Misiune impresionantă de salvare într-o peșteră din Apuseni. Au participat 58 de speologi

×
Publicitate

58 de speologi din toată țara au participat la un exercițiu de salvare din mediul subteran, într-o peşteră din Munții Apuseni.  

Potrivit scenarului, au avut misiunea dificilă de a aduce la suprafață o victimă lovită la picior, care se afla la peste 2 km în adâncurile peșterii.

Ca să reuşească, salvatorii s-au împărțit în 9 echipe și au încheiat misiunea după mai bine de 4 ore.

Intervențiile în peșteri sunt extrem de dificile, atât din cauza frigului, cât și a pasajelor înguste ce le îngreunează misiunea salvatorilor. Pe o parte din traseu, targa a fost întâi cărată pe brațe, iar apoi evacuată pe corzi și pe tiroliană.

”Nu trage, las-o așa! Bun! Lansăm targa. Bine, hai!”.

Temperatura în subteran nu depășește 7 grade Celsius, așa că salvatorii au pregătit un punct cald pentru ca victima să nu intre în hipotermie.

Dr. Cristian Cristorean, Salvamont Salvaspeo Bihor: ”Am asigurat asistența medicală a unei victime în vârstă de 49 de ani care a suferit o leziune la nivelul articulației, respectiv o fractură combinată cu luxație”.

În Munții Apuseni sunt peste 4.000 de peșteri

Pentru a face față provocării, speologii s-au împărțit în nouă echipe, ce au pregătit traseul pe care a fost evacuată victima, cu corzi și tiroliene.

Anamaria Manta: ”O echipă a fost echipa de consilieri tehnici și punctul de comandă, o echipă de asistență medicală a victimei, o echipă de telefonie, iar celelate echipe au fost echipe tehnice”.

Dr. Cristian Ciobotarescu, Salvaspeo România: ”Trebuie intervenit cu mijloace tehnice, corzi, carabiniere și dispozitive de tracționare a corzilor. Aceste exerciții sunt foarte utile salvatorilor”.

Tudor Rus, director tehnic Salvaspeo România: ”Au participat 58 de salvatori speologi din toată România. Exercițiul a durat 8 ore, din care 4 ore salvarea propriu-zisă”.

Exercițiul s-a desfășurat în Peștera Meziad, care are cel mai lung traseu din țară amenajat pentru turiști. În Munții Apuseni sunt peste 4.000 de peșteri, însă doar o parte pot fi vizitate.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62294296
Noi parcări pentru biciclete în București. Unde se află și care este prețul unui loc pe an

După modelul marilor orașe din străinătate au fost construite și în Capitală primele parcări pentru biciclete în apropierea unor staţii de metrou. Deocamdată, doar în Sectorul 6.

62294295
Ore mai scurte, vacanțe mai lungi și cursuri online. Cum vor școlile să facă economie la energie de teama facturilor

De teama facturilor mari la gaz și energie electrică, unele instituții de învățământ caută soluții pentru a scădea din costuri. Sunt universități care prelungesc vacanța de iarnă sau școli care scurtează orele de curs.  

62294140
Ratele au devenit atât de mari, încât românii nu mai vor să-și ia case și trec pe chirie. Care sunt prețurile de acum

Din pricina dobânzilor în creștere la credite, ratele pentru o casă sunt tot mai greu de plătit. Așa că mulți evită să se mai înhame la un astfel de împrumut și aleg să stea cu chirie.  

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.