Ministrul Energiei anunță ieftinirea curentului. Ce spune despre milioanele de români cărora li s-au dublat facturile

62568908
Shutterstock

Ministrul Energiei va prezenta săptămâna viitoaare un plan de măsuri care ar trebui să ducă la o ieftinirea a energiei electrice. Bogdan Ivan recunoaște că, în acest moment, peste 3,7 milioane de români au facturi duble la energie.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă că, în urma unor discuţii cu toţi actorii implicaţi în domeniul energiei, de la producători, până la ANRE şi reprezentanţi ai bursei, autorităţile au căzut de acord asupra unor ”puncte” care, odată implementate, ar putea duce la reducerea preţului la energia electrică pe termen scurt şi mediu. Acestea vor fi prezentate curând, adaugă ministrul.

Ministrul Energiei a admis că România a ajuns că plătească unele dintre cele mai mari tarife la energia electrică din Europa din cauza unor decizii luate la nivel înalt, cum ar fi scoaterea din producţie a 7.000 de megawaţi energie în bandă, aceasta fiind ”cea mai ambiţioasă ţintă de decarbonizare din Europa”.

Bogdan Ivan a spus că acum trebuie căutate soluţii pentru reducerea preţurilor.

”Pentru a rezolva problema sistemic, am căutat, când am ajuns la minister, să văd cum am ajuns aici. Am adus la aceeaşi masă ANRE-ul, producători, furnizori, distribuitori ai energiei electrice, bursele, pentru a găsi o formulă prin care să scădem preţul. Trebuie ţinut cont de faptul că timp de 35 de ani aceşti oameni nu au stat la masă toţi, nu au lucrat împreună. Am reuşit ca după dezbateri interminabile, de zeci de ore, să cădem de acord asupra unor puncte care ar putea să ducă la reducerea preţului la energie pe termen scurt şi mediu. Aceste puncte le-am dezbătut şi în Guvern, ieri am căzut de acord pe o formă finală, iar săptămâna viitoare o să le prezint, împreună cu cei implicaţi, pentru că nu toate măsurile ţin de Ministerul Energiei”, a afirmat vineri seara Bogdan Ivan.

Pentru 3,7 milioane de români, facturile la energie electrică s-au dublat

El a anunţat că proiecte abandonate sau blocate, unele de zeci de ani, şi în care au fost blocate sute de milioane de euro ar urma să fie reluate, astfel încât capacitatea de producţie a energiei electrice în bandă să crească.

Ministrul a arătat că, după renunţarea la subvenţia pentru electricitate, pentru 3,7 milioane de consumatori casnici din România facturile la energia electrică aproape s-au dublat.

”Este evident că pentru aproximativ 3,7 milioane de consumatori din România care consumau, în medie, sub 100 de kw/h şi aveau facturi în jur de 70 de lei acum au ajuns ca acele facturi să fie la 130-140 de lei”, a declarat ministrul Energiei.

Bogdan Ivan a amintit că acei consumatori cu venituri mici primesc vouchere de 50 de lei lunar, sumă ”care va acoperi o parte din această creştere”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62570826
Românii au umplut litoralul și în ultimele zile de vară. Plajele sunt pline ca în vârf de sezon

Litoralul s-a aglomerat în așteptarea ultimului weekend din această vară. Și drumurile au fost pline, astfel că oamenii au pierdut multe ore în trafic. Distracția la mare nu se termină însă odată cu luna august.  

62570856
Statistică alarmantă: România pierde populație și îmbătrânește accelerat. Avem 130 de vârstnici la 100 de tineri

România continuă să piardă populație și devine tot mai îmbătrânită. La începutul acestui an țara noastră avea 19 milioane de locuitori cu peste 31 de mii mai puțini decât anul trecut.

62570809
De la bar la șantier: salariile meseriilor clasice ajung să rivalizeze cu cele din IT. Se ajunge la peste 10.000 lei lunar

Într-o lume în care inteligența artificială începe să înlocuiască unele munci repetitive cele de bază sunt tot mai căutate și bine plătite.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

62489575
DIICOT extinde urmărirea penală în cazul Laurei Vicol, în dosarul Nordis. Cum ar fi ascuns peste trei milioane de euro

DIICOT a extins urmărirea penală a Laurei Vicol, în dosarul Nordis care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, au transmis surse judiciare pentru Știrile Pro TV.