Noi idei de afaceri pentru restaurantele românești. Modelul care face furori

×
Publicitate

Fiecare dintre noi are o mâncare preferată, iar de acum şansele să găsim acel preparat după pofta inimii sunt tot mai mari.

Noile restaurante româneşti şi-au gândit meniul în jurul unui anumit ingredient gătit însă în zeci de feluri, fie că vorbim de ouă, carne ori o anumită legumă. Conceptul a pornit din America, iar acum face furori, pe bătrânul continent.

După ce a făcut un curs în Berlin, Ioana a deschis un restaurant în Cluj în care vedeta este "oul". Toată materia primă este cumpărată dimineaţa de la micii producători locali.

Client: "Cred că e noul meu loc preferat în Cluj şi îmi place foarte mult şi conceptul şi ideea că toată lumea stă la aceeaşi masă."

Deşi este architect, Ioana a prins drag de bucătărie şi munceşte cot la cot cu angajaţii ei. Restaurantul are o masă uriaşă în mijloc iar clienţii se simt ca acasă.

După ce au muncit 15 ani în străinătate, Otilia şi Daniel au deschis în Braşov un local închinat grătarelor. Conceptul l-au întâlnit în Barcelona.

Cum ingredientul de bază este carnea îi ajută un măcelar local. Iar bucătarii fac artă în farfurie.  De pildă, gătesc un burger de vită cu smochine, brânzeturi şi dulceţuri fine.

Propietar: "O carne de foarte bună calitate nu are nevoie de absolut nimic, poate de cel mult sare şi piper atunci când o găteşti pe cărbuni. "

Client: "Şi dacă ne e foame, şi dacă nu, ni se face foame instant când ajungem în zonă. "

Raiul clătitelor este tot în Braşov. Peste 90 de reţete au la bază îndrăgitul desert.

Iar cei care vor neapărat o ciorbă că la mama acasă au şanse mari să o găsească în capitală. Andi a fost campion naţional la scrimă iar după facultate a lucrat într-o corporaţie.

A renunţat însă la un post bine plătit pentru a-şi împlini visul. "Ardelenească, moldovenească sau ungurească, în fiecare ciorbă bucătarul ştie cum să îmbine ingredientele astfel încât produsul să fie autentic.”

La alte colţuri de stradă găsim bistro-uri doar cu cartofi prăjiţi, plăcintarii şi de ce nu cereale cu lapte.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61962539
Sute de tineri din Cluj s-au mobilizat și au donat sânge. Gestul lor a fost răsplătit

Sute de tineri din Cluj s-au mobilizat ca să facă o faptă bună și au donat sânge. Gestul lor a fost răsplătit cu bilete la cele mai așteptate festivaluri ale verii: "Untold" și "Neversea" - în cadrul campaniei "Blood Network".

61962466
Avantajele pe care le au producătorii de fructe și legume care se asociază

Tot mai mulţi producători de fructe şi legume încep să aprecieze ce înseamnă asocierea. Fermierii beneficiază astfel de mai multe avantaje, precum asigurarea pieţei de desfacere, promovarea produselor şi mai ales forţa de muncă.

61962464
Terapie prin horticultură. De ce este bine să muncim cât mai mult într-o grădină

Munca în grădina face adevărate minuni pentru psihic. O spun câțiva voluntari francezi ai unei asociații din Satu Mare. Inspirați de norvegieni, aceștia reușesc să facă terapie prin horticultură.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.