mai influente țări din lume, în primul rând datorită unei percepții mult îmbunătățite asupra mass-media, tehnologiei și unor atribute precum generozitatea și încrederea. 

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.